Postul

Luati aminte la voi însiva, sa nu se îngreuieze inimile voastre cu satiul mâncarii si cu betia. (Luca 21, 34).

 Firea trupului fiind surdã, oarbã si mutã, nu te poti întelege cu el decât prin ostenealã si foame, acestea însã trebuie conduse dupã dreapta socotealã, ca sã nu dãuneze sãnãtãtii. Acestea îl îmblânzesc, încât nu se mai tine vrãjmas lui Dumnezeu. Rugãciunea si postul scot dracii poftei si a mâniei din trup. Foamea îmblânzeste fiarele. [Pr. Arsenie Boca, Cãrarea împãrãtiei]

 Prin cuvântul post, înţelegem o înfrânare de la toate mâncărurile – iar în caz de boală, numai de la unele –, precum şi de la toate băuturile, de la toate lucrurile lumeşti, de la toate dorinţele rele, ca să poată face creştinul rugăciunea lui mai cu uşurinţă şi să împace pe Dumnezeu, încă şi pentru ca să omoare poftele trupeşti şi să câştige harul lui Dumnezeu . Postul este o faptă de virtute, cu lucrare de înfrânare a poftelor trupului şi de întărire a voinţei, o formă de pocăinţă, deci un mijloc de mântuire.
Dar în acelaşi timp este şi un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, pentru că este o jertfă – o renunţare de bună voie de la ceva care ne este îngăduit – izvorâtă din iubirea şi din respectul pe care le avem faţă de Dumnezeu.

In urma desfatarii pântecelui se îngreuneaza, devine grosolana, se împietreste inima; mintea este lipsita de usurimea si de duhovnicia sa; omul devine trupesc.

Ce înseamna „om trupesc”? Sfânta Scriptura numeste „om trupesc” pe acel om nefericit care e tintuit de pamânt, care nu e în stare de gânduri si simtaminte duhovnicesti. Nu va ramâne Duhul Meu în oamenii acestia în veac, pentru ca trupuri sunt (Fac. 6, 3), a dat marturie Dumnezeu. Omul trupesc nu este în stare sa Il cinsteasca pe Dumnezeu. Chiar si omul duhovnicesc, când se supune saturarii pântecelui, îsi pierde duhovnicia, parca îsi pierde însasi putinta de a-L cunoaste pe Dumnezeu si de a sluji Lui.

Aceasta înrâurire a întrebuintarii fara masura sau chiar fara fereala si luare-aminte a mâncarii asupra omului lamureste pricina pentru care acesta, chiar în starea sa de nevinovatie, în mijlocul desfatarilor raiului, avea nevoie de porunca postului. Acesteia i s-a încredintat pastrarea în starea cea duhovniceasca a perechii nou-zidite, alcatuite din doua firi, trupeasca si duhovniceasca; acesteia i s-a încredintat cumpanirea celor doua firi si precumpanirea celei duhovnicesti. Cu ajutorul ei, omul putea sa stea neîncetat cu gândul si cu inima înaintea lui Dumnezeu, putea sa fie cu neputinta de atins pentru gândurile si închipuirile pacatoase.

Cu atât mai de trebuinta este porunca postului pentru omul cazut, împatimirea de pamânt, de scurta viata pamânteasca, de dulceata ei, de maretia si slava ei, însasi înclinarea spre pacat s-au facut proprii firii cazute, asa cum sunt proprii bolii imboldurile si simtamintele fara de rânduiala pricinuite de catre ea. Noi suntem tintuiti de pamânt, lipiti de el cu tot sufletul, nu doar cu trupul; ne-am facut cu desavârsire trupesti, lipsiti de simtire duhovniceasca,neînstare de cugetari ceresti. Porunca privitoare la post se arata iarasi cea dintâi porunca,neaparat trebuincioasa pentru noi.

