„Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în cele de sub pamânt! Sa nu te închini lor, nici sa le slujesti… (Iesirea 20,1;4-5).
Iata, spun protestantii, nici un fel de asemanare, a nici unui lucru, deci nici a lui Hristos sau a sfintilor. Si, pentru a înfricosa si mai tare pe cei pe care îi pacalesc prin acest avocatism, dau nenumarate pilde de condamnare a idolilor si cinstirii lor (din Vechiul Testament mai ales).
Ceea ce nu baga de seama cei astfel înselati este ca, în toate aceste cazuri, e vorba de idoli sau chipuri de zei, adica de draci. Nu exista nici un caz în Sfânta Scriptura în care sa se condamne ca idolatrie cinstirea prin icoane a fapturilor ceresti.
Ce spune Dumnezeu despre idoli?
Pentru a intelege mai bine versetul adus de protestanti, sa ne uitam la Deuteronom 4,16-19:
Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care sa înfatiseze barbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pamânt, sau închipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târaste pe pamânt, ori de sub pamânt, sau închipuirea vreunui peste din apa; sau privind la cer si vazând soarele, luna, stelele si toata ostirea cerului, sa nu te lasi amagit ca sa te închini lor, nici sa le slujesti, pentru ca Domnul Dumnezeul tau le-a lasat pentru toate popoarele de sub cer.
Dupa cum se poate vedea mai sus, Sfânta Scriptură opreste închinarea la chipuri cioplite si la alte asemănări văzute (les. 20, 4; Lev. 26, 1; Deut. 5, 8; Fapte 17, 29). Dar prin aceasta opreste numai închinarea întemeiată pe socotinta că însăsi aceste chipuri trebuie cinstite ca dumnezei, adică opreste închinarea la idoli. Acest lucru se vede şi din contextul în care au fost spuse aceste cuvinte de la Ieşire 20:2-3 – „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!”.
Iata alte cateva exemple din care reiese sensul cuvantului ‘chip cioplit’:
Sa vedem, insa, ce termeni foloseste, mai exact, Scriptura, cand vorbeste despre „idol” si „icoana”:
Ce spune Dumnezeu despre icoane?
De ce însa nu a poruncit Dumnezeu a se face icoane cu chipuri de sfinti, ci doar cu chipuri de îngeri? Oare acesta este un semn ca numai îngerilor le putem face icoane, dar nu si sfintilor?
Nici vorba!
Trebuie întâi sa ne aducem aminte ca în vremea lui Moise înca nu venise Mesia. Aflati sub robia Satanei, de care Adam si Eva alesesera a asculta, toti se duceau în Iad (Seol), fie drepti, fie nedrepti. De aceea nu existau în ceruri sfinti care sa poata fi zugraviti în icoanele din Cortul Sfânt, pe care apareau doar îngerii! Odata cu Jertfa lui Hristos, cu coborârea Sa la Iad si eliberarea sufletelor care Îl asteptau acolo, Raiul cuprinde si pe sfinti alaturi de îngeri, astfel încât, în mod firesc, si unora si altora le facem icoane, dupa porunca lui Dumnezeu.
Dar, va spune cineva, daca s-a dat porunca a se face icoane de heruvimi, de ce nu s-a dat porunca a se face icoane si lui Dumnezeu? Ce spune Domnul?
Tineti dar bine minte ca în ziua aceea, când Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip. Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau asemanari…(Deuteronom 4, 15 vezi si 4, 12).
Cum s-ar putea reprezenta un chip pe care nu l-a vazut nimeni?
Dar dupa Întrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvântul S-a facut trup (Ioan 1, 14), Cuvântul care este Dumnezeu (Ioan 1, 1). „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut (Ioan 1, 18), El, Care este Chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2, 6). Prin urmare, odata cu Întruparea, se deschide posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu, Care Însusi este Dumnezeu.
Totodata, Învierea Domnului Hristos aduce cu ea si ridicarea la Rai a dreptilor Vechiului Testament, care asteptau venirea Sa din veac (I Corinteni 15.20; Evrei 6.18-20 scl). Ridicarea lor, început
al Bisericii ceresti, împlinirea cuvântului ce zice Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor (Psalm 81, 1), deschide si posibilitatea realizarii de icoane ale sfintilor, alaturi de vechile icoane ale îngerilor.
