Botezul

Botezul este Taina în care, prin întreita cufundare în apă, în numele Sfintei Treimi, cel ce se botează se curăţeşte de păcatul strămoşesc şi de toate păcatele făcute până la botez, se naşte la o viaţă spirituală nouă şi devine membru al trupului tainic al Domnului, al Bisericii lui Hristos.

In Evanghelia dupa Ioan, capitolul 3, Mantuitorul spune:

„Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu; Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu”.

I. Botezul – nasterea din nou

Protestantii sustin ca nasterea din nou nu are nici o legatura cu Botezul. Ei spun ca, in  sintagma „apa si Duh”, „apa” nu se refera la Botez.

Totusi, din Biblie reiese altceva. Apa si Duhul sunt legate de Botez. Biblia nu le separa niciodata.

„Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor.” Facerea 1:2

In Ioan 3:22, vedem ca, imediat dupa ce Iisus a vorbit despre nasterea din nou, El si apostolii au mers in Iudeea, ca sa boteze.

In Ioan 1:32, vedem ca, atunci cand Iisus a fost botezat, au fost prezenti si apa, si Duhul, Care a coborat peste El in chip de porumbel.

In 2 Regi 5:14, vedem ca Naaman s-a cufundat de 7 ori in Iordan, iar trupul lui a fost regenerat, ca cel al unui copil. Acest fapt prefigureaza functia regeneratoare a botezului, prin apa si Duh Sfant.

In Isaia 44:3, ni se spune ca Domnul va varsa apa Sa si Duhul Sau.

In Iezechiel. 36:25-27, Domnul promite ca ne va stropi cu apa, pentru a ne spala de pacate si a ne da o noua inima si un nou duh.  Pavel se refera la acest verset in Evrei 10:22, cand spune ca trupurile ne-au fost spalate cu apa curata. Invatatura lui Iezechiel prefigureaza natura mantuitoare a botezului instituit de Hristos.

In Zaharia 13,1, ni se vorbeste despre un izvor de apa curgatoare care ne va curata de pacate.

In Epistola sa catre Tit, Sf Ap Pavel numeste botezul „baia nasterii celei de a doua”  (Tit 3:5).

In concluzie, cine nu se va boteza nu va putea intra in Imparatia Cerurilor (Ioan 3:5).

II. Botezul este mantuitor

Protestantii sustin ca mantuirea se primeste prin „acceptarea lui Iisus ca Domn si Mantuitor personal”, acceptare dupa care Duhul Sfant este dat crestinului, botezul fiind doar o marturie a mantuirii crestinului, un act pur simbolic.

Anania ii spune lui Pavel: „Şi acum de ce zăboveşti? Sculându-te, botează-te şi spală-ţi păcatele, chemând numele Lui” (Fapte 22:16), chiar daca Pavel deja fusese convertit de Insusi Mantuitorul. Asta dovedeste ca acceptarea lui Iisus ca Domn Si Mantuitor personal nu a fost suficienta pentru a i se ierta pacatele si a se mantui. Botezul este necesar. Anania foloseste pentru „spala-ti”, cuvantul grecesc „apolouo”, care inseamna o curatire actuala, care sterge pacatele. Nu este o acoperire simbolica a pacatelor.

Mat. 28:19-20 – Iisus porunceste apostolilor sa boteze toate neamurile „in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh”.

Marcu 16:16 –  Cel ce va crede şi se va boteza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi.

Daca Botezul ar fi fost doar simbolic, nu avea de ce sa fie obligatoriu.

Daca prin credinta suntem mantuiti, de ce toti, imediat dupa ce au auzit de Iisus, se botezau imediat? (Fapte 8:12-13; 36; 10:47;16:15; 31-33; 18:8; 19:2,5)

Fapte 2:38 – Iar Petru a zis către ei: Pocăiţi-vă şi să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, şi veţi primi darul Duhului Sfânt.

Vedem ca Sfantul Duh este primit dupa Botez, iar nu inainte, prin „acceptarea lui Iisus ca Domn si Salvator personal”, cum afirma protestantii.

Mai mult decat atat, Biblia ne vorbeste de realitati supranaturale ce au loc in timpul Botezului, ci nu doar de un ritual simbolic. Botezul este mantuitor si lucreaza in interiorul fiecaruia, spre sfintirea crestinului:

I Petru 3:21 – Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mântuieşte astăzi şi pe voi, nu ca ştergere a necurăţiei trupului, ci ca deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos.

1 Cor. 6:11 – Şi aşa eraţi unii dintre voi. Dar v-aţi spălat, dar v-aţi sfinţit, dar v-aţi îndreptat în numele Domnului Iisus Hristos şi în Duhul Dumnezeului nostru.

Gal. 3:27 – Căci, câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat.

Rom. 6:4 – Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru ca, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii.

Col. 2:12 – Îngropaţi fiind împreună cu El prin botez, cu El aţi şi înviat prin credinţa în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morţi.