Pe masura ce luam asupra noastra jugul cel bun al postului, duhul nostru dobândeste o mare libertate: el tinde spre tarâmul duhurilor, care îi este înrudit, începe sa se întoarca des spre contemplarea lui Dumnezeu, sa se cufunde în aceasta nemasurata si minunata contemplare, sa adasteze în ea. Daca obiectele lumii materiale, când sunt luminate de razele soarelui material,negresit iau de la acesta stralucire si o raspândesc la rândul lor, cum sa nu se lumineze duhul nostru atunci când el, lepadând prin mijlocirea postului, valul cel grosolan si des al trupului, se înfatiseaza nemijlocit Soarelui Dreptatii – lui Dumnezeu? El se lumineaza! Se lumineaza si se preschimba! Apar în el gânduri noi, dumnezeiesti, se descopera înaintea lui taine pe care nu le cunostea mai înainte. Cerurile îi spun slava lui Dumnezeu: taria vesteste (Ps. 18, 2) atotputernicia mâinii ce a facut-o; toate zidirile, vazute si nevazute, propovaduiesc cu glas rasunator negraita mila a Ziditorului; el gusta duhovniceste si vede duhovniceste ca bun este Domnul (Ps. 33, 8). Harica usurime si subtirime a duhului se împartasesc trupului: trupul, în urma duhului, este atras spre simtirile duhovnicesti si da mâncarii nestricacioase, pentru care a fost zidit, întâietate fata de mâncarea stricacioasa, la care a cazut. La început, el anevoie se supune lecuirii prin post, care e însotita de silire de sine; la început el se tulbura de rânduiala postului, rascoala împotriva ei duhul nostru, se înarmeaza împotriva ei cu felurite filosofari luate din stiinta cu nume mincinos: fiind însa îmblânzit si vindecat de post, el deja simte si gândeste altfel. Felul în care vede saturarea seamana de acum cu simtamintele omului care s-a însanatosit fata de mâncarurile vatamatoare pe care le dorea cu înversunare în vremea bolii; el seamana cu felul în care se uita omul la o otrava data în vileag, prin care se rapeste duhului stapânirea asupra trupului, prin care omul este coborât de la asemanarea si înrudireaîngereasca la asemanarea si înrudirea dobitoceasca. Ostasii duhovnicesti care au dobândit biruinta asupra trupului prin mijlocirea postului, înfatisându-se Domnului pentru a învata cele mai mari taine si mai înalte virtuti, aud din gura Lui învatatura despre înalta virtute a postului si descoperirea unei taine – a starii care ia nastere putin câte putin din saturare si îmbuibare: Luati aminte la voi însiva, sa nu se îngreuieze inimile voastre cu satiul mâncarii si cu betia.

Sfintii Parinti au numit postul temelie a tuturor virtutilor, fiindca prin post este pazita în cuvenita curatie si trezvie mintea noastra, iar inima în cuvenita subtirime si duhovnicie.

1. Postul este cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu omului, căci, încă în rai fiind strămoşii noştri Adam şi Eva, li s-a poruncit să postească (Fac. 2, 16-17; 3, 6, 11, 17).

2. Moise Proorocul a postit de două ori câte patruzeci de zile (Ieş. 34, 28; Deut. 9, 9, 18).

3. Ilie Proorocul a postit patruzeci de zile (III Regi 19,8). Sfântul Prooroc Daniel a postit trei săptămâni (Dan. 9, 3;10, 3).

4. Sfântul Prooroc David a postit şi s-a rugat în toată viaţa sa, după ce a greşit lui Dumnezeu (II Regi 1, 11-12; 12,16; Ps. 68, 12; 108, 23;35,13).

5. Ezdra şi Neemia au postit (I Ezdra 10, 6; Neem. 1,4). Estera a postit (Est. 4, 16).

6. Sfântul Ioan Botezătorul şi ucenicii săi pururea posteau (Matei 9, 14; Marcu 2, 18; Luca 5, 33).

7. Ana proorocită petrecea în post şi rugăciune (Luca 2, 37).

8. Sfântul Prooroc Ioil învaţă şi îndeamnă la post pe toţi cei din popor (Ioil 1, 14; 2, 11-12, 15).

9. Postul l-a practicat şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos,postind patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Matei 4, 2).

10. Apostolii şi ucenicii Mântuitorului, urmând învăţăturii Lui, au postit şi s-au rugat (II Cor. 6, 5; 11, 27 ş.a.).

11. Corneliu sutaşul, încă păgân fiind, postea (Fapte 10, 30).

12. Credincioşii din Biserica Antiohiei posteau (Fapte 13, 2).

13. Apostolii Pavel şi Varnava posteau (Fapte 14, 23).

14. Postul este de mare folos în vremea judecăţilor lui Dumnezeu (Ioil 1, 14; 2, 11-12; Iosua 3, 4-7).

15. Postul este de mare folos în vreme de nenorociri (II Regi 1, 12; Est. 4, 3).

16. Postul este de mare folos pentru izbăvirea de primejdiile viitoare (Ezdra 8, 21-23; Est. 4, 3-16; Ioil 2, 12,15; Iona 3, 4-6);.

