Crucea

sfanta_cruce

 

Cuvântul Cruce are înţeles îndoit: a) Crucea spirituală (suferinţa); b) Crucea materială, pe care S-a jertfit Mântuitorul nostru şi a sfinţit-o cu Preascump Sângele Său.

Pe amândouă aceste Cruci le-a purtat Mântuitorul nostru Iisus Hristos: crucea suferinţelor în suflet, răbdând până la moarte, iar crucea cea materială, pe umerii Săi până la Golgota.Tot aşa, se cuvine fiecărui credincios a urma lui Hristos şi a duce crucea suferinţelor în suflet până la moarte, iar Crucea lui Hristos cea materială a o cinsti şi a i se închina ca unui semn al Fiului Omului şi ca unui altar sfinţit cu Sângele lui Hristos.

 

Sfânta Cruce, in Scripturi

1. Crucea a fost prefigurată încă înainte de Legea Veche, când patriarhul Iacov a binecuvântat pe fiii lui Iosif cu mâinile sale aşezate în chipul Crucii (Fac. 48, 13-15).

2. Iarăşi Crucea a fost prefigurată prin şarpele de aramă spânzurat pe lemn, care izbăvea de primejdia morţii pe cei ce priveau la el (Num. 21, 8-9), după cum adevereşte acest lucru Sfânta Evanghelie (Ioan 3, 14-15).

3. Crucea ca mijloc de mântuire a fost prefigurată şi de mâinile întinse ale lui Moise, ce au alcătuit împreună cu trupul său semnul crucii, prin care israeliţii au biruit în lupta cu Amalec (Ieş. 17, 11-13).

4. Crucea este pecetea lui Dumnezeu prefigurată prin însemnarea literei „T” (tau) pe frunţile celor aleşi ai lui Dumnezeu spre a scăpa de pierzare (Iez. 9, 4-6; Apoc. 7, 2-3).

5. Crucea este altarul cel preasfânt pe care S-a jertfit Hristos (Evrei 9, 28).

6. Crucea este steagul lui Hristos – cel prezis de Sfântul Prooroc Isaia -, care s-a ridicat peste neamuri (Isaia 62, 10).

7. Crucea s-a sfinţit ca jertfelnic cu preascump sângele lui Hristos, Care S-a jertfit pe ea; acest altar al Sfintei Cruci este preasfânt şi tot ce se atinge de el se sfinţeşte (Ieş. 29, 37).

8. Crucea este mijlocitoarea măririi lui Hristos, căci numai în urma morţii Sale pe Cruce a fost preaînălţat (Filip. 2,8-9). Prin moartea de Cruce Hristos a intrat întru slava Sa (Luca 24, 26), căci numai prin Cruce Hristos S-a preaslăvit (Ioan 17, 1).

9. Crucea este armă prin care noi am câştigat mântuirea (Ioan 12, 32-33; I Petru 2, 24 ş.a.).

10. Prin Cruce s-a înlăturat vrăjmăşia dintre oameni (Efes. 2, 16; Col. 1, 19-20 ş.a.).

11. Prin Cruce, a fost biruit cel viclean(Col 2,14-15).

11. Crucea este emblema biruinţei şi semnul lui Hristos. Acest semn se va arăta pe norii cerului înaintea venirii a doua a Domnului care va fi cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30).

Interesant este faptul că, deși neoprotestanții resping Sfânta Cruce, acceptă fără probleme, ca simbol creștin, peștele. În contextul persecuției creștinilor din Siria, în care prigonitorii au însemnat casele acestora cu numele „nazarinean”, mulți dintre neoprotestanți au promovat acel simbol, în memoria martirilor.

 

 

Răspunsuri la obiecțiile neoprotestante

  • Protestanții: Crucea este o spânzurătoare si este cu totul nefiresc să cinstim un obiect care a servit drept spânzurătoare unei persoane iubite de noi. Cum este posibil să cinstim noi obiectul care a servit ca instrument de chinuire pentru Mântuitorul nostru?

