Icoanele

 

„Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în cele de sub pamânt! Sa nu te închini lor, nici sa le slujesti… (Iesirea 20,1;4-5).

Iata, spun protestantii, nici un fel de asemanare, a nici unui lucru, deci nici a lui Hristos sau a sfintilor. Si, pentru a înfricosa si mai tare pe cei pe care îi pacalesc prin acest avocatism, dau nenumarate pilde de condamnare a idolilor si cinstirii lor (din Vechiul Testament mai ales).

Ceea ce nu baga de seama cei astfel înselati este ca, în toate aceste cazuri, e vorba de idoli sau chipuri de zei, adica de draci. Nu exista nici un caz în Sfânta Scriptura în care sa se condamne ca idolatrie cinstirea prin icoane a fapturilor ceresti.

Ce spune Dumnezeu despre idoli?

Pentru a intelege mai bine versetul adus de protestanti, sa ne uitam la Deuteronom 4,16-19:

Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau închipuiri ale vreunui idol, care sa înfatiseze barbat sau femeie, sau închipuirea vreunui dobitoc de pe pamânt, sau închipuirea vreunei pasari ce zboara sub cer, sau închipuirea vreunei jivine, ce se târaste pe pamânt, ori de sub pamânt, sau închipuirea vreunui peste din apa; sau privind la cer si vazând soarele, luna, stelele si toata ostirea cerului, sa nu te lasi amagit ca sa te închini lor, nici sa le slujesti, pentru ca Domnul Dumnezeul tau le-a lasat pentru toate popoarele de sub cer.

Dupa cum se poate vedea mai sus, Sfânta Scriptură opreste închinarea la chipuri cioplite si la alte asemănări văzute (les. 20, 4; Lev. 26, 1; Deut. 5, 8; Fapte 17, 29). Dar prin aceasta opreste numai închinarea întemeiată pe socotinta că însăsi aceste chipuri trebuie cinstite ca dumnezei, adică opreste închinarea la idoli. Acest lucru se vede şi din contextul în care au fost spuse aceste cuvinte de la Ieşire 20:2-3 – „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei; să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!”.

Iata alte cateva exemple din care reiese sensul cuvantului ‘chip cioplit’:

Să dea înapoi şi să se ruşineze cei ce îşi pun nădejdea în idoli, cei ce zic chipurilor turnate: „Voi sunteţi dumnezeii noştri!”  (Is 42:17)

Şi acum ei păcătuiesc din nou; şi-au făcut chipuri turnate din argintul lor după felul idolilor – lucru de mână de meşter sunt toţi! Şi ei le zic: „Aceştia sunt dumnezeu!” Ei dau ajutor oamenilor. Pentru aceasta ei se închină sărutând viţeii cei de aur. (Os 13:2)

Căci pe toţi idolii neamurilor i-au socotit drept dumnezei pe cei care nici cu ochii nu văd, nici cu nasul nu respiră, nici cu urechile nu aud, nici cu degetele mâinilor nu pipăie, nici cu picioarele nu umblă. (Int Solomon 15:15)

A făcut din ei un viţel turnat şi l-a cioplit cu dalta. Iar ei au zis: „Iată, Israele, dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului!”  (Ies 32:4)
Cu ce mai rămîne însă, face un dumnezeu, idolul lui. ‘Ingenuncheaza înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă: ,,Mîntuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!“ Isaia 44,18
Din cele de mai sus, rezulta ca aceste chipuri cioplite erau idoli, pentru ca oamenii ii socoteau drept dumnezei. Paganii se rugau statuii, crezand ca statuia este Dumnezeu.
Crestinul, insa, stie ca icoana e doar o reprezentare a lui Dumnezeu, Care este in Ceruri. Este numai o închipuire, a cărei cinste trece la chipul pictat pe ea. Crestinul nu crede ca icoana poate vedea, auzi sau pipai, asa cum ne explica Isaia despre atitudinea paganilor fata de chipurile cioplite. Ortodocsii nu-i cer icoanei mantuire si nu o numesc ‘dumnezeu’! De aici, se vede foarte clar diferenta dintre idol si icoana.
Crestinii se roagă în prezenta icoanelor (asa cum evreii se rugau în prezenta icoanelor Templului), dar nu la icoane.
Icoana este ceea de ne duce cu gândul, credinţa şi doxologia la Dumnezeu, iar idolul este ceea ce se interpune (ca un zid) între noi şi Dumnezeu. În acest sens, chiar şi ceea ce numim noi icoană poate fi idol, dacă ne oprim gândirea, adorarea şi închinarea la lemn, sticlă, vopsele şi nu mergem mai departe, la persoana pictată. Deci, cel puţin în anumite situaţii, simplul obiect nu poate fi numit simplu idol sau icoană, căci totul depinde de abordarea noastră asupra respectivului obiect. Obiectele religioase care fac trimitere la Dumnezeu şi Sfinţenia Sa sunt sau cel puţin ar trebui să fie „ferestre spre Dumnezeu” şi „manifestări ale slavei Lui”.
Asadar, Dumnezeu nu opreste cinstirea unor semne si înfătisări ale lui Dumnezeu si ale sfintilor, când această cinstire nu rămâne la materia din care sunt făcute, ci duce gândul nostru la Dumnezeu sau la sfântul închipuit prin ele.
Termenii biblici pentru ‘icoana’ si ‘idol’