Evr. 10:22 – Să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălându-ne trupul în apă curată.

Tit 3:6 – El ne-a mântuit, nu din faptele cele întru dreptate, săvârşite de noi, ci după a Lui îndurare, prin baia naşterii celei de a doua şi prin înnoirea Duhului Sfânt, Pe Care L-a vărsat peste noi, din belşug, prin Iisus Hristos, Mântuitorul nostru.

Observati si paralela intre Evrei 10:22 si 1 Petru 3:21:

(1) Evr. 10:22 – sa ne apropiem de Hristos / 1 Petru 3:21 – acum ne mantuieste.

(2) Evr. 10:22 – curatindu-ne prin stropire, spalandu-ne cu apa curata / 1 Petru 3:20-21 – mantuit prin apa, botez.

(3) Evr. 10:22 – dintr-o constiinta rea / 1 Petru 3:21 – pentru o constiinta curata.

Exista o paralela si intre Ioan 3:5 si Tit 3:5:

(1) Ioan 3:5 – intra in Imparatia lui Dumnezeu / Tit 3:5 – Ne-a mantuit.

(2) Ioan 3:5 – nascut din apa / Tit 3:5 – baia.

(3) Ioan 3:5 – nascut din Duh/ Tit 3:5 – innoirea Duhului Sfant.

Primele secole

Teofil al Antiohiei, Lui Autolycus, 2:16 (anul 181).

„Omul primeste pocainta si iertarea pacatelor prin apa si prin ligheanul nasterii din nou”.

Tertullian, Despre Botez, 12:1 (anul 203):

„Fara botez, nu exista mantuire”.

Hipolit al Romei, Discurs la Sfanta Teofanie, 8 (anul 217):

„Veniti, toate popoarele, la nemurirea botezului”.

Origen, Comentariu la Romani, 5:9 (anul 244):

„Apostolii, carora le-au fost incredintate secretele dumnezeiestilor taine, au stiut ca in fiecare exista petele pacatelor, care trebuie spalate prin apa si Duh”.

Origen, Omilii la Levitic, 8:3 (anul 244):

„Botezul e dat pentru iertarea pacatelor”.

Sinodul din Cartagina VII (anul 258):

„In Evanghelie, Domnul nostru Iisus Hristos a zis, cu dumnezeiasca Lui voce: „De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea intra in Imparatia lui Dumnezeu” . Acesta este Duhul Care,de la inceputuri, plutea deasupra apelor (Facerea 1); nici Duhul nu poate lucra fara apa, nici apa fara Duh…Daca nu primesc botez mantuitor in Biserica soborniceasca, care e una singura, nu se pot mantui, ci vor fi condamnati in Ziua Judecatii”.

De ce talharul a fost mantuit fara Botez?

Exista si un botez al dorintei. Talharul nu s-a botezat pentru ca nu mai avea cum sa o faca. Ar fi fost absurd ca Dumnezeu sa-i fi cerut sa se boteze, cand talharul era pe moarte. Astfel, este vorba de o exceptie, nu de o regula. Daca talharul ar fi supravietuit, cu siguranta ar fi fost indrumat sa se boteze.

Botezul lui Ioan

In general, protestantii pun un semn de egalitate intre botezul lui Ioan si Botezul instituit de Hristos. Acestea, insa, au scopuri si consecinte diferite.

1. Botezul lui Ioan a fost numai cu apa (Ioan 1, 25-26), nu si cu Duh Sfânt.

2. Botezul lui Ioan era un botez al pocaintei (Marcu 1,4;Luca 3,3).

3. Insusi Ioan Botezatorul arata ca botezul sau cu apa are mare deosebire de botezul crestin – cu apa si cu Duh -, atunci când zice: „Eu unul va botez cu apa spre pocainta, dar Cel ce vine dupa mine… va va boteza cu Duh Sfânt si cu foc” (Matei 3, 11).

4. Iarasi marele Prooroc Ioan Botezatorul, aratând marea deosebire care exista între botezul sau si botezul cu apa si Duh Sfânt, zice: Si eu nu-L cunosteam pe El, dar Cel ce m-a trimis sa botez cu apa, Acela mi-a zis: Peste Care vei vedea Duhul (Sfânt) coborându-Se si ramânând peste El, Acela este Cel ce boteaza cu Duh Sfânt (Ioan 1, 33; Marcu 1,8; Luca 3, 16).

5. Insusi Mântuitorul a aratat ca între botezul ce îl va aseza El si botezul lui Ioan exista o mare deosebire, caci dupa ce a înviat, S-a aratat apostolilor si le-a zis: Ioan a botezat cu apa, iar voi veti fi botezati cu Duhul Sfânt, nu mult dupa aceste zile (Fapte 1, 5). Acest Botez „cu Duhul Sfânt” pe care Mântuitorul l-a fagaduit ca îl va aseza este Botezul crestin, botezul nostru de azi, care a început la Pogorârea Sfântului Duh; pe acesta l-am primit noi si îl avem si azi, iar nu pe cel al lui Ioan.