Cinstirea icoanelor
Cum e cinstirea icoanelor? Sau, altfel spus, ce înseamnă cinstirea icoanelor?
Intai de toate, sa vedem ce mentioneaza Sfanta Scriptura, in legatura cu cinstirea locurilor si obiectelor sfinte:
Psalm 5:7: Iar eu, întru multimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locasul Tău, întru frica Ta.
Isaia 60:14: Si feciorii asupritorilor tăi smeriti la tine vor veni si se vor închina la picioarele tale toti cei ce te-au urât si pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.
Vedem, din locurile amintite mai sus, că heruvimii de pe Chivot şi Chivotul erau icoana Tronului lui Dumnezeu.Această icoană a Tronului Ceresc era tămâiată de Marele Preot (Arhiereu) şi acolo Se arăta Dumnezeu vorbind cu aleşii Săi, după cum El Însuşi hotărâse (Ieşirea 25, 22). Dar această cinstire adusă icoanei Tronului Ceresc NU însemna nici idolatrie, nici confundarea icoanei cu originalul. Prin intermediul ei, cinstirea era înălţată către Dumnezeu şi El era Cel care primea de fapt şi tămâierea, şi rugăciunile.
Ca să folosim un termen modern, icoana este un fel de „telefon” controlat de Duhul Sfânt. Ne închinăm LA icoană lui Dumnezeu, NU icoanei, tot aşa cum vorbim LA telefon cu cineva şi nu vorbim… telefonului.
Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezintă aceeasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venerează tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.
Sa luam exemplul unei fotografii care reprezinta pe cineva drag. Când privim chipul din fotografie, ne gândim la persoana respectiva si nicidecum la hârtia din care este confectionata. La fel si cu icoana. Gândul si cinstirea se îndreapta catre Mântuitorul Hristos, Maica Domnului sau Sfântul închipuit în icoana, nicidecum lemnului sau
materialului din care este confectionata. Daca Mantuitorul S-ar fi intrupat in zilele noastre, cu siguranta ca si protestantii L-ar fi fotografiat. Si oare nu ar fi pastrat, dupa Inaltare, acele fotografii in casele lor? Oare nu le-ar fi privit si sarutat?
Dupa cum Iacob, inainte de sfirsitul sau, s-a inchinat deasupra toiagului lui Iosif si prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce il tinea, asa si noi credinciosii ne inchinam si sarutam icoanele, nu pentru altceva, decit ca le sarutam ca pe copiii si pe parintii nostri, ca sa le aratam prin aceasta dragostea noastra sufleteasca;dupa cum si iudeii se inchinau Tablelor Legii si celor doi heruvimi turnati din aur, cinstind prin inchinare nu piatra si aurul, ci pe Insusi Dumnezeu care a poruncit sa li se faca acestea. Si dupa cum Iacov, primind haina pestrita insingerata a lui Iosif, de la fratii sai care il vindusera sarutind-o, a udat-o peste tot cu lacrimi si a pus-o inaintea ochilor sai, nu plingea haina, ci isi inchipuia ca el tine in bratele sale si saruta pe insusi Iosif, tot asa si noi crestinii, sarutind cu buzele trupesti chipul lui Hristos sau al martirilor, cu gindul si cu sufletul sarutam pe Insasi Histos sau pe martiri Lui.
După cum a spus Sf. Ioan Damaschinul:
(…) Si, dupa cum tu, iudeule, cinstind cartea Legii, nu cinstesti pielea si nici cerneala, ci cuvintul lui Dumnezeu, care este scris in ea, asa si eu inchinindu-ma icoanei lui Hristos, nu ma inchin lemnului si podoabelor, sa nu fie aceasta, ci in aceasta inchipuire neinsufletita a lui Hristos, voiesc sa vad si sa ma inchin lui Hristos. In orice veneratie si inchinare, cum am spus adeseori,trebuie sa se incerce intentia unuia si a altuia(…)Haldeii aveau in Babilon fel de fel de instrumente muzicale pentru slujirea idolilor si fii lui Israel din Ierusalim aveau aceleasi instrumente, pe care le atirnau in salcii.Atit unii, cit si altii aveau chimvale, chitare si cimpoaie, dar unii le intrebuintau intru slava lui Dumnezeu, iar altii in slujirea demonilor. Tot aceasta deosebire, presupune-o si in icoanele crestine si idolii paginesti, adica ca icoanele sunt facute intru slava si amintirea lui Dumnezeu, iar idolii pagini-in cinstea si amintirea diavolului”. Sf. Leonte al Neapolului
De ce, atunci, a fost distrus Sarpele de Arama? Daca ne uitam atent la 2 Împarati 18:4, observam ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl venera, ci pentru ca îl transformaseră într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan.