Sa vedem, insa, ce termeni foloseste, mai exact, Scriptura, cand vorbeste despre „idol” si „icoana”:

Acolo unde, în Biblia românească, avem expresia „chip cioplit”, iar în greacă cuvântul „idol”, textul ebraic ne dă termenul „pesel”, care înseamnă de fiecare dată idol sau orice reprezentare a unui (dumne)zeu străin, altul decât Dumnezeul lui Israel.
Analizând toate textele biblice care conţin aceste cuvinte vedem că prin cuvântul idol (εἴδωλον / pesel – ebr.) este desemnată o zeitate păgână, iar sintagma „chip cioplit”, de fapt cioplitură / gravură (γλυπτός / ’elil – ebr.) se referă la reprezentarea idolului şi nu la orice fel de reprezentare (comp. cu III Regi 6:29, unde se vorbeşte despre imaginile/sculpturile sacre din Templu şi se foloseşte alt termen).
Pentru notiunea generala de „imagine”, textul biblic foloseste diferiti termeni, dintre care cel mai folosit este „selem”, pentru a reda ideea de imagine sacra; de exemplu: Fac 1:26 ; Col 1:15
Un alt text biblic folosit impotriva icoanelor este cel din Psalmul 96/97:7, care in traducerea lui Cornilescu suna astfel: „Sunt rusinati toti cei ce slujesc icoanelor si care se falesc cu idolii”. Traducerea Ortodoxa, insa, spune: „Sa se rusineze toti cei ce se inchina chipurilor cioplite si se lauda cu idolii lor”.
Cuvantul folosit, aici este ‘pesel’, despre care am vazut ca se refera la idoli, ci nu ‘salem’, care se refera la icoane. Deci, in acest psalm, cuvantul ‘icoana’ nu exista.

Ce spune Dumnezeu despre icoane?

icoane

Apoi să faci doi heruvimi de aur; şi să-i faci ca dintr-o bucată, ca şi cum ar răsări din cele două capete ale capacului (Ies 25:18)

Să faci o perdea de în răsucit şi de mătase violetă, stacojie şi vişinie, răsucită, iar în ţesătura ei să aibă chipuri de heruvimi alese cu iscusinţă; (Ies. 26:31)

Pe toate zidurile casei de jur împrejur, în partea din fund şi în faţă, a pus să sape chipuri de heruvimi, de finici şi de flori deschise. (1 Imparati 6:29)

Heruvimul într-o parte avea o fata de om, întoarsa spre un palmier, si în cealalta parte avea o fata de leu, întoarsa spre alt palmier. Asa erau facute chipuri în tot templul si împrejur. De jos pâna la înaltimea usilor erau sculptati heruvimi si palmieri ca si pe peretii templului. (Iez 41:19)

Acolo, între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii, Mă voi descoperi ţie şi îţi voi grăi de toate, câte am a porunci prin tine fiilor lui Israel.  Ies 25:22