Răspuns: Noi trebuie să cinstim Sfânta Cruce cât se poate mai mult, deoarece Iisus Hristos a iubit Crucea si a îmbrătisat-o cu iubire si a ars pe ea păcatul nostru, ca pe un altar. Crucea arată rusinea noastră, iar nu a Domnului; din partea Domnului arată iubire. Deci gândul la ea ne face, pe de o parte, să ne rusinăm si să ne căim de păcatele noastre si să luptăm împotriva lor, îmbrătisând si noi Crucea cum a îmbrătisat-o Domnul; iar pe de altă parte, să ne înduiosăm de dragostea Lui cu care ne-a mântuit prin ea de păcatele noastre si să o slăvim. Asadar, desigur că obiectele care ne aduc întristare si durere pentru pierderea unei persoane scumpe, noi nu le cinstim, dar Crucea Domnului nu ne-a adus întristare, ci bucurie si mântuire. Căci ea n-a fost, cum socotiti voi, o simplă spânzurătoare, ci a fost altar de jertfă pe care s-a adus cea mai mare si mai pretioasă jertfă cu putintă, pentru mântuirea noastră.

  • Protestanții: Trebuie să cinstim pe Hristos, iar nu Crucea Lui, pe care El a murit.

Răspuns: Dar si în Vechiul Testament a fost cinstit nu numai David, ci si sabia cu care a ucis pe Goliat, căci si ea a fost tinută cu mare cinste în cortul sfânt lângă efod, după cum spune: Si a zis David către Abimelec: ”N-ai cumva la îndemânâ vreo sulită sau vreo sabie? Căci eu nu mi-am luat nici sabia, nici altă armâ…”. Preotul însă a răspuns: ”Iată sabia lui Goliat filisteanul, pe care l-ai ucis în Valea Stejarului; ea este învelită într-o haină, după efod…” (I Regi 21, 8-9). Mai știm că profanarea de către Belşaţar a vaselor folosite la Templu a fost pedepsită de Dumnezeu cu moartea imediată (Daniel 5:2-30). Deci, cu atât mai mult, trebuie să cinstim noi Sfânta Cruce, asezând-o în biserici, fiindcă altă armă ca ea, împotriva celui rău, nu există, ea fiind o sabie neasemănat mai puternică decât sabia lui David, căci prin ea a fost biruită puterea satanei. De aceea si Marele Apostol o numeste puterea lui Dumnezeu, zicând: Cuvântul crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Cor. 1, 18). Iar același David ne spune:  Intra-vom în locasurile Lui, închina-ne-vom la locul unde au stat picioarele Lui (Psalm 131:7). De asemenea, Iosua s-a închinat nu numai Domnului, ci Chivotului peste care era slava lui Dumnezeu (Iosua 7,6). Așa că, după cum Iacob, înainte de sfirșitul său, s-a închinat deasupra toiagului lui Iosif (Facere 47,31) și, prin aceasta, a cinstit, nu toiagul, ci pe cel ce il ținea, așa și creștinii sunt datori sa cinstească crucea pe care Hristos a îmbrățișat-o.

  • Protestanții:Dacă este vorba să cinstim Crucea, atunci trebuie să cinstim nu numai Crucea, ci si piroanele, cununa de spini, pe Pilat si pe Iuda, pe arhiereii Ana si Caiafa, pe ostasii batjocoritori, pentru că tot atât au contribuit si acestia, cât si Crucea, la mântuirea noastră.

Răspuns: Nu trebuie să cinstim pe Pilat, pe Iuda, pe arhierei, pe ostasii batjocoritori si ucigasi ai Domnului, pentru că trebuie să tinem seama de intentia pe care au avut-o ei când au contribuit la patimile si la moartea Domnului. Scopul lor era de a-L batjocori, de a-L rusina si de a-L chinui, omorându-L ca să nu mai fie. Cât priveste cununa de spini, piroanele etc., noi le cinstim si pe acestea, dar nu ca pe Cruce, pentru că nicăieri în Sfânta Scriptură nu ni se spune că am fi fost împăcati cu Dumnezeu prin ele, si nici n-au fost prefigurate în Vechiul Testament precum a fost Crucea. Iată deci pentru ce cinstim Sfânta Cruce mai mult decât pe acestea.

  • Protestanții: Dacă este vorba să cinstim Crucea lui Hristos, atunci trebuie să cinstim numai Crucea cea adevărată, pe care a fost răstignit Domnul Iisus, iar nu si toate crucile făcute de oameni, pentru că acestea, fiind lucrate de oameni păcătosi, nu pot fi sfinte si vrednice de a fi venerate.

Răspuns: Dar atunci si cu Biblia ar trebui să facem tot asa. Astăzi avem foarte multe Biblii si, prin asemănare cu cele ce spui dumneata, ar trebui să o respectăm numai pe cea originală, iar nu si pe toate celelalte tipărite de culegători si de tipografi păcătosi sau necrestini.