6. Sfintii Apostoli, de asemenea au aratat ca între botezul lui Ioan si cel asezat de Mântuitorul este mare deosebire (Gal. 3, 27; Rom. 6, 3; Fapte 2, 38; 8, 12-16; 10, 48; 19, 1-6).

Cum se face Botezul?

1. Botezul asezat de Mântuitorul, „din apa si din Duh”, (Ioan 3, 5) trebuie a se face în numele Sfintei Treimi, asa cum a poruncit Mântuitorul nostru Iisus Hristos (Matei 28, 19).

2. Sfânta Tradiţie şi istoria veche a Bisericii (Didahia-sec I) ne adeveresc că practica botezului, în Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare, s-a făcut dintotdeauna cu trei afundări, ci nu cu una:

Botezati astfel: dupã ce ati rostit aceste lucruri, botezati “în numele Tatãlui, Fiului si al Sfântului Duh”, în apã curgãtoare.Dacã nu se gãseste apã curgãtoare, botezati în orice altã apã; dacã nu puteti boteza în apã rece, folositi apã caldã. Dacã nu aveti nici dintr-una, turnati apã pe cap de trei ori “în numele Tatãlui, Fiului si al Sfântului Duh”. Înainte de a boteza, cel care boteazã si cel ce urmeazã a fi botezat, trebuie sã posteascã. La fel si altii care pot posti. Cel ce se boteazã trebuie sã posteascã o zi sau douã înainte de a fi botezat.

Canonul 50 apostolic: „Daca un episcop sau preot savirsesc o initiere si nu savirsesc trei afundari, ci doar o afundare – sa fie anatema”.

3. Botezul creştin nu se repetă pentru că botezul este naştere spirituală (duhovnicească). Ori naşterea, atât trupească, cât şi cea duhovnicească a cuiva, nu poate avea loc decât o singură dată.

Nu se poate boteza a doua oară cel care a fost botezat o dată cu botezul creştin, deoarece botezul este îngropare şi înviere cu Iisus Hristos (Rom. 6, 3-5). Prin afundarea în apa botezului noi murim faţă de păcat, iar prin ieşirea din apă înviem la o viaţă nouă şi sfântă. Deci cine repetă botezul cel făcut în numele Preasfintei Treimi după rânduiala Bisericii Ortodoxe, acela răstigneşte şi îngroapă din nou pe Domnul nostru Iisus Hristos (I Petru 3, 21; I Cor. 6, 11; Gal. 3, 27ş.a.).

Nu se mai poate boteza a doua oară cel botezat cu rânduiala botezului creştin – după cum a învăţat Mântuitorul Hristos în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh (Matei 28, 19) -, deoarece Cel botezat a murit faţă de păcatul strămoşesc şi faţă de Legea lui Moise (Rom. 6, 14; 7, 1-6), iar prin Cruce este răstignit faţă de lume şi lumea faţă de el (Gal.6, 14). Deci cine se botează a doua oară îşi bate joc de Crucea, moartea şi Învierea Domnului.

Nu se poate repeta botezul asupra celui ce a fost o dată botezat în numele Preasfintei Treimi după rânduiala Bisericii celei dreptmăritoare. Acest adevăr îl arată marele Apostol Pavel, când zice: Un Domn, o credinţă, un botez (Efes. 4, 5;Cânt. 6, 9; I Cor. 1, 13).

Botezul copiilor

 

Practica botezului numai la adulti a aparut in secolul XVI, odata cu aparitia anabaptistilor.Vrand ca adeptii lor sa demonstreze public renuntarea la orice mostenire catolica, anabaptistii voiau ca acesti adepti sa-si demonstreze supunerea la vointa Domnului printr-un botez public.Initial, ei nu admiteau pe nimeni sub 20 de ani. Aceasta varsta a fost coborata mai apoi la 16 ani, iar si mai tarziu a scazut si mai mult, ajungandu-se ca astazi sa nu fie o regula stricta pentru toate bisericile descendente ale doctrinei anabaptiste. Astfel, se pot intalni copii de cinci, sase ani, al caror botez sa fie permis in unele biserici, iar in altele, nu.

Toti parintii Bisericii au afirmat practica botezarii copiilor, începând cu Policarp, episcopul Smirnei, discipol al apostolului Ioan, născut in jurul anilor 70, care a fost ars de viu la Roma pentru ca a refuzat sa-l nege pe Hristos, continuand cu Iustin Martirul (110 – 165), Irineu (120 – 202), episcopul Lyonului, Hipolit (170-236), Origen (185-254).