Deci, icoanele imprejmuiau si Cortul facut de Moise: le gasim pe capacul chivotului (Exod 25:18), pe covoarele din pereti (Exod 26:1), pe perdeaua care separa Sfanta Sfintelor (Exod 26:31). In Templul lui Solomon le gasim in Sfanta Sfintelor (3 Regi 6:23), pe pereti (3 Regi 6:29), pe usi (3 Regi 6:32), pe coroanele stalpilor din pridvor (3 Regi 7:19), pe postamente si mare (3 Regi 7:39).
Ce găsim aici se află într-un contrast izbitor cu austeritatea deplină din multe biserici protestante de astăzi. In timp ce multe biserici protestante au doar patru ziduri goale, lăcaşul de închinare din Vechiul Legământ era plin de bogate podoabe vizuale.
Aceasta înseamnă că atunci când Iisus şi ucenicii Săi mergeau Sâmbăta la sinagogă, nu vedeau nişte ziduri goale, ci evocări vizuale ale adevărurilor scripturistice.
Mantuitorul a intrat sa se roage in acest templu si, desi a rasturnat mesele vanzatorilor (Ioan 2:15), nu a spus nimic impotriva icoanelor prezente in templu, asa cum spun protestantii astazi, desi idolatria era aspru pedepsita.
Iata, prin urmare, ca Dumnezeu a poruncit lui Moise sa faca icoane de îngeri, de heruvimi mai exact, desi îi poruncise cu tarie: Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din câte sunt în cer, sus, si din câte sunt pe pamânt, jos, si din câte sunt în cele de sub pamânt!
Daca interpretam aceste cuvinte ca referindu-se la orice fel de imagini, în mod clar heruvimii din Templu călcau aceasta porunca. Daca însa le interpretam ca referindu-se doar la idoli, orice contradictie dispare (Dumnezeu nu se poate contrazice).

De ce însa nu a poruncit Dumnezeu a se face icoane cu chipuri de sfinti, ci doar cu chipuri de îngeri? Oare acesta este un semn ca numai îngerilor le putem face icoane, dar nu si sfintilor?
Nici vorba!
Trebuie întâi sa ne aducem aminte ca în vremea lui Moise înca nu venise Mesia. Aflati sub robia Satanei, de care Adam si Eva alesesera a asculta, toti se duceau în Iad (Seol), fie drepti, fie nedrepti. De aceea nu existau în ceruri sfinti care sa poata fi zugraviti în icoanele din Cortul Sfânt, pe care apareau doar îngerii! Odata cu Jertfa lui Hristos, cu coborârea Sa la Iad si eliberarea sufletelor care Îl asteptau acolo, Raiul cuprinde si pe sfinti alaturi de îngeri, astfel încât, în mod firesc, si unora si altora le facem icoane, dupa porunca lui Dumnezeu.

Dar, va spune cineva, daca s-a dat porunca a se face icoane de heruvimi, de ce nu s-a dat porunca a se face icoane si lui Dumnezeu? Ce spune Domnul?
Tineti dar bine minte ca în ziua aceea, când Domnul v-a grait din mijlocul focului, de pe muntele Horeb, n-ati vazut nici un chip. Sa nu gresiti dar si sa nu va faceti chipuri cioplite, sau asemanari…(Deuteronom 4, 15 vezi si 4, 12).
Cum s-ar putea reprezenta un chip pe care nu l-a vazut nimeni?
Dar dupa Întrupare lucrurile se schimba! De ce? Deoarece Cuvântul S-a facut trup (Ioan 1, 14), Cuvântul care este Dumnezeu (Ioan 1, 1). „Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata; Fiul cel Unul-Nascut, Care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut (Ioan 1, 18), El, Care este Chipul lui Dumnezeu (Filipeni 2, 6). Prin urmare, odata cu Întruparea, se deschide posibilitatea realizarii icoanei Fiului lui Dumnezeu, Care Însusi este Dumnezeu.
Totodata, Învierea Domnului Hristos aduce cu ea si ridicarea la Rai a dreptilor Vechiului Testament, care asteptau venirea Sa din veac (I Corinteni 15.20; Evrei 6.18-20 scl). Ridicarea lor, început
al Bisericii ceresti, împlinirea cuvântului ce zice Dumnezeu a stat în adunarea dumnezeilor (Psalm 81, 1), deschide si posibilitatea realizarii de icoane ale sfintilor, alaturi de vechile icoane ale îngerilor.

 

Cinstirea icoanelor

chivot

Cum e cinstirea icoanelor? Sau, altfel spus, ce înseamnă cinstirea icoanelor?

Intai de toate, sa vedem ce mentioneaza Sfanta Scriptura, in legatura cu cinstirea locurilor si obiectelor sfinte:

Psalm 131:7: Intra-vom în locasurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui.

Psalm 5:7: Iar eu, întru multimea milei Tale, voi intra în casa Ta, închina-mă-voi spre sfânt locasul Tău, întru frica Ta.

