Harul si Sfintele Taine

 

Eroarea din inima credinţei protestante este aceasta: credinţa protestanţă nu ştie în mod real cum – în orice caz coerent – să se elibereze de raţionalizare, să deschidă uşa şi să-L trăiască pe Iisus. Iată ce-i face pe protestanţii devotaţi să caute permanent revigorare. Iată ce-i face să meargă la librăriile creştine, să caute titluri care promit să deschidă secretul către o relaţie profundă cu Dumnezeu. Tânjesc după o experienţă de zi cu zi a bogăţiei Prezenţei vii a lui Hristos. Dar credinţa lor nu le poate da asta.

Cred că toţi vom spune că cele mai bogate experienţe ale noastre cu Dumnezeu sunt simţite în inimile noastre, iar nu gândite în minţile noastre.
Atunci de ce acele momente preţioase împreună cu El se şterg? De ce nu durează? Asta pentru că raţionalismul protestant ne învaţă  că drumul spre a-L întâlni în mod real pe Hristos este să studiezi despre El. Aşa că, mai devreme sau mai târziu, credinciosul protestant trebuie să-şi întoarcă atenţia de la Hristos Care este pur şi simplu acolo către Iisusul interpretărilor scripturistice. În termenii analogiei mele, se întoarce de la Hristos care stă la uşă la Hristosul din dosar.  Credinciosul protestant continuă să ţină închisă uşa pentru Persoana lui Hristos, pentru a se concentra pe ideea de Hristos.

Ce le permite creştinilor ortodocşi să aibă o întâlnire vie cu Dumnezeu? Tainele Bisericii – acele ritualuri binecuvântate de slăvire a lui Dumnezeu prin care atingem Persoana vie a lui Hristos. Oricine merge pe calea sacramentală pe care Biserica adevărată a mers de la Cincizecime până în ziua de azi ajunge să-L cunoască pe Iisus Hristos ca un „Iubit ceresc” real şi apropiat.

Mantuirea noastra, refacerea comuniunii cu Dumnezeu, este in raport de intalnirea noastra cu Mantuitorul, care este calea, adevarul si viata si care ne spune ca: „Nimeni nu vine la Tatal Meu decat prin Mine” (Ioan 14, 6).

Or, aceasta ar insemna ca, odata cu inaltarea Mantuitorului la cer, legatura noastra cu Dumnezeu, comuniunea cu El, singura garantie a mantuirii ar inceta, ar disparea. Cuvintele Mantuitorului spun insa clar: „Va este de folos ca sa Ma duc Eu. Caci daca nu Ma voi duce, Mangaietorul nu va veni la voi, iar daca Ma voi duce, il voi trimite la voi” (Ioan 16, 7), si aici, si in cele ce urmeaza acestui verset, ni se reveleaza pentru prima oara importanta Sfintelor Taine pentru mantuirea noastra, Taine – de data aceasta in sensul restrans al cuvantului – in sensul de sacramente crestine.

Harul Duhului Sfant, trimis de Mantuitorul Apostolilor Sai si prin ei Bisericii Sale, are misiunea de a invata toate si a aduce aminte de toate cele spuse si faptuite de Mantuitorul (Ioan 14, 26).

Harul transmis prin Sfintele Taine va face simtita prezenta Mantuitorului fata de toti oamenii: „Si iata Eu cu voi sunt in toate zilele pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 20).

Absenta intalnirii vizibile cu Mantuitorul va fi implinita de Harul revarsat in Sfintele Taine, care sunt o permanenta sarbatoare a Cincizecimii pentru sufletele credinciosilor, sarbatoare cu reale urmari ontologice.

Dar asteptarea „intalnirii depline” poate fi inteleasa numai prin faptul ca noi si acum il intalnim pe Domnul cel preamarit, caci El face vizibila si palpabila intre noi prezenta Sa harica, activa, prin Sfintele Taine”.

Pentru protestanţi, harul este mişcarea lui Dumnezeu către neamul omenesc căzut în păcat, este dispoziţia suverană a Creatorului faţă de făptura despărţită de el, ostilă Lui, robită de păcat şi incapabilă să se îndrepte spre El.