De ce sa cinstim icoanele?
Răspunsul la aceste întrebări este DA, într-un anumit fel. Totusi, ca sa fim mai corecti, Dumnezeu a fost Cel care a ales sa faca minuni prin aceste obiecte. În cazul chivotului si a sarpelui de arama, avem de-a face cu imagini prin care s-au făcut minuni. Dumnezeu a făcut minuni prin ramasitele profetului Elisei, prin umbra unui sfânt si prin lucruri care au fost doar atinse de un sfânt. De ce? Pentru ca Dumnezeu cinsteste pe cei ce Il cinstesc (1 Samuel 2:30), Îsi gaseste placerea în a face minuni prin sfintii Lui, chiar si pe aceste cai indirecte. Faptul ca Dumnezeu poate sfinti lucruri materiale nu trebuie sa surprindă pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce îl atingea (Exod 29:37). A respinge adevărul ca Dumnezeu lucrează prin lucruri materiale înseamnă a cădea în Gnosticism.Prin urmare, da, într-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece El cinsteste pe cei ce-L cinstesc.
Aveau primii crestini icoane?
Icoanele si alte simboluri crestine au însotit Biserica înca dintru începuturile ei. Chiar la nord de Dunare au existat asemenea manifestari ale crestinismului. La Barbosi, lânga Galati, si în alte puncte din sudul Moldovei s-au gasit felurite cruci si cruciulite din epoca apostolica si imediat urmatoare (secolele I-III). De asemenea, au fost gasite asemenea cruciulite si în Muntenia si Oltenia. Mai mult, s-au gasit si tipare pentru cruciulite, ceea ce arata cât de mare era cererea de asemenea obiecte sfinte. Pe lânga ele, mai exista si o serie de icoane primitive, incizate în piatra, cunoscute sub numele de geme, de asemenea din primele secole crestine. Si multe asemenea semne ale cinstirii icoanelor în primele secole crestine se gasesc în toate locurile vechilor biserici crestine.
Sf. Irineu, in sec II, spune ca crestini au chipuri ale lui Hristos zugravite (Contra ereziilor, cartea I, c25)
Sf. Epifanie (sec II) ne vorbeste despre chipuri zugravite (Erezii 27,n6)
Tertulian(+220) marturiseste ca Sfintul Chip al Mintuitorului se gaseste pe potirele bisericesti in chipul pastorului bun(Despre pudictate c7 si 10).
Sf. Clement Alexandrinul(150-217) ne spune ca in timpul sau se gaseau in bisericile crestine icoana mintuitorului, icoanele patriarhilor, prorocilor si ingerilor: „oprindu-si privirea asupra chipurilor luxoase, stralucitoare, crestinul isi indreapta mintea la multi patriarhi, proroci si nenumarati ingeri care au atins perfectiunea mai inainte de dinsul; isi indreapta crestinul mintea si la Insusi Domnul tuturor, Care ne invata ca si noi putem, avea viata conforma cu viata acestor exemple” (Pedagogul,cartea a II-a,c4)
Sf. Metodie al Patarelor: „icoanele ingerilor lui Dumnezeu,incepatoriilor si puterilor, le facem in cinstea si slava Lui” (Despre imagini)
Eusebiu (260-340), marturiseste ca crestinii, inca din primele timpuri, impinsi de sentimentul cinstirii, au staruit sa aiba si au avut chipurile Apostolilor si Domnului nostru Iisus (Istoria Bisericeasca,cartea a 7-a).