Isaia 60:14: Si feciorii asupritorilor tăi smeriti la tine vor veni si se vor închina la picioarele tale toti cei ce te-au urât si pe tine te vor numi: cetatea Domnului, Sionul Sfântului lui Israel.

Scriptura poruncea evreilor sa se închine înaintea chivotului, care avea pe el imaginea a doi heruvimi. În Psalmul 99:5, se porunceste „Înaltati pe Domnul, Dumnezeul nostru, si închinati-va înaintea asternutului picioarelor Lui, căci este Sfânt!”. Ce este „asternutul picioarelor Lui”? În 1 Cronici 28:8, David foloseste aceasta expresie referindu-se la Chivotul Legamântului. Psalmul 99 (98 în Septuaginta) începe cu imaginea Domnului care “sade pe heruvimi” (99:1) si sfârseste cu îndemnul de a ne închina pe muntele Lui cel Sfânt – ceea ce întareste faptul ca în acest context se refera la Chivotul Legământului. Aceasta fraza reapare în Psalmul 132:7, unde este precedata de expresia “haide la locuinta Lui” si este urmata de chemarea “Scoala-Te, Doamne, vino la locul tău de odihna, Tu si Chivotul maretiei Tale!”
Atunci, Iosua şi-a sfâşiat veşmintele sale, a căzut cu faţa la pământ înaintea chivotului Domnului şi a stat aşa până seara şi el şi bătrânii lui Israel şi şi-au presărat pulbere pe capetele lor.  (losua 7, 6)
Apoi a pus la slujbă înaintea chivotului Domnului din leviţi […]Si a lasat David acolo, înaintea chivotului legamântului Domnului, pe Asaf si pe fratii lui, ca sa slujeasca ei înaintea chivotului neîncetat, în fiecare zi (I Cronici 16:4-37)
Jertfelnicul să-l aşezi în faţa perdelei, care este dinaintea chivotului legii, unde am să Mă arăt Eu ţie. Pe el Aaron va arde tămâie mirositoare în fiecare dimineaţă, când pregăteşte candelele. (les. 30, 1, 7, 8)   
Să ungi cu el cortul adunării, chivotul legii şi toate lucrurile din cort,Şi să le sfinţeşti pe acestea şi va fi sfinţenie mare; tot ce se va atinge de ele se va sfinţi. 
Profanarea de către Belşaţar a vaselor folosite la Templu a fost pedepsită de Dumnezeu cu moartea imediată (Daniel 5:2-30).
Cei şapte preoţi, cari purtau cele şapte trîmbiţe de corn de berbece înaintea chivotului Domnului, au pornit şi au sunat din trîmbiţe. Bărbaţii înarmaţi mergeau înaintea lor, şi coada oştirii venea după chivotul Domnului; în timpul mersului, preoţii sunau din trîmbiţe. (Ios 6:13)
Atunci S-a mâniat Domnul pe Uza şi l-a lovit, pentru că şi-a întins mâna spre chivot; şi el a murit acolo pe loc înaintea lui Dumnezeu.   (I Cr 13:10) 
603293

Vedem, din locurile amintite mai sus, că heruvimii de pe Chivot şi Chivotul erau icoana Tronului lui Dumnezeu.Această icoană a Tronului Ceresc era tămâiată de Marele Preot (Arhiereu) şi acolo Se arăta Dumnezeu vorbind cu aleşii Săi, după cum El Însuşi hotărâse (Ieşirea 25, 22). Dar această cinstire adusă icoanei Tronului Ceresc NU însemna nici idolatrie, nici confundarea icoanei cu originalul. Prin intermediul ei, cinstirea era înălţată către Dumnezeu şi El era Cel care primea de fapt şi tămâierea, şi rugăciunile.
Ca să folosim un termen modern, icoana este un fel de „telefon” controlat de Duhul Sfânt. Ne închinăm LA icoană lui Dumnezeu, NU icoanei, tot aşa cum vorbim LA telefon cu cineva şi nu vorbim… telefonului.

Evreii întelegeau diferenta dintre venerare si închinare (adorare). Un evreu pios isi săruta salul de rugăciune înainte sa si-l pună si săruta Tora înainte sa o citească în sinagoga. Cu siguranta Iisus a făcut la fel, înainte sa citească Scriptura în sinagoga.

Nu ne închinam icoanelor asa cum nu ne închinam steagului tarii. Respectul fata de steag reprezintă aceeasi atitudine ca si fata de icoane, un fel de venerare. Asa cum nu veneram lemnul sau vopseaua, ci persoana pictata în icoana, tot asa patriotii nu venerează tesatura si culorile, ci tara reprezentata de steag.