Pentru ortodocşi, harul este una dintre energiile necreate ale lui Dumnezeu, care se comunică omului şi-l pătrunde cu viaţă din Dumnezeu.

Cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii lui Hristos sunt următoarele:
1. Botezul. 2. Mirungerea. 3. Împărtăşania (cuminecătura). 4. Spovedania (Pocăinţa). 5. Preoţia (Hirotonia). 6. Nunta (Căsătoria). 7. Maslul.

Tainele absolut necesare pentru mantuire sunt Botezul, Mirungerea, Pocainta si Impartasania, fiecare din ele constituind trepte, etape, pe care trebuie sa le strabata fiecare credincios in stradalnica epectaza, pentru dobandirea cununii fagaduite de Mantuitorul (Filip. III, 13-14).

 

Deci, Sfintele Taine sunt lucrari vizibile, acte personale ale Mantuitorului, in vizibilitate pamanteasca, prin mijlocirea carora „ne intalnim cu Omul preamarit Iisus” si prin care venim „in contact viu cu misteriul cultic sfintitor al lui Hristos”.

Valoarea si importanta lor deosebita (pentru mantuire rezida in caracterul lor mai mult decat simbolic, cu totul real, al actului care se savarseste asupra credinciosului. Ele sunt si simboluri, dar mai mult decat atat; ele sunt simboluri in sensul in care simbolul este domeniul in care „vazutul este o parte a nevazutului si ca atare il cuprinde, caci o parte poate reprezenta intregul, pe baza participarii: de pilda, capul este trupul intreg”.

Important, in Sfintele Taine, este nu numai faptul de a preinchipui, dar si de a cuprinde o anumita putere, o anumita forta ce lucreaza asupra fiintei omenesti si anume aceea a harului care se pogoara asupra credinciosului.

Faptele Mantuitorului sunt fapte savarsite cu putere dumnezeiasca, mantuitoare prin trup, Sfintele Taine care se savarsesc intru pomenirea Lui ne vor impartasi aceeasi putere divina, mantuitoare a Iui Hristos. Mai mult decat atat, sacramentele crestine nu au ca scap obtinerea bunurilor naturale ei a celor spirituale, ele fiind o anticipare si o pregustare a realitatilor eshatologice.

Simbolismul Sfintelor Taine nu numai preinchipuie ci si afirma realitatea legaturii intre om si Dumnezeu, prin harul si actiunea lui asupra credinciosului, actiune transfiguratoare si desavarsitoare.

Sfintele Taine desavarsesc lucrarea de propovaduire a Cuvantului lui Dumnezeu prin care suntem chemati la unire cu Hristos. Prin ele, ne impartasim de puterea lui Hristos si chiar mai mult ni se comunica El insusi unindu-Se real cu noi. Ca si Cuvantul lui Dumnezeu, Sfintele Taine se cer primite cu credinta, deoarece efectul lor se produce „pe plan transempiric, supraconstient, la radacinile constiintei noastre”, fapt care depaseste capacitatea noastra de a simti imediat puterea comunicata.

Propovaduirea invataturii crestine, a Cuvantului lui Dumnezeu revelat, nu face altceva decat sa pregateasca sufletul credincios pentru primirea mai rodnica a harului comunicat in Sfintele Taine.

Intre Cuvant si Sfintele Taine exista o interdependenta si o reciprocitate care le face sa se completeze, sa se implineasca intre ele. Credinta sadita prin cuvant indeamna si face apt pe om pentru primirea sfintelor taine, iar primirea sfintelor taine intareste credinta, o lumineaza, o face vie. Harul Duhului Sfant revarsat prin Taine intareste cunoasterea noastra prin credinta, ne conduce pe calea adevarului catre viata, sfintindu-ne in eforturile noastre pe aceasta cale.

Sfintele Taine sunt acte care transforma, pentru ca transformarea este tinta reala a lui Dumnezeu in actele Sale mantuitoare. Un teolog rus arata ca trebuie sa aflam ultimul inteles al ideii ortodoxe de mantuire in sarbatoarea Schimbarii la fata (a transfigurarii).