17. Postul este de mare folos în vremea suferinţelor Bisericii (Matei 9, 14-15; Marcu 2, 18-20; Luca 5, 33-35).

18. Postul este bun şi folositor în vremea suferinţelor pricinuite de alţii şi în vreme de necazuri în familie (Ps. 34,12-13).

19. Postul este bun la consacrarea slujitorilor sfinţiţi ai Bisericii (Fapte 13, 3; 14, 23).

20. Postul este de mare folos la întoarcerea către Dumnezeu (II Parai. 20, 3; Isaia 58, 6; Ioil 2, 12).

21. Postul este de mare folos la vreme de întristare, de rugăciune şi la mărturisirea păcatelor (II Regi 12, 16; Ezdra 8, 28; Neem. 1, 4; Ioil 2, 15-17; Luca 2, 37; I Regi 7, 6; Neem. 9, 1-2; Dan. 9, 3-6; Deut. 9, 9-10, 18).

22. Este bine ca postul să fie unit cu milostenia, cu rugăciunea şi cu primirea de străini (Isaia 58, 6-8, 11; Matei 6, 18).

23. Postul întregului popor este de mare folos (Jud. 20, 26; I Regi 7, 6; I Regi 31, 13; I Par. 10, 12; II Par. 20, 3;Ezdra 8, 21; Neem. 9, 1; Est. 4, 3; Ier. 36, 9; Iona 3, 5-8 ş.a.).

24. Mântuitorul a poruncit ucenicilor Săi să practice postul, ca cel mai bun mijloc de luptă împotriva diavolului, care nu poate fi biruit decât prin rugăciune şi post (Matei 17, 19-21;Marcu 9, 29).

25. Mântuitorul nu numai că a poruncit să postim, dar ne-a învăţat şi cum să postim (vezi Matei 16, 16-18).

26. Sfinţii Apostoli ne-au învăţat să postim, să ne rugăm şi să păzim curăţia (I Cor. 7, 5).

27. Postul adevărat trebuie să fie şi trupesc şi sufletesc, pentru că el constă în înfrânarea poftelor trupeşti şi în întărirea sufletului pentru lupta şi biruinţa împotriva diavolului (I Cor. 9, 25-27; Rom. 6, 12-13; I Petru 2, 11; Matei 17, 21; Ps. 34, 12 ş.a.).

28. Iacov L-a parasit pe Dumnezeu, din pricina lipsei postului.(Deut 32,15).

29. Şi în Testamentul Vechi, în cursul anului existau mai multe rânduieli de posturi: joia şi lunea, în amintirea suirii şi a coborârii lui Moise de pe Sinai (Luca 18, 12); postul din ziua împăcării (în ziua a zecea a lunii a şaptea – Tişri) (Lev. 16, 29-30; Fapte 27, 9); apoi postul din luna a IV-a, a V-a, a VII-a şi a X-a (Zah. 8, 19).

30. În Testamentul Nou, Biserica a rânduit posturile de peste an, după cum este scris: Toate să se facă cu cuviinţă şi după rânduială (I Cor. 14, 40), căci Dumnezeu nu este Dumnezeu al neorânduielii (I Cor. 14, 33);

31. Zilele de post rânduite de Biserică în Testamentul Nou sunt: zilele de miercuri de peste an (în amintirea vânzării Mântuitorului de către Iuda) şi zilele de vineri de peste an (în amintirea răstignirii Mântuitorului), cu câteva excepţii; apoi Postul Mare, Postul Naşterii Domnului, Postul Adormirii Maicii Domnului, Postul Sfinţilor Apostoli; 29 august (Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul), 14 septembrie (Înălţarea Sfintei Cruci) şi 5 ianuarie (ajunul Bobotezei).

In Sfânta Scriptură că şi în Vechiul Testament exista o anumită rânduială în ceea ce priveşte vremea posturilor, căci erau anumite răstimpuri de peste an în care se făceau diferite posturi. Astfel:
1. Se postea de două ori pe săptămână (joia şi lunea) în amintirea suirii şi coborârii lui Moise de pe Muntele Sinai cu Tablele Legii. Fariseul din pilda Mântuitorului se lăuda de asemenea că posteşte de două ori pe săptămână (Luca 18, 12), vrând să spună prin aceasta că el ţine cu stricteţe rânduiala privitoare la ţinerea postului şi că, prin aceasta, e plăcut lui Dumnezeu. Postul lui era însă numai trupesc, deoarece sufletul lui era plin de mândrie, fapt pentru care postul lui trupesc nu-i era lui de nici un folos;

În primul secol, evreii se rugau la anumite ore ale zilei si posteau lunea si joia. În Didahii (scriere din sec. I), crestinii sunt îndemnati sã posteascã si sã se roage, însã într-un fel diferit de cel al evreilor: “Posturile voastre sã nu fie ca cele ale fãtarnicilor, cã ei postesc lunea si joia; voi, însã sã postiti miercurea si vinerea”.