Sa luam exemplul unei fotografii care reprezinta pe cineva drag. Când privim chipul din fotografie, ne gândim la persoana respectiva si nicidecum la hârtia din care este confectionata. La fel si cu icoana. Gândul si cinstirea se îndreapta catre Mântuitorul Hristos, Maica Domnului sau Sfântul închipuit în icoana, nicidecum lemnului sau
materialului din care este confectionata. Daca Mantuitorul S-ar fi intrupat in zilele noastre, cu siguranta ca si protestantii L-ar fi fotografiat. Si oare nu ar fi pastrat, dupa Inaltare, acele fotografii in casele lor? Oare nu le-ar fi privit si sarutat?

Dupa cum Iacob, inainte de sfirsitul sau, s-a inchinat deasupra toiagului lui Iosif si prin aceasta a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce il tinea, asa si noi credinciosii ne inchinam si sarutam icoanele, nu pentru altceva, decit ca le sarutam ca pe copiii si pe parintii nostri, ca sa le aratam prin aceasta dragostea noastra sufleteasca;dupa cum si iudeii se inchinau Tablelor Legii si celor doi heruvimi turnati din aur, cinstind prin inchinare nu piatra si aurul, ci pe Insusi Dumnezeu care a poruncit sa li se faca acestea. Si dupa cum Iacov, primind haina pestrita insingerata a lui Iosif, de la fratii sai care il vindusera sarutind-o, a udat-o peste tot cu lacrimi si a pus-o inaintea ochilor sai, nu plingea haina, ci isi inchipuia ca el tine in bratele sale si saruta pe insusi Iosif, tot asa si noi crestinii, sarutind cu buzele trupesti chipul lui Hristos sau al martirilor, cu gindul si cu sufletul sarutam pe Insasi Histos sau pe martiri Lui.

După cum a spus Sf. Ioan Damaschinul:

„Nu ma închin materiei, ci Dumnezeului materiei, care a devenit materie pentru mine si S-a coborât sa locuiască în materie, care mi-a pregătit mântuirea prin intermediul materiei. Nu voi înceta sa cinstesc aceasta materie care mi-a dăruit mântuirea. O cinstesc, dar nu ca Dumnezeu.
„Chipurilor icoanelor, chipurilor sfiintilor, nu ne inchinam ca zeilor. Caci daca ne-am inchina lemnului icoanelor ca lui Dumnezu, se intelege ca trebuie sa ne inchinam astfel si la orice lemne si daca chipul care este pictat pe icoana s-ar sterge n-am da-o pe foc cum facem adesea;apoi cit timp lemnele sunt unite in chipul crucii, ne inchinam ei, pentru Hristos, Care s-a rastignit prin ea; iar daca ele vor fi despartite unul de altul, atunci le arunc si le ard.  Dupa cum cel ce primeste porunca imparatului sub pecete, daca saruta pecetea, apoi prin aceasta nu cinsteste ceara, nici hirtia si nici plumbul, ci pe insusi imparatul; tot asa si noi crestinii,inchinindu-ne chipului crucii,nu ne inchinam lemnului material, ci vazand prin el pecetea, amanetul si chipul lui Hristos, il sarutam si ne inchinam prin lemn Aceluia, Care s-a rastignit pe el.
(…) Si, dupa cum tu, iudeule, cinstind cartea Legii, nu cinstesti pielea si nici cerneala, ci cuvintul lui Dumnezeu, care este scris in ea, asa si eu inchinindu-ma icoanei lui Hristos, nu ma inchin lemnului si podoabelor, sa nu fie aceasta, ci in aceasta inchipuire neinsufletita a lui Hristos, voiesc sa vad si sa ma inchin lui Hristos. In orice veneratie si inchinare, cum am spus adeseori,trebuie sa se incerce intentia unuia si a altuia(…)Haldeii aveau in Babilon fel de fel de instrumente muzicale pentru slujirea idolilor si fii lui Israel din Ierusalim aveau aceleasi instrumente, pe care le atirnau in salcii.Atit unii, cit si altii aveau chimvale, chitare si cimpoaie, dar unii le intrebuintau intru slava lui Dumnezeu, iar altii in slujirea demonilor. Tot aceasta deosebire, presupune-o si in icoanele crestine si idolii paginesti, adica ca icoanele sunt facute intru slava si amintirea lui Dumnezeu, iar idolii pagini-in cinstea si amintirea diavolului”. Sf. Leonte al Neapolului

De ce, atunci, a fost distrus Sarpele de Arama? Daca ne uitam atent la 2 Împarati 18:4, observam ca Sarpele de Arama nu a fost distrus pentru ca poporul îl venera, ci pentru ca îl transformaseră într-un dumnezeu-sarpe numit Nehustan.