Sfintele Taine sunt acte care transfigureaza chipul desfigurat al omului cazut in pacat. Acest inteles il are si textul Sfantului Apostol Pavel, care sptme: „Privind ca in oglinda, cu fata descoperita, Slava Domnului ne prefacem in acelasi chip din slava in slava, ca de la Duhul Domnului” (II Cor. 3, 18).

Si intr-adevar, Sfintele Taine sunt oglinda prin care privind cu credinta, dar si cu fata descoperita, ne impartasim de chipul slavei Fiului lui Dumnezeu, caci noi, ca fiinte create „dupa chipul” lui Dumnezeu, suntem chemati sa devenim „chip” a lui Dumnezeu, hristosi (Rom. VIII, 29) sa ajungem la asemanarea cu El.

Sfintele Taine sunt cele prin care noi capatam puterea ca sa urmam Domnului pe muntele Taborului, din slava in taina, din slava in slava. Dar intalnirea cu fiecare Sfanta Taina presupune o pregatire prealabila, caci pregatirea si implinirea este ceea ce da ritm vietii Bisericii. Efort si bucurie, straduinta si sarbatoare, intre aceste doua puncte se desfasoara intreaga viata crestina.

Sfintele Taine sunt durerile (II Cor. VII, 9-10) si bucuriile prin care Hristos ia chip in noi. Astfel, devenim si noi impreuna, dar si fiecare in parte, trup tainic al Mantuitorului nostru. Devenim toti temple ale Duhului Sfant (I Cor. VI, 19) dar si toti impreuna un trup tainic in inteles de Biserica. Prin Sfintele Taine devenim totodata hristofori, prin participarea noastra ca parti la intreg.

Despre Sfintele Taine se poate spune ceea ce Mantuitorul spunea despre Sine; ele sunt: „Calea, Adevarul si Viata”, pentru ca El insusi este in ele, cu puterea Sa. Prin calea deschisa de ele ajungem la realitati mantuitoare care duc la viata vesnica (Ioan, XVII, 3). In ele aflam pe Hristos mereu prezent in jertfa Sa si in slava Sa cea de dupa Inviere, il aflam credincios fagaduintelor Sale facute Sfintilor Apostoli si prin ei tuturor oamenilor: „Si iata Eu cu voi sunt in toate zilele, pana la sfarsitul veacului” (Matei 28, 20).

Sfintele Taine sunt sinteza cea mai minunata a pedagogiei divine pornite in cautarea oii celei pierdute, omenirea cazuta in pacat. Ele sunt o scara a lui Iacov ce duce catre Dumnezeu, cu puterea coborata de Ia El, dar si cu participarea efortului nostru de zi cu zi. Toate tainele invataturii crestine si cu atat mai mult Sfintele Taine isi au radacina in Mantuitorul Iisus Hristos, ca unic si originar Sacrament, Taina din care izvorasc toate si in care se rezolva toate.

Sfantul Apostol Pavel si impreuna cu el Sfintii Parinti vad in Hristos, Taina originara, Izvorul Tainelor: „Taina lui Hristos e tot una cu Hristos”. Intruparea Mantuitorului, chenoza e o taina care covarseste mintea (Fil. II, 5-9). Insusi Hristos este o taina, care a fost ascunsa neamurilor, dar s-a descoperit noua acum (Rom. XVI, 25).

Dupa cum prin taina intruparii Mantuitorului care este Fiul lui Dumnezeu si chipul Tatalui, ni se descopera Dumnezeirea care altfel ar fi ramas o taina de nepatruns pentru noi, tot asa Sfintele Taine constituie tot atitea trepte de urcus duhovnicesc, de crestere neincetata in cunoasterea, in trairea deplina, in unirea cu Fiul Sau intrupat, rastignit si inviat.

Dupa cum intruparea inseamna intr-un fel biruirea distantei dintre noi si Dumnezeu, taina ei punandu-ne in legatura cu Dumnezeirea, tot asa, analogic si real, Sfintele Taine inseamna biruirea distantei in timp si spatiu dintre noi si Mantuitorul, o continua apropiere a noastra de El, de puterea Sa, de harul Sau.

Surse:

Matthew Gallathin – Insetand dupa Dumnezeu

Emanuel Banu

Anunțuri