Folosul botezului copiilor, ca si folosul circumciziei iudeilor „este mare, in toate privintele” (Rom 3:2). Copilul devine purtator de har si este protejat de puterea raului, inainte de a da vreun semn de inteligenta sau de capacitate de intelegere. Nu exista nici un parinte care sa astepte trezirea, credintei, a cugetului, pentru a-si imbraca, hrani, imbaia copilul. Dorinta pentru sanul mamei si nevoia de caldura sunt naturale in copil.

Odata cu botezul, copilul incepe sa locuiasca in Hristos si vointa lui este intarita pentru a depasi efectele pacatului mostenit. Umanitatea cazuta, corupta, este unita cu umanitatea inviata a lui Hristos.

Hristos a luat asupra lui pacatele tuturor, s-a dat jertfa pentru toti. Daca viata incepe la nastere, oare Hristos nu are mila de a-si oferi leacul nemuririi si copiilor care au nevoie de el ?

Refuzul botezarii copiilor vine din conceptia juridica pe care protestantii o au asupra mantuirii. Daca, pentru protestanti, botezul este doar o marturie a credintei noului crestin (a acceptarii lui Iisus ca Mantuitor personal), ci nu o Taina, prin care crestinul se naste din nou, atunci, intr-adevar, un bebelus nu este capabil sa marturiseasca aceasta credinta si nici sa o inteleaga. Daca, insa, intelegem Botezul ca o Taina, atunci orice om, indiferent de varsta, are dreptul sa primeasca harul Botezului, chiar daca inca nu intelege, rational, cine este Dumnezeu. Inaltarea lui Hristos a avut loc pentru trimiterea Duhului Sfant: „Dar Eu vă spun adevărul: Vă este de folos ca să mă duc Eu. Căci dacă nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi, iar dacă Mă voi duce, Îl voi trimite la voi”. (Ioan 16,7)

 

Iar Petru a zis catre ei: Pocaiti-va si sa se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea pacatelor voastre, si veti primi darul Duhului Sfânt. Fapte 2:38

Protestantii sustin ca acest verset demonstreaza ca botezul trebuie sa fie precedat, in mod obligatoriu, de credinta si pocainta si ca botezul ortodox nu este biblic.

Sa vedem, atunci, cât de „biblic” este urmatorul citat din Biblia Cornilescu: „Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezându-i (1) în Numele Tatalui si al Fiului si al Sfântului Duh, si învatati-i (2) sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi (3) în toate zilele, pâna la sfârsitul veacului. Amin” Matei 28.19-20

Asadar, cum se vor face ucenici (crestini) dintre neamuri? – botezându-i si apoi învatându-i. Oare Evanghelia de la Matei anuleaza Evanghelia lui Marcu, scriind „botezându-i” înaintea „învatati-i”? A gresit evanghelistul Matei sau Marcu, si atunci se contrazice Scriptura pe sine? Sa nu fie, ci Scriptura respinge clar, de la un capat la altul, mântuirea doar prin credinta si conditionarile arbitrare si rationaliste ale protestantilor privind botezul.

Greseala acestui mod de a gandi nu consta in faptul ca un adult trebuie sa creada inainte de a se boteza, ci in aplicarea in cazul pruncilor unei porunci adresata adultilor. Biblia nu a fost scrisa pentru prunci, ei fiind in grija parintilor, care pot auzi, intelege si crede. In plus, mai trebuie facuta o distinctie importanta intre botezul copilului si cel al adultului : adultul trebuie sa se pocaiasca in timp ce pruncul, neavand greseli personale, nu are pacate pentru care sa se pocaiasca. Din moment ce nu si-a inchis inima printr-o respingere voita a vointei lui Dumnezeu, inima lui este deschisa si capabila de a primi harul lui Dumnezeu. Gandeste-te, daca am urma acelasi rationament, din ceea ce citim in 2 Tesaloniceni 3:10 „Daca cineva nu vrea sa lucreze, nici sa nu manance” ar reiesi ca trebuie sa ne infometam copiii, pentru ca nu vor sa munceasca. Desigur ca nu este asa, copiii putand primi hrana chiar daca nu muncesc. Verbele „a se pocai”, „a munci” se refera la cei care sunt capabili sa faca aceste lucruri.

Dupa ce a aratat doar cu un verset mai sus necesitatea botezului, Sf. Pavel aminteste invatatura ce facea parte dintotdeauna din legamantul iudeilor: Caci voua este data fagaduinta si copiilor vostri si tuturor celor de departe, pe oricati ii va chema Domnul Dumnezeul nostru (Fapte 2:39). Aceeasi fagaduinta a fost facuta de catre Dumnezeu lui Avraam, si apoi reamintita de Pavel in epistola catre Galateni : „Iar daca voi sunteti ai lui Hristos, sunteti deci urmasii lui Avraam, mostenitori dupa fagaduinta” (Gal. 3, 29). Nimeni nu poate alege singur sa devina mostenitor, asa se naste, fie ca doreste sau nu.