De ce sa cinstim icoanele?

Făcea chivotul legământului minuni (vezi Iosua 3:15, 1 Samuel 4:6, 2 Samuel 11-12)?
Vindeca sarpele de arama pe cei muscati de serpi (Numeri 21:9)?
Au înviat oasele profetului Elisei pe un om (2 Imparati 13:21)?
A vindecat umbra lui Petru pe bolnavi (Fapte 5:15)?
Au vindecat hainele lui Pavel pe cei bolnavi si au scos draci (Fapte 19:12)?

Răspunsul la aceste întrebări este DA, într-un anumit fel. Totusi, ca sa fim mai corecti, Dumnezeu a fost Cel care a ales sa faca minuni prin aceste obiecte. În cazul chivotului si a sarpelui de arama, avem de-a face cu imagini prin care s-au făcut minuni. Dumnezeu a făcut minuni prin ramasitele profetului Elisei, prin umbra unui sfânt si prin lucruri care au fost doar atinse de un sfânt. De ce? Pentru ca Dumnezeu cinsteste pe cei ce Il cinstesc (1 Samuel 2:30), Îsi gaseste placerea în a face minuni prin sfintii Lui, chiar si pe aceste cai indirecte. Faptul ca Dumnezeu poate sfinti lucruri materiale nu trebuie sa surprindă pe cei ce cunosc Scriptura. De exemplu, nu numai altarul templului era sfant, ci tot ce îl atingea (Exod 29:37). A respinge adevărul ca Dumnezeu lucrează prin lucruri materiale înseamnă a cădea în Gnosticism.Prin urmare, da, într-un sens larg icoanele pot face minuni, deoarece El cinsteste pe cei ce-L cinstesc.

Aveau primii crestini icoane?

Icoanele si alte simboluri crestine au însotit Biserica înca dintru începuturile ei. Chiar la nord de Dunare au existat asemenea manifestari ale crestinismului. La Barbosi, lânga Galati, si în alte puncte din sudul Moldovei s-au gasit felurite cruci si cruciulite din epoca apostolica si imediat urmatoare (secolele I-III). De asemenea, au fost gasite asemenea cruciulite si în Muntenia si Oltenia. Mai mult, s-au gasit si tipare pentru cruciulite, ceea ce arata cât de mare era cererea de asemenea obiecte sfinte. Pe lânga ele, mai exista si o serie de icoane primitive, incizate în piatra, cunoscute sub numele de geme, de asemenea din primele secole crestine. Si multe asemenea semne ale cinstirii icoanelor în primele secole crestine se gasesc în toate locurile vechilor biserici crestine.

Sf. Irineu, in sec II, spune ca crestini au chipuri ale lui Hristos zugravite (Contra ereziilor, cartea I, c25)

Sf. Epifanie (sec II) ne vorbeste despre chipuri zugravite (Erezii 27,n6)

Tertulian(+220) marturiseste ca Sfintul Chip al Mintuitorului se gaseste pe potirele bisericesti in chipul pastorului bun(Despre pudictate c7 si 10).

Sf. Clement Alexandrinul(150-217) ne spune ca in timpul sau se gaseau in bisericile crestine icoana mintuitorului, icoanele patriarhilor, prorocilor si ingerilor: „oprindu-si privirea asupra chipurilor luxoase, stralucitoare, crestinul isi indreapta mintea la multi patriarhi, proroci si nenumarati ingeri care au atins perfectiunea mai inainte de dinsul; isi indreapta crestinul mintea si la Insusi Domnul tuturor, Care ne invata ca si noi putem, avea viata conforma cu viata acestor exemple” (Pedagogul,cartea a II-a,c4)

Sf. Metodie al Patarelor: „icoanele ingerilor lui Dumnezeu,incepatoriilor si puterilor, le facem in cinstea si slava Lui” (Despre imagini)

Eusebiu (260-340), marturiseste ca crestinii, inca din primele timpuri, impinsi de sentimentul cinstirii, au staruit sa aiba si au avut chipurile Apostolilor si Domnului nostru Iisus (Istoria Bisericeasca,cartea a 7-a).

