Cand un protestant afla ca Sfanta Scriptura NU este singura „sursa de credinta crestina”, dar ca sursa credintei este viata vie a Bisericii in Duhul Sfant (pe care noi o numim Sfanta Traditie), si ca Noul Testament a fost definitivat in secolul 4 d.Hr., de catre Biserica Ortodoxa, acea persoana este, in mod inevitabil, la o rascruce. Atunci, incepe sa se intrebe daca ceva nu este adevarat in ceea ce protestantismul l-a invatat ca fiind „adevarat” si „neindoielnic”. Baza credintei sale este nimicita. Devine evident pentru el ca este absurd sa respinga Biserica Ortodoxa care i-a daruit Sfanta Scriptura, un produs al Bisericii Ortodoxe. Iar daca aceasta persoana cauta cu sinceritate adevarul, incepe sa indrazneasca sa priveasca treptat lucrurile prin punctul de vedere ortodox si intelege de ce „stalpul si temelia adevarului” este Biserica ( 1 Tim 3, 15), si nu Sfanta Scriptura.
Cunoscand acestea, protestantul va incepe propria sa cautare a Bisericii istorice. Indiferent de modul in care fiecare crede ca ar fi fost modul de vietuire si de rugaciune, sunt suficiente izvoare istorice in scrierile crestine vechi si in descoperirile arheologice, care dovedesc ca primii crestini se rugau precum crestinii ortodocsi de astazi si nu in precum protestantii. Exista marturii ale existentei sinoadelor, clerului, icoanelor, vesmintelor preotesti, cinstirea sfintilor si a moastelor, dogmelor bine definite, Sfintei Liturghii, a Sfintelor Taine precum spovedania, mirungerea, existenta rugaciunilor pentru cei adormiti, crucea, posturile, sarbatorile, s.a.m.d. Toate acestea au existat, inca de la inceputul crestinismului, cu schimbari minore pana in ziua de azi. Cand protestantul descopera toate acestea din surse vechi, istorice, atunci isi da seama ca tot ceea ce i s-a spus de catre liderii sai a fost doar o descriere falsa si arbitrara a Bisericii Crestine primare; si atunci isi va da seama ca tot ceea ce detestase in Ortodoxie ca fiind ne-scripturistic ne-a fost dat chiar de Domnul Insusi!
Subiectul acesta este la fel de important pentru a intelege de ce nu poti sa fii crestin in afara Bisericii Ortodoxe. Cand cineva cerceteaza sursele crestine vechi, atunci incepe sa inteleaga si unele versete din Sfanta Scriptura. Atunci va incepe sa inteleaga ca Biserica functioneaza pe principiul divin al sinodalitatii si ca acest principiu este garantul unitatii, coeziunii si sfinteniei in viata Bisericii. Atunci va incepe sa inteleaga ca in Biserica lui Hristos, de la inceput, nimeni nu a actionat in mod arbitrar, fara autoritate; de la inceput a existat ierarhie si autoritate, care incepe cu Dumnezeu Tatal, continua prin episcopii din fiecate cetate si se termina cu fiecare crestin. Atunci, se va trezi din letargia protestanta si va intelege ca autoritatea episcopului nu este o nascocire omeneasca, ci o invatatura crestina de credinta. Atunci, va incepe sa se intrebe de sursa de autoritate a liderilor protestanti (si chiar sursa de autoritate a lui insusi, atunci cand este pastor). Cine, mai exact, i-a dat autoritatea de a fi deasupra celorlalti?
Atunci va avea surpiza sa descopere ca Biserica niciodata nu a apostaziat (asa cum fusese informat), dar continua sa razbata prin istorie, in comuniune cu Domnul Iisus Hristos si in Duhul Sfant. Atunci, va intelege ca apostolicitatea exista NUMAI in Biserica Ortodoxa, cand va descoperi ratiunile si mijloacele din preajma Schismei papistilor. Drumul spre Ortodoxie va fi unul fara de intors.