Suntem pusi aici în fata unei alegeri: sau este valabila mântuirea doar prin credinta, si atunci Scriptura greseste când fagaduieste mântuirea copiilor care, nu-i asa, nu pot „crede” din cauza mintii fragede, sau Scriptura are dreptate deschizând portile raiului „pruncilor si pentru toti” care primesc botezul, si atunci mântuirea doar prin credinta protestanta este cea mai cruda limitare a jertfei pe Cruce a lui Hristos.

Pe de alta parte, avem in Biblie exemple de copii ce primesc darul credintei atunci cand sunt atinsi de harul lui Dumnezeu. In Luca 1:44, cand Fecioara Maria s-a dus la Elisabeta, aceasta a spus : „Iata, cum veni la urechile mele glasul salutarii tale, pruncul a saltat de bucurie in pantecele meu.” Deci, nu putem masura intr-un mod stiintific predispozitia unei persoane de a primi harul mantuitor. Ar mai fi si alte exemple : Psalm 8:2 , Matei 21:16 „…din gura copiilor si a celor ce sug Ti-ai pregatit lauda”, Psalm 21:9-10 „Ca Tu esti Cel care m-ai scos din pantece, nadejdea mea. Spre tine m-am aruncat de la nastere, din pantecele maicii mele, Dumnezeul meu esti Tu”. In Matei 18:3 ni se spune: „De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor”, deci vedem ca, pruncii sunt modelul nostru de credinta. Nu este pusa conditia : pana cand pruncii nu vor deveni adulti, ci exact opusul : pana cand adultii nu vor redeveni ca pruncii.

Credinta nu trebuie considerata un act al mintii si al vointei. Este o relatie de dragoste si incredere, o relatie care nu este limitata de ratiune. (Psalm 21:9-10, Marcu 9:42, Luca 1:44).

A spune ca o persoana trebuie sa ajunga la varsta responsabilitatii inainte de a fi botezat inseamna a face harul lui Dumnezeu oarecum dependent de inteligenta omului. Dar harul Dumnezeiesc nu este dependent de o actiune a noastra, este un dar al dragostei Lui.

Pentru a intelege practica istorica crestina a botezului copiilor, este important sa intelegem modul in care pruncii erau inclusi in procesul mantuirii din Vechiul Testament. Cel mai important semn al legamantului intre Dumnezeu si copii lui Israel era circumcizia. Dumnezeu a poruncit ca acest ritual sa fie aplicat tuturor celor de parte barbateasca in varsta de 8 zile. (Geneza 17:12).

Fireste, pruncul nu era intrebat daca vrea sa se nasca in Israel sau daca vrea sa fie evreu. Intrebarea : „vrei sa porti semnul legamantului si sa apartii poporului lui Dumnezeu, sau nu vrei acest lucru ?” nu a fost niciodata pusa, aceasta decizie apartinand parintilor. Este usor de gasit legatura intre circumcizie si botezul crestin in scrierile lui Pavel privitoare la Israel si Biserica : „In El ati si fost taiati imprejur, cu taiere imprejur nefacuta de mana, prin dezbracarea de trupul carnii, intru taierea imprejur a lui Hristos ingropati fiind impreuna cu El in botez” (Coloseni 2:11,12). Deci pentru crestini botezul este plinirea taierii imprejur din Vechiul Testament. Folosindu-ne de aceasta legatura, putem spune ca Dumnezeu a inclus toti evreii, chiar si copiii in legamantul Vechiului Testament. Scriptura subliniaza ca „toti au fost botezati in nor si in mare” (1 Cor. 10:2) atunci cand l-au urmat pe Moise prin Marea Rosie. Ar fi fost de neconceput ca oamenii sa-si lase copiii la tarm pentru a deveni prada a armatelor lui Faraon, doar pentru ca nu erau destul de mari pentru a intelege, sau pentru ca nu puteau lua o decizie personala de a se salva strabatand Marea Rosie. In Iesire 10:9 se vede ca toti au pornit in aceasta calatorie, adulti si copii.

„Caci nu voiesc, fratilor, ca voi sa nu stiti ca parintii nostri au fost toti sub nor si ca toti au trecut prin mare. Si toti, intru Moise au fost botezati in nor si in mare. Si toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca; Si toti, aceeasi bautura duhovniceasca au baut, pentru ca beau din piatra duhovniceasca ce ii urma. Iar piatra era Hristos” (l Corinteni 10:1-4).

Un alt simbol al mantuirii in Vechiul Testament, deasemenea destinata intregii familii, este arca lui Noe. Dumnezeu I-a spus lui Noe : Intra in corabie, tu si toata casa ta (Geneza 7:1). Apostolul Petru, referindu-se la potop si la arca, scrie : „putine suflete…s-au mantuit prin apa. Iar aceasta mantuire prin apa inchipuia botezul, care va mantuieste astazi si pe voi” (1 Petru 3:20-21). Din nou, este dificil a ne inchipui ca nepotii lui Noe sa fi fost lasati in afara corabiei, numai pentru ca nu puteau intelege misiunea lui Noe.