  • Protestanții: Crucea nu trebuie păstrată în afară, pe piept, în biserici si în case etc., ci înlăuntrul nostru, în suflet.

Răspuns: Cine o are în suflet, când o vede în afară se bucură. Cea din afară întăreste pe cea dinlăuntru, căci totdeauna obiectele din afară trezesc si întăresc sentimentele cele dinlăuntru. De altfel, si crucea dinlăuntrul nostru, ca simtământ de evlavie, a fost produsă tot prin cea din afarâ. Dacă nu este în afară, nu poate fi nici înlăuntrul nostru. Cine este următor al Crucii lui Hristos, iubeste si crucea cea dinlăuntru si cinsteste cu evlavie si semnul ei din afară.

Semnul sfintei Cruci

 

Orice crestin care este adevărat fiu al Bisericii celei dreptmăritoare a lui Hristos si care trăieste în viată cu evlavie si frică de Dumnezeu, se însemnează pe sine cu semnul Sfintei Cruci, pe care îl face cu mâna pe fata sa, aducându-si aminte de puterea cea nemăsurată a Celui ce a sfintit Crucea cu Preacurat si Preascump Sângele Său si ne-a lăsat-o nouă ca pe o armă nebiruită împotriva diavolului si ca pe un semn dumnezeiesc, după cum scrie în Scriptură: Dat-ai celor ce se tem de Tine semn ca să fugă de la fata arcului (Ps. 59, 4) si iarăsi: .. .însemnatu-s-a peste noi lumina fetei Tale, Doamne (Ps. 4, 6).

 

Participarea trupului la rugăciune

În Sfânta Scriptura, putem vedea că, că, la rugăciune, trebuie să ia parte si trupul nostru, cu toate mădularele sale. Intre acestea, mâinile au un rol important în exprimarea rugăciunii:

1. Iacov a binecuvântat cu mâinile sale (asezate în chipul crucii) pe fiii lui Iosif, după cum este scris: …luând Iosif pe cei doi fii ai săi, pe Efraim cu dreapta sa în fata stângii lui Israel, iar pe Manase cu stânga sa în fata dreptei lui Israel, i-a apropiat de el. Israel însă si-a întins mâna sa cea dreaptă si a pus-o pe capul lui Efraim, desi acesta era mai mic, iar stânga si-a pus-o pe capul lui Manase. înadins si-a încrucisat mâinile, desi Manase era întâiul născut. Si i-a binecuvântat… (Fac. 48, 13-15).

2. Hristos a binecuvântat cu mâinile pe copii si pe apostoli. Despre binecuvântarea copiilor ne vorbeste Sfânta Scriptură astfel: Si, luându-i în brate, i-a binecuvântat, punându-Si mâinile peste ei (Marcu 10, 16). Iar despre binecuvântarea apostolilor ne spune: …i-a dus afară până spre Betania, si, ridicându-Si mâinile, i-a binecuvântat (Luca 24, 50).

3. Apostolii au asezat diaconi, preoti si episcopi prin rugăciune si punerea mâinilor (Fapte 6, 6; 14, 23; I Tim. 4, 14), fapt pentru care taina preotiei era numită ”punerea mâinilor preotiei”. Tot prin rugăciuni si punerea mâinilor împărtăseau Apostolii Sfânta Taină a Sfântului Mir (a împărtăsirii Sfântului Duh celor botezati) (Fapte 19, 5-6; 8, 14-17 s.a.). Împărtăsirea Sfântului Duh în această Taină se numea, de asemenea, ”punerea mâinilor”, spre deosebire de cea de mai sus care se chema ”punerea mâinilor preotiei”.

Prin urmare, la rostirea rugăciunii, trupul ia, și el, parte, îndeosebi prin acest mădular al său, care este mâna. Trebuința de a lua parte și trupul sau cel puțin un organ al trupului, la rostirea rugăciunii, rezultă din îndemnul apostolului: Slăviti, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru si în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 20). Si în alt loc: Vreau deci ca bărbatii să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie si fără sovăire (I Tim. 2, 8).

În Testamentul Vechi, de asemenea, se practica rugăciunea prin participarea trupului, ca, de pildă, prin îngenunchere, plecarea capului, lovirea pieptului cu mâna, ridicarea mâinilor s.a. Psalmistul zice: Asa Te voi binecuvânta în viata mea, si în numele Tău voi ridica mâinile mele (Ps. 62, 5).