Toate aceste informatii vor da acestuia suficiente raspunsuri viabile la toate acuzele pe care le aducea candva Bisericii Ortodoxe. Astfel, va sesiza motivele pentru atitudinea autosuficienta observata la multi clerici si laici. Acum, va intelege ca principiul sinodal (unde nu exista o ierarhie piramidala cu puteri absolute, de neclintit), este deschis la neintelegeri si conflicte dintre episcopi pe probleme nemateriale. Acum, va intelege ca intr-un spatiu de inchinare deschis oricui este firesc sa existe dezordine. Si mai ales, ca intr-un astfel de spatiu, este normal ca pseudo-crestinii si oportunistii sa-si gaseasca loc. Aceasta persoana va intelege deja ca aceleasi lucruri au existat de la inceputurile crestinismului, si ca ogorul lui Hristos intotdeauna a avut, si inca mai are, destula neghina!
Doar in Ortodoxie putem afla SINGURA cale in care Dumnezeu poate fi cunoscut ca Persoana, precum si Persoana in Iisus Hristos.
Doar in Ortodoxie putem afla o metoda de psihoterapie dovedita ca buna cu verificarea experimentala in persoanele sfintilor.
Doar in Ortodoxie putem afla de ce Dumnezeu este Treimic si ce inseamna „Dumnezeu este dragoste”.
Doar in Ortodoxie putem simti libertate in rugaciune si intelege jertfa Mantuitorului, fara frica de un dumnezeu razbunator.
Doar in Ortodoxie putem invata adevarul despre Iad si Rai si putem fi coplesiti de maretia dragostei dumnezeiesti.
Doar in Ortodoxie putem gusta Imparatia Cerurilor inca din viata aceasta, fara promisiuni desarte pentru viitor, care nu au nici un fel de fundament in viata reala.
Pe langa toate acestea, toate invataturile dogmatice ortodoxe au consistenta si plenitudinea care nu pot fi gasite nicaieri in alta parte. Aceasta este posibila pentru ca numai in Ortodoxie revelatia dumnezeiasca nu este alterata. Cand folosim credinta ortodoxa ca masura de comparatie, vom descoperi ca orice ideologie, sau oricare alta invatatura eterodoxa, este o ratacire.
In final, pe masura ce omul se intareste in credinta ortodoxa si traieste ortodox, acel om se schimba in asemanare cu Dumnezeu si incepe sa-si priveasca viata si semenii intr-un mod cu totul diferit, intr-un mod care nu poate fi gasit nicaieri in alta parte.
El invata sa se judece pe sine, nu comparandu-se cu „cei mai rai si blestemati ai lumii”, pentru a se simti pe el „curat” si „vas ales”, ci cu modelul PERFECT si SFANT al Domnului Iisus Hristos.
De cate ori se va intampla sa mai pacatuiasca, nu va deznadajdui, ci se va gandi la milostivirea si dragostea lui Dumnezeu care a fost rastignit pentru cei pacatosi, nu pentru cei drepti, se va ridica iarasi si va continua lupta fiind mai intarit.
Va cauta o relatie personala cu fratii sai, prin unicitatea care caracterizeaza fiecare fiinta umana, si nu-i va privi prin prisma unor modele standardizate, legaliste, de conduita, morala si viata. De aceea, el nu se va sfii sa ceara binecuvantare de la Dumnezeu si in acelasi timp de la o persoana sfanta, care altadata in viata a fost un criminal, un nelegiuit. Atunci nu-l va mai deranja nici dezordinea dintr-o biserica ortodoxa, ci se va bucura de libertatea de exprimare a credintei a fiecarei persoane in fata lui Dumnezeu, fara nici un fel de idei preconcepute.
El va trece din starea cazuta direct in gradina Bisericii, preferand sa se aseze in mijlocul ei, intre florile ei sfinte, pentru a le soarbe seva lor datatoare de viata; si astfel va dobandi cunoastere, dupa cum ii va darui Dumnezeu. Atunci va simti puterea lui Dumnezeu care creste florile dintr-o gradina permanent vandalizata de tot felul de viermi neadormiti.
Si astfel aceasta persoana se va lumina, numai in Biserica Ortodoxa a Domnului nostru, si-L va intalni pe Domnul, asa cum este El si alaturi de El, facandu-se partas la viata in Dumnezeu.
Pentru oricine cunoaste, chiar oricat de putin, maretia si adancimea credintei ortodoxe, si mergand cativa pasi pe calea care duce la mantuire, impreuna cu sfintii si gustand din apa vietii vesnice, acela nu se va mai intoarce niciodata! Caci, va descoperi ca „Ortodoxia este firea omului”…
ortodoxieprotestantism 