Pentru a intelege mai bine acest concept, al „mantuirii familiei” in Vechiul Testament, iti mai dau un exemplu. Dumnezeu I-a vorbit lui Moise, poruncindu-I sa spuna poporului sau sa ia „cate un miel de familie fiecare”. Sangele acelui miel urma sa salveze viata primului nascut al fiecarei familii. Acest concept al mantuirii familiei este intalnit nu numai in vremea lui Avram si Moise ci si chiar in vremea ultimei perioade a Vechiului Testament, in vremea lui David (2 Regi 7:12-16).

Precum vezi, in toate legamintele Vechiului Testament facute de Dumnezeu cu poporul sau erau inclusi si copiii: legamantul cu Noe dupa potop (Facere 9:9), legamantul cu Avraam (Facere 17:4,7), cu Moise „Va infatisati inaintea fetei Domnului… copii vostri, femeile voastre… ca sa inchei legamint cu Domnul Dumnezeul tau” Deuteronomul (29:10-12). Chiar si consecintele incalcarii legamintului cu Adam s-au facut simtite si asupra copiilor. Oare in Noul Testament, desi il depaseste pe cel Vechi in ceea ce priveste privilegiile si promisiunile, acest principiu sa nu mai functioneze ?

Copiii erau membri recunoscuti in biserica din Vechiul Testament. Cand Dumnezeu l-a chemat pe Avram si a stabilit un legamant cu el, nu numai ca l-a inclus si pe pruncul lui, dar a stabilit si un ritual in care era pecetluita relatia copilului cu biserica. Circumcizia exprima clar, in viziunea lui Pavel, o „pecete a dreptatii in credinta” (Romani 4,11). Dumnezeu ii spune lui Avram : „Se vor binecuvanta intru tine toate neamurile pamantului” (Facere 12:3), deci nu numai descendentii lui (Facere 18:18; 22:18; 26:4). Legamantul, pecetea a fost administrata la porunca lui Dumnezeu timp de aproape doua mii de ani. Daca infinita intelepciune a considerat ca este drept ca pruncii sa fie subiectii „pecetei dreptatii in credinta” inainte de a fi capabili sa si-o exercite, eu cred ca acest lucru este potrivit si acum.

Biserica lui Dumnezeu este aceeasi in substanta acum ca si atunci.

In Galateni 4:1-6 Pavel compara poporul afla sub legamantul Vechiului Testament cu un copil mostenitor. Asa cum un om ajuns la maturitate este acelasi individ ca pe vreea cand era copil, tot astfel si biserica, dupa venirea lui Hristos, aflata deci in plenitudinea privilegiilor si a luminii, este aceeasi biserica cu cea care, cu multe secole in urma nu se bucura de atatea privilegii, dar avea in fruntea ei acelasi Conducator divin (Fapte 7:32). Tot Pavel, referindu-se la copiii lui Israel, spune ca „Si noua ni s-a binevestit ca si acelora” (Evrei 4:2); „parintii nostri au fost toti sub nor si toti au trecut prin mare. Si toti, intru Moise au fost botezati in nor si in mare. Si toti au mancat aceeasi mancare duhovniceasca; Si toti, aceeasi bautura duhovniceasca au baut, pentru ca beau din piatra duhovniceasca ce ii urma. Iar piatra era Hristos (l Corinteni 10:1-4). Avraam, ni se spune, ” a fost bucuros sa vada ziua lui Hristos si a vazut-o si s-a bucurat” (Ioan 8:56). Deci biserica vechiului testament nu este doar o biserica divin constituita ci este si o biserica a evangheliei, a lui Hristos, zidita pe aceeasi temelie a aposolilor (Efeseni 2:20).

Introducerea pruncilor in sanul bisericii prin porunca divina este de netagaduit. Unicitatea bisericii, in ambele perioade, este de netagaduit. Permanenta legamantului lui Avraam, care atinge „toate neamurile pamantului”, deasemenea este de netagaduit. Si nu gasim in Noul Testament sau in scrierile bisericii primare nici un indiciu potrivit caruia acest mare privilegiu sa fi fost retras, deci indiscutabil ramane in vigoare O noua reinstituire a acestui privilegiu nici nu ar fi fost necesara, mai ales pentru ca se intelesese deja ca in Noul testament, privilegiile nu se micsorau ci se extindeau. Nu se poate imagina ca privilegiile si semnul apartenentei copiilor cu care erau asa de obisnuiti primii crestini sa fie brusc retrase, fara a rani inimile parintilor. Totusi, nu se semnaleaza in istoria erei apostolice nici o disputa pe aceasta tema.