2. Se postea în ziua împăcării (în 10 ale lunii Tişiri) după cum Însuşi Dumnezeu a rânduit: Şi aceasta să vă fie vouă lege veşnică: în luna a şaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi şi să nu săvârşiţi nici un fel de muncă…, căci în această zi se va face pentru voi ispăşire, ca să vă spălaţi de toate păcatele voastre şi să fiţi curaţi înaintea Domnului (Lev. 16, 29–30). Acest post este amintit şi în Noul Testament (Fapte 27, 9);

3. Mai existau apoi şi alte zile sau răstimpuri fixe la care era rânduit post după cuvântul Domnului prin proorocul: Aşa zice Domnul Atotţiitorul: Postul din luna a patra, a cincea, a şaptea şi a zecea să fie pentru neamul lui Iuda, zile de bucurie şi veselie şi sărbători luminate… (Zah. 8, 19).
Aşadar ca şi în Vechiul Testament, şi în cel Nou, Sfânta Biserică a rânduit anumite răstimpuri şi zile în care postul să fie obligatoriu pentru toţi creştinii, ca astfel şi în privinţa aceasta să fie o bună rânduială după cuvântul apostolului: Toate să se facă cu bună rânduială şi cu bună cuviinţă (I Cor. 14, 40), căci Dumnezeu nu este Dumnezeul neorânduielii (I Cor. 14, 33).

  •  Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gură, aceea spurcă pe om…(Matei 15:11)

Este adevărat că nu prin mâncăruri se spurcă omul, pentru că ele toate sunt curate. Dar aceasta nu înseamnă că nu trebuie să mai existe post.Scopul postului nu este numai de a face deosebiri între unele mâncăruri, ci de a disciplina trupul şi puterile sufleteşti, spre uşurare şi curăţire de păcate. Dacă Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli şi toţi sfinţii lui Dumnezeu ar fi cugetat astfel despre post, ei nu ar mai fi postit atât de mult în viaţa lor şi nici nu ar fi lăsat oamenilor învăţătură să postească. Citatul se referă numai la obiceiul fariseilor şi al cărturarilor de a nu mânca cu mâinile nespălate. Pentru aceasta Mântuitorul nostru şi Dumnezeu, văzând în inima lor această necurăţie duhovnicească, îi mustra numindu-i “orbi”, “morminte văruite”, “făţarnici” ş.a. Aceşti farisei orbi şi cărturarii aveau nevoie de a-şi spăla inima lor de ură, de zavistie, de pizmă, de făţărnicie, pentru a se putea curăţi înaintea lui Dumnezeu. Iar ei cu făţărnicie se arată râvnitori în obiceiurile lor de a-şi spăla negreşit mâinile când stau la masă, ca şi cum acesta ar fi fost lucrul cel mai de seamă şi plăcut lui Dumnezeu. Aşadar Mântuitorul prin cuvintele citatului de mai sus, n-a zis către ucenicii Săi “să nu mai postiţi”; şi nici nu putea să spună aceasta, câtă vreme El fiind fără de păcat (Matei 27, 24; Ioan 8, 46; II Cor. 5, 21; Evrei 4, 15 ş.a.), a postit pentru noi şi pentru mântuirea noastră timp de patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Matei 4, 2; Luca 4, 2).

  •  Aceştia (învăţătorii mincinoşi ce se vor ivi) opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul, de vreme ce orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune… Căci deprinderea trupească la puţin foloseşte, dar slujba dumnezeiască spre toate este de folos, având făgăduinţa vieţii acesteia şi a celei viitoare (I Tim. 4, 3–5, 8).

Citatul nu se referă la anularea postului,ci prin el se mustră rătăcirea vechilor eretici, de pe acea vreme (gnosticii), care opreau cu desăvârşire căsătoria şi mâncarea de carne. Iar acest lucru nu-l făceau pentru o vreme, cum facem noiîn vremea postului, ci pentru totdeauna opreau căsătoria, spre a nu se înmulţi materia, iar carnea o socoteau ca pe ceva necurat. Oare cum ar fi putut marele Apostol Pavel să vorbească împotriva postului, dacă el în toată vremea vieţii sale a postit şi s-a nevoit (Fapte 9, 9; 13, 3; II Cor. 6, 5, ş.a.)?

  • Nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte (I Cor. 8, 8). Pentru că împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie întru Duhul Sfânt (Rom. 14, 17).

Amândouă aceste citate nu se referă deloc la oprirea de a posti, ci la oprirea de mâncare de carne jertfită idolilor (vezi contextul ambelor citate: I Cor. 8, 10; 10, 25–27). Vezi acolo că cei ce s-au scandalizat de mâncarea celor jertfite la idoli erau iudeo-creştinii, care încă ţineau cu mare stricteţe la Legile Vechiului Testament cu privire la mâncăruri (Lev. c. 11; Deut. c. 14). Aceştia nu mâncau carne jertfită idolilor şi voiau să oprească şi pe creştinii proveniţidintre păgâni de la acest lucru.

Dar Cine a făcut pe niniviteni să nu piară şi să întoarcă hotărârea cea dreaptă a lui Dumnezeu spre milă, dacă nu postul? Aşadar postul şi pocăinţa au făcut pe Dumnezeu să Se milostivească şi să nu piardă pe cei peste 120.000 de oameni care au postit împreună cu vitele lor şi cu împăratul lor şi boierii lui (Iona 3, 5; 4, 11). Au nu cu postul şi cu rugăciunea a bineplăcut David, împăratul şi proorocul lui Dumnezeu, după căderea lui în desfrânare şi ucidere? Auzi ce zice: Genunchii mei au slăbit de post (Ps. 18, 23) şi iarăşi: Că cenuşă ca pâinea am mâncat (Ps. 101, 10). Şi în alt loc: Iar eu, când mă supărau aceia, m-am îmbrăcat în sac şi mi-am smerit cu post sufletul meu (Ps. 34, 12–13). Au nu cu postul au plăcut cei trei tineri lui Dumnezeu şi nu i-a ars cuptorul Babilonului (Daniel 1, 8; 3, 25–26)? Au nu cu postul a închis Daniel gurile leilor în groapă (Daniel 6, 23–24)?

  • Cel ce mănâncă, să nu dispreţuiască pe cel ce nu mănâncă; iar cel ce nu mănâncă, să nu judece pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine eşti tu, ca să judeci pe sluga altuia?… Şi cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, pentru că mulţumeşte lui Dumnezeu; şi cel ce nu mănâncă, tot pentru Domnul nu mănâncă şi mulţumeşte şi el lui Dumnezeu (Rom. 14, 3–6). Nimeni deci să nu vă judece pentru mâncare sau băutură, sau cu privire la vreo sărbătoare sau la lună nouă sau la sâmbete, care sunt umbră celor viitoare, iar trupul, al lui Hristos (Col. 2, 16–17).

Intâiul citat nu anulează postul. El vorbeşte numai despre deosebirea dintre mâncăruri oprite şi neoprite, sau curate şi necurate, potrivit rânduielilor – acum desfiinţate – ale Vechiului Testament. Iar în citatul al doilea se combate părerea iudeo-creştinilor care învinuiau pe cei dintre păgâno-creştini că mănâncă din carnea cea jertfită idolilor; iar marele Apostol Pavel le arată că de acum înainte să nu se mai facă deosebire între mâncăruri, deoarece pentru mântuire acest lucru nu mai are nici o însemnătate, ştiut fiind că în Noul Testament nu mai există nimic necurat. Deci chestiunea în cauză era de a aplana şi a linişti tulburările, neînţelegerile şi conflictele care se iviseră între iudeo-creştini şi păgâno-creştini, în special în privinţa mâncării şi în general în problema obligativităţii şi a neobligativităţii Legii Mozaice în creştinism.

Sa nazuim atât cu duhul, cât si cu trupul spre Dumnezeu! Sa ne temem de starea trupeasca, pricinuita de calcarea postului, sa ne temem de deplina neputinta de a-L cunoaste pe Dumnezeu si de a-L cinsti pe Dumnezeu pe care o pricinuieste calcarea postului. Aceasta neputinta pierzatoare este temeiul mortii vesnice. Aceasta neputinta pierzatoare este aratata de noi atunci când, din pricina dispretuirii poruncii lui Dumnezeu privitoare la post, îngaduim sa se îngreuieze inimile noastre cu satiul mâncarii si cu betia. Amin.

Surse:

Pr. Cleopa – Calauza in credinta ortodoxa

Sfantul Ignatie Briancianinov

Anunțuri