Sfintii Parinti capadocieni, Paulin de Nola si Fericitul Augustin vorbesc de folosirea sfintelor icoane în vremea lor si arata ca ,,aceasta practica …a fost conforma cu porunca Bisericii Vechi”. P. Lebedev, op. cit., p. 169 apud arhid. Prof Ioasaf Ganea, art. cit., p. 92

Sfântul Vasile cel mare face mentiune despre ele, spunând ca ,,ele si-au luat începutul de la traditia apostolica”si se aflau în mare cinste în toate bisericile, atât în cele din Rasarit cât si în cele din Apus. Astfel în Capadocia se gaseau multe icoane crestine, cu precadere a Maicii Domnului si a sfintei Macrina, în fata careia sfântului Vasile ,,îi placea sa se închine”. Basilius, Epist. 340 ad Iulianum Apostatum, Migne, P. G., t. XXXII, 1100 apud dr. Mitrofanovici, Liturgica, Cernauti, 1929, p. 275

În Antiohia, cetate apostolica în care a predicat cu mult zel Sfântul Ioan Gura de Aur, acesta avea în permanenta pe sfânta masa icoana sfântului Apostol Pavel pe care-l venera si cu care cauta sa se identifice în predicarea cuvântului lui Dumnezeu.  În Palestina si în special în Ierusalim era cinstita cu mult respect icoana Sfântului Arhidiacon Stefan.

Din viata sfântului mare mucenic Dimitrie aflam ca parintii lui aveau doua icoane ferecate cu aur si cu pietre scumpe: una a Mântuitorului si alta a Maicii Domnului, la care zilnic se rugau, ca si odrasla lor scumpa dobândita prin rugaciune.

Dupa gândirea protestanta, crestinii din primele secole trebuie sa ne fie pilda. Totusi, dupa cum se vede, ei aveau icoane, acele obiecte de cult pe care protestantii le considera idoli. Oare cine are dreptate: crestinii din primele secole, sau protestantii de astazi?

Nu au existat oare iconoclasti în biserica, chiar înaintea protestantilor?

Atunci când discutam despre icoane este important sa avem în vedere ca doua chestiuni separate sunt adesea confundate:

1. Ne este permis sa facem sau sa posedam icoane?

2. Ne este permis sa le veneram?

Din Vechiul Testament este clar ca răspunsul la amândouă este DA. Protestantii se opun venerării icoanelor, dar de obicei nu se opun oricăror imagini, altfel nu ar avea carti ilustrate, televizoare sau tablouri. În afara de grupul Amish, cu greu poti găsi un alt grup protestant care sa se opună în mod consecvent tuturor imaginilor. Protestantii se opun de obicei venerării imaginilor, dar este interesant ca, daca ar fi consecventi, argumentele si dovezile aduse de ei se potrivesc oricăror imagini.

Iconoclastii, adesea citati de protestanti, aveau de fapt o ideologie opusa acestora. Pe de o parte, iconoclastii au anatemizat pe toti cei care „îndrăznesc sa înfatiseze… cu materiale si culori…” pe Hristos sau pe Sfinti – protestantii cad în aceasta categorie. Pe de alta parte, ei au mai anatemizat si pe cei care “nu mărturisesc pe pururea fecioara Maria ca adevărata Născătoare de Dumnezeu, mai presus de orice creatura văzută sau nevăzută, si nu caută, printr-o credinta sincera, cererile ei adresate lui Dumnezeu pe care L-a purtat…”. Ei au anatemizat si pe “oricine care neaga folosul pomenirii Sfintilor” (NPNF2, Vol. 14, p. 545f). De fapt, protestantii s-ar afla mult mai mult sub anatema iconoclastilor decât ortodocsii.

Protestantii aproba faptul ca iconoclastii se opuneau venerării icoanelor, dar venerarea în sine nu era o problema pentru iconoclasti. Ei se împotriveau venerării icoanelor pentru ca se împotriveau icoanelor. Ei nu se opuneau venerării altor obiecte sfinte – de fapt venerau Crucea fără nici un fel de rezerve (Jaroslav Pelikan, Spiritul crestinismului rasaritean (600, 1700), Chicago: University of Chicago Press, 1974, p.110).

Si totusi, de ce sa folosim icoane?

„Ceea ce scrisul prezintă cititorilor, imaginea prezintă celor neînvatati care o privesc, căci în ea si cei ignoranti vad ce ar trebui sa urmeze; în ea pot citi analfabetii” (Epistola către Episcopul Serenus din Marsilia, NPNF 2, Vol. XII, p. 53).