Profetul Isaia, desi nu este un scriitor al Noului Testament, vorbeste mult despre timpurile Noului Testament. Vorbind despre zilele de pe urma, profetul declara : „Nu va fi nici o nenorocire si nici un prapad in muntele meu cel sfant… Eu voi face ceruri noi si pamant nou… Varsta poporului Meu va fi ca varsta copacilor… ei vor fi un neam binecuvatat si impreuna cu ei si odraslele lor” (Isaia 65:25; 11:9; 65:17; 22-23). Putem face legatura intre spusele proorocului Ieremia si cele ale lui Hristos pe care le gasim la Matei 19:13-15 :„Lasati copiii si nu-i opriti sa vina la Mine, ca a unora ca acestora este imparatia cerurilor.” In original, este aceeasi exprimare folosita de Hristos in predica de pe munte; Matei 5:3,10 „Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor”. Daca imparatia gloriei le apartine, cu atat mai mult au dreptul la privilegiile bisericii pe pamant.

Tot Dumnezeu spune ca sub Noul Testament, va scrie legea Lui pe inimile poporului sau: „Voi pune legea Mea inauntrul lor si pe inimile lor voi scrie si le voi fi Dumnezeu, iar ei Imi vor fi popor… toti de la sine Ma vor cunoaste, de la mic pana la mare „(Ieremia 31:34). De aici , se intelege ca credinta noastra reprezinta mai mult decat cunoasterea unei anumite doctrine, ci mai mult o incredere neconditionata, ca cea a unui copil, in Dumnezeu. Mai inteleg ca pruncii participa in credinta, chiar daca nu o pot articula, deoarece credinta noastra este lucrarea lui Dumnezeu in noi si nu depinde de capacitatea noastra de a o explica.

1 Corinteni 7:14: „Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredinciosa se sfinteste prin barbatul credincios. Altminteri, copiii vostri ar fi necurati, dar acum ei sunt sfinti”.

Termenii „sfant” si „necurat” au si un sens eclezial ,in Biblie. In Vechiul Testament, numai poporul lui Dumnezeu era „popor sfant si deosebit de toate popoarele fiind al Domnului” (Lev. 20:26) pentru ca era poporul cu care incheiase legamant.

Printre Corinteni erau multe cazuri de crestini uniti prin casatorie cu pagani. Pavel spune ca atunci cand necredinciosul vrea sa locuiasca cu femeia credincioasa, ei trebuie sa continue sa locuiasca impreuna, legatura lor fiind sfintita prin caracterul persoanei credincioase, copiii lor fiind „sfinti”, adica, membrii ai bisericii din care face parte persoana credincioasa. Deci partea necredincioasa este sfintita de persoana credincioasa in sensul in care copiii sunt recunoscuti ca apartinand familiei sfinte din care face parte persoana credincioasa.

Faptul ca atunci cand ambii parinti sunt credinciosi copiii lor au dreptul sa apartina bisericii se subintelegea. Daca s-ar fi stiut ca nici un copil – din parinti credinciosi sau nu – nu poate apartine bisericii, atunci nu ar fi existat nici un dubiu. Caci daca credinta amandoura nu ar fi insemnat nimic, credinta unuia nici atat. Intrebarea pe care Pavel ar fi primit-o ar fi putut fi urmatoarea : „Vad copiii vecinilor mei crestini fiind membri ai bisericii si mai vad copiii cerlorlalti, care sunt necredinciosi, ca nu apartin bisericii. Eu cred in Hristos, dar barbatul meu nu. Ce se va intampla cu copiii nostri ? Vor fi admisi cu mine sau vor ramane ca barbatul meu ?” Dumnezeu ii considera de partea celui credincios. Necredinta partenerului nu poate interveni in legamantul lui Dumnezeu.

In Ioan 3:5, Hristos ne spune :

„Adevar, adevar iti spun, de nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu.”

Conform spuselor lui Hristos, pentru a intra in imparatia lui Dumnezeu, fiecare persoana trebuie sa se nasca din apa si din Duh. Vedem ca Hristos nu aminteste de nici o exceptie in ceea ce ii priveste pe prunci. El nu spune: „Pentru a intra in imparatia lui Dumnezeu adultii trebuie sa se nasca din apa si din Duh, dar copiii pot intra si fara nastere din apa si din Duh”. Aceasta porunca este universala, iar daca cineva vrea sa fie sigur ca pruncii sai vor ajunge in imparatia lui Dumnezeu in caz de moarte, trebuie sa stie ca nasterea din apa si Duh este absolut necesara.

Daca vei admite ca aici este vorba de botez, atunci cu siguranta si copiii trebuie sa se boteze pentru a ajunge in rai in caz de deces. Daca nu admiti ca aici este vorba de botez, atunci sustii ca numai adultii, cei care ajung la varsta responsabilitatii se pot naste din nou. Din moment ce Hristos a spus ca trebuie sa fii nascut din nou pentru a ajunge in imparatie inseamna ca propria teologie condamna pe cei decedati inainte de varsta responsabilitatii la iad. Totusi, imi vei spune ca acesti prunci pot ajunge in rai.