Ca si îngenuncherea, ca si plecarea capului, ca si metania sau ca si ridicarea mâinilor în sus la rugăciune, tot asa si semnul Sfintei Cruci făcut cu mâna, este un semn care arată o tinută religioasă sau o stare sufletească de evlavie în fata lui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I slujim si cu sufletul si cu trupul nostru (I Cor. 6, 20; Filip. 1, 20).

Semnul Crucii, în Vechiul Testament, a fost prefigurat în binecuvântarea lui Iacov (Fac. 48, 14), în minunea despărtirii apelor Mării Rosii si a înecării lui faraon, în tinerea mâinilor lui Moise în chipul Crucii în timpul luptei cu Amalec (les. 17, 11-12).

Mai mult decât atat, semnul Sfintei Cruci este o mărturisire a dogmei Preasfintei Treimi. În acest sens, semnul Crucii se face astfel: se împreună primele trei degete de la mâna dreaptă – simbolizând Sfânta Treime – (degetul mare, arâtătorul si cel mijlociu), iar celelalte două degete se tin strânse în palmă – simbolizând cele două firi ale Mântuitorului, firea dumnezeiască si omenească. Apoi se duc la frunte, la piept si la umărul drept si la urmă la umărul stâng, rostind cuvintele: În numele Tatălui (la frunte) si al Fiului (la piept) si al Sfântului Duh (de la un umăr la altul), după care zicem ”Amin!”

”În numele Tatălui” înseamna cinstirea lui Dumnezeu- Tatăl, Stăpânul tuturor. Coborârea mâinii la piept rostind cuvintele ”si al Fiului” înseamnă coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ pentru mântuirea noastră. Iar ducerea mâinii de la umărul drept la cel stâng, rostind cuvintele ”si al Sfântului Duh”, înseamnă împăcarea noastră cu Dumnezeu si împreunarea cu El, prin harul Sfântului Duh adus nouă de Dumnezeu-Fiul.

Satana urăste foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci este arma cea nebiruită cu care Hristos a biruit si a prădat iadul, si de aceea îndeamnă pe toti cei rătăciti de la adevăr să hulească si să vrăjmăsească Crucea lui Hristos, căci, după cum câinele fuge de bătul cu care a fost lovit, tot asa si diavolul fuge de Crucea care îi aminteste că prin ea a fost biruit.

Dovezi istorice

Tertulian (160 ,+ 240): «La fiecare pas și la fiecare faptă ne însemnăm… cu semnul sfintei cruci» (Tertulian, De corona ., c. 3, Migne, P. L., II, col. 99).

Ipolit al Romei (200-235): „Daca esti ispitit, insemneaza-ti mereu fruntea cu semnul crucii cu evlavie, caci acest semn al Patimirii s-a aratat incercat impotriva diavolului daca-l vei face cu credinta. Acest lucru l-a invatat in prefigurare Moise prin mielul junghiat de Paste, poruncind sa se unga cu sangele lui pragul si cei doi stalpi ai usii si insemnand credinta in Mielul desavarsit care este acum intre noi. Caci insemnandu-ne cu mana fruntea si ochii, ne tinem departe de cel ce incearca sa ne nimiceasca.” (Tradiția Apostolică)

Minciu Felix, Tertulian și Origen mărturisesc că pagânii îi numeau pe creștini „închinători ai crucii” sau „slujitori ai crucii”. (Contra lui Celst, cartea a II-a, Nr 47, Apologia,c 16,: Catre neamuri I,12)

Sfântul Efrem Sirul și Sfântul Chiril al Ierusalimului (313-386):
” O, crestine, nici un lucru sa nu faci, pana nu faci semnul Sfintei Cruci, cand pleci in calatorie, cand incepi lucrul, cand te duci sa inveti carte, cand esti singur si cand esti cu mai multi; pecetluieste-ti cu Sfanta Cruce fruntea ta, trupul tau, pieptul tau, inima ta, buzele tale, ochii tai, urechile tale si toate ale tale sa fie pecetluite cu semnul biruintei lui Hristos asupra iadului. Si nu te vei mai teme atunci de farmece sau descantece sau de vraji. Ca acelea se topesc de puterea Crucii, ca ceara de la fata focului si ca praful in fata vantului”.

 

Surse:

Pr. Cleopa – Calauza in credinta ortodoxa

Lumea Credintei

Anunțuri