Sfintii Parinti capadocieni, Paulin de Nola si Fericitul Augustin vorbesc de folosirea sfintelor icoane în vremea lor si arata ca ,,aceasta practica …a fost conforma cu porunca Bisericii Vechi”. P. Lebedev, op. cit., p. 169 apud arhid. Prof Ioasaf Ganea, art. cit., p. 92
Sfântul Vasile cel mare face mentiune despre ele, spunând ca ,,ele si-au luat începutul de la traditia apostolica”si se aflau în mare cinste în toate bisericile, atât în cele din Rasarit cât si în cele din Apus. Astfel în Capadocia se gaseau multe icoane crestine, cu precadere a Maicii Domnului si a sfintei Macrina, în fata careia sfântului Vasile ,,îi placea sa se închine”. Basilius, Epist. 340 ad Iulianum Apostatum, Migne, P. G., t. XXXII, 1100 apud dr. Mitrofanovici, Liturgica, Cernauti, 1929, p. 275
În Antiohia, cetate apostolica în care a predicat cu mult zel Sfântul Ioan Gura de Aur, acesta avea în permanenta pe sfânta masa icoana sfântului Apostol Pavel pe care-l venera si cu care cauta sa se identifice în predicarea cuvântului lui Dumnezeu. În Palestina si în special în Ierusalim era cinstita cu mult respect icoana Sfântului Arhidiacon Stefan.
Din viata sfântului mare mucenic Dimitrie aflam ca parintii lui aveau doua icoane ferecate cu aur si cu pietre scumpe: una a Mântuitorului si alta a Maicii Domnului, la care zilnic se rugau, ca si odrasla lor scumpa dobândita prin rugaciune.
Dupa gândirea protestanta, crestinii din primele secole trebuie sa ne fie pilda. Totusi, dupa cum se vede, ei aveau icoane, acele obiecte de cult pe care protestantii le considera idoli. Oare cine are dreptate: crestinii din primele secole, sau protestantii de astazi?
Nu au existat oare iconoclasti în biserica, chiar înaintea protestantilor?
Atunci când discutam despre icoane este important sa avem în vedere ca doua chestiuni separate sunt adesea confundate:
1. Ne este permis sa facem sau sa posedam icoane?
2. Ne este permis sa le veneram?
Din Vechiul Testament este clar ca răspunsul la amândouă este DA. Protestantii se opun venerării icoanelor, dar de obicei nu se opun oricăror imagini, altfel nu ar avea carti ilustrate, televizoare sau tablouri. În afara de grupul Amish, cu greu poti găsi un alt grup protestant care sa se opună în mod consecvent tuturor imaginilor. Protestantii se opun de obicei venerării imaginilor, dar este interesant ca, daca ar fi consecventi, argumentele si dovezile aduse de ei se potrivesc oricăror imagini.
Iconoclastii, adesea citati de protestanti, aveau de fapt o ideologie opusa acestora. Pe de o parte, iconoclastii au anatemizat pe toti cei care „îndrăznesc sa înfatiseze… cu materiale si culori…” pe Hristos sau pe Sfinti – protestantii cad în aceasta categorie. Pe de alta parte, ei au mai anatemizat si pe cei care “nu mărturisesc pe pururea fecioara Maria ca adevărata Născătoare de Dumnezeu, mai presus de orice creatura văzută sau nevăzută, si nu caută, printr-o credinta sincera, cererile ei adresate lui Dumnezeu pe care L-a purtat…”. Ei au anatemizat si pe “oricine care neaga folosul pomenirii Sfintilor” (NPNF2, Vol. 14, p. 545f). De fapt, protestantii s-ar afla mult mai mult sub anatema iconoclastilor decât ortodocsii.
Protestantii aproba faptul ca iconoclastii se opuneau venerării icoanelor, dar venerarea în sine nu era o problema pentru iconoclasti. Ei se împotriveau venerării icoanelor pentru ca se împotriveau icoanelor. Ei nu se opuneau venerării altor obiecte sfinte – de fapt venerau Crucea fără nici un fel de rezerve (Jaroslav Pelikan, Spiritul crestinismului rasaritean (600, 1700), Chicago: University of Chicago Press, 1974, p.110).
„Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea prezintă celor neînvatati care o privesc, căci în ea si cei ignoranti vad ce ar trebui sa urmeze; în ea pot citi analfabetii” (Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53).
Precum ne ajutăm de cuvânt ca să ne ridicăm la cele mai presus de cuvânt, tot asa ne folosim si de icoană, ca să ne ridicăm mai presus de icoană. Si precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru să se sfintească prin cuvinte curate, asa vrea ca si vederea noastră să se sfintească prin icoane cuvioase, ca prin amândouă aceste simtiri superioare, să pătrundă în suflet gânduri curate.
ortodoxieprotestantism 