Precum ne ajutăm de cuvânt ca să ne ridicăm la cele mai presus de cuvânt, tot asa ne folosim si de icoană, ca să ne ridicăm mai presus de icoană. Si precum Dumnezeu vrea ca auzul nostru să se sfintească prin cuvinte curate, asa vrea ca si vederea noastră să se sfintească prin icoane cuvioase, ca prin amândouă aceste simtiri superioare, să pătrundă în suflet gânduri curate.

Concluzie
In concluzie, tot ce aduc împotriva icoanelor protestantii sunt cuvintele spuse de Dumnezeu împotriva idolilor. Dar ei nu au nici o justificare pentru confuzia între icoanele poruncite de Dumnezeu si idolii interzisi cu tarie de Acesta. Peste tot, în Biblie, unde sunt cazuri concrete de condamnare a idolilor, este limpede ca e vorba de cazurile mentionate la Deuteronom 4, 14- 19. Fie ca e vorba de vitelul de aur, de copaci, de Baal sau alte zeitati, de fiecare data idolii sunt asemanari sau chipuri interzise de Dumnezeu, care sunt cinstite ca si cum ar fi dumnezei. E firesc si de asteptat ca asa ceva sa fie condamnat de Dumnezeu. Dar exista în Biblie vreun loc în care sa se condamne cinstirea icoanelor îngerilor sau sfintilor, fie în Vechiul, fie în Noul Testament? NU! Un asemenea loc nu exista. Exista însa, asa cum am aratat, porunca de a se face icoane cu îngeri. Exista, de asemenea, explicatia oprelistii de a face icoana lui Dumnezeu: n-ati vazut Chipul Lui (Deuteronom 4, 15). De asemenea, exista si vestea cea noua, a Întruparii lui Dumnezeu Fiul, Chip al Tatalui (Ioan 14, 9; Filipeni 2, 6 etc.), care deschide posibilitatea de a se face icoana lui Dumnezeu, dupa Chipul pe care El si l-a ales. De asemenea, stim ca prin Jertfa si Învierea lui Hristos Iisus s-au deschis cerurile, si ca sfintii se afla acum în Rai, ca prieteni ai lui Dumnezeu (Luca 16, 22; 23, 24; Filipeni 1, 23; I Petru 3, 18-20 etc.), astfel încât, asemenea îngerilor, si ei sunt vrednici de a avea icoane.
„Acesta fiind cazul, urmând calea împărăteasca si învatatura de inspiratie divina a Sfintilor Parinti si a Traditiei Bisericii sobornicesti – căci noi stim ca este inspirata de Duhul Sfânt, care se afla în ea – decidem în mod corect si după o lunga examinare, ca asemenea Crucii sfinte si datatoare de viata, la fel sfintele si pretioase icoane pictate în culori si împodobite cu pietre pretioase sau cu alta materie având acelasi scop (epitedeios) sa fie puse în sfintele biserici ale lui Dumnezeu, pe obiecte si haine sfinte, pe pereti si pe străzi, indiferent daca ele sunt icoane ale Domnului Dumnezeu si Mântuitor Iisus Hristos, ale Preacuratei Fecioare, Sfânta Născătoare de Dumnezeu, sau ale îngerilor sau Sfintilor. Căci ori de câte ori vedem reprezentarea lor prin imagini, ori de câte ori le privim, ne aducem aminte de prototipuri, îi iubim mai mult, suntem îndemnati sa ne închinam sărutând imaginea si sa ne mărturisim veneratia (proskenesin), nu adevărate închinare (latreian) care, după credinta noastră este cuvenita numai naturii divine, dar în acelasi fel veneram imaginea Crucii celei scumpe si datatoare de viata, Sfânta Evanghelie si alte obiecte sfinte pe care le cinstim cu tămâie si lumânări, după obiceiurile înaintasilor nostri. Căci cinstea data imaginii se adresează prototipului, iar persoana care venerează o icoana venerează pe cel reprezentat de ea. Într-adevăr, aceasta este învatatura Sfintilor nostri Parinti, si Traditia Sfintei Biserici sobornicesti care a dus Evanghelia de la un capăt la celalalt al pământului.” Al Saptelea Sinod Ecumenic
Surse:
Pr. Cleopa- Calauza in credinta ortodoxa
Pr. Aldea – Lumina Adevarului
Anunțuri