Reiau pasajul din Matei 18:2-5: „Si El, chemand la Sine un copil, l-a pus in mijlocul lor si le-a zis : Adevar va spun: De nu va veti reveni si nu veti fi precum copiii, nu veti intra in imparatia cerurilor. Dar cel ce se va smeri pe sine ca acest copil, acela este mai mare intru imparatia cerurilor. Si cel ce va primi un copil ca acesta intru numele Meu, pe Mine Ma primeste”. Ar fi ciudat sa spunem ca trebuie sa venim la El ca si copiii, iar apoi sa-i excludem chiar pe copiii care ni s-au dat drept model de la a intra in comuniune cu el prin botez. Pasajul are aluzii directe la botez, Hristos spunand „in numele meu”. In Fapte 2:38 ni se vorbeste despre botezul „in numele lui Iisus Hristos” adica sub autoritatea lui Hristos. Sunt patru astfel de pasaje (Fapte 2:38, 8:16, 10:48 si 19:5). Intr-adevar, botezul se face „in numele Tatului, a Fiului si a Sfantului Duh” (Matei 28:19). Comparand versetele, tragem concluzia ca Hristos se gandea la botez cand a spus cuvintele din Matei 18.

Principala dificultate a unora dintre protestanti in a accepta botezul pruncilor o constituie notiunea ca nimeni nu poate primi har fara sa ceara. Totusi, acest lucru este bine stabilit in Noul Testament. Il vedem pe Hristos in Matei 19:15 punandu-si mainile peste copiii adusi de parinti. Oare nu s-a transmis har din mainile Lui, chiar daca pruncii nu au cerut acest lucru ? Cand sutasul Corneliu L-a rugat pe Hristos sa-i vindece sluga, Hristos nu i-a spus „imi pare rau, dar nu pot face asta decat daca sluga ta mi-o va cere”, ci l-a vindecat pe baza credintei sutasului. Fiica femeii cananeence din Matei 15:21-28 a fost tamaduita datorita credintei mamei sale.

Matei 9:2-6 – „Si iata, I-au adus un slabanog zacand pe pat. Si Iisus, vazand credinta lor, i-a zis slabanogului : Indrazneste fiule, iertate fie pacatele tale… Ridica-te, ia-ti patul si mergi la casa ta!”. Credinta prietenilor slabanogului a facut posibila atat vindecarea fizica cat si iertarea de pacate.

In Marcu 5:22, 23 – tatal unei fetite aflate pe moarte vorbeste in numele ei, zicand „Fiica mea este pe moarte; vino si pune-Ti mainile pe ea, ca sa scape si sa traiasca.” Nu cred ca a spus cineva la acel moment ca fata ar fi trebuit sa creada pentru ea, nimeni neputand sa creada in locul ei. Hristos o inviaza datorita credintei tatalui ei.

Atunci cand ucenicii ii opresc pe cei care isi aduceau pruncii la Iisus (Matei 19:14, Luca 18:15-16), Hristos le spune: „Lasati copii sa vina la Mine si nu-Iiopriti, ca a unora ca acestia este imparatia lui Dumnezeu”. Cuvantul folosit in limba greaca este brephe = prunci, care nu se pot apropia de Hristos de unii singuri, si care nu pot lua o decizie constienta de a-l „accepta pe Iisus ca Domn si Mantuitor personal” (citatul l-am pus intre ghilimele, desi nu este din Biblie). Dar Hristos nici nu le cere sa faca o asemenea alegere, spunand ca ei sunt exact genul de oameni care pot veni la El sa mosteneasca imparatia. Daca Hristos spune, „lasati-i sa vina la Mine”, putem sa nu-i lasam sa se imbrace in El (Gal 3, 27) prin botezul in Hristos (Romani 6:3)?

 

Biblia ne da chiar câteva cazuri concrete de botez aplicate copiilor:

„Iar după ce s-a botezat şi ea şi casa ei…” Fapte 16, 14-15

„…s-a botezat el şi toţi ai lui îndată” Fapte 32-33

„Am botezat şi casa lui Ştefana” I Cor. 1, 16

„Şi după ce s-a botezat tot poporul…” Luca 3:21

Cine sa fie întelesi prin cuvintele „casa ei”, „toti ai lui”, „casa lui”, „casa lui Stefana”, daca nu toti membrii familiei, pâna la cel mai mic copil din ea? Sfânta Scriptura ne spune ca dupa prima predica a Apostolului Petru s-au botezat îndata trei mii de suflete (Fapte 2, 41). In aceste trei mii de suflete trebuie sa întelegem si pe copii.Este greu de imaginat ca acele familii nu contineau copii, intr-o cultura unde familiile erau numeroase, neexistand metode contraceptive sofisticate, in care copiii erau considerati o binecuvantare de la Dumnezeu.

Si daca crestinii din veacul apostolic incepusera a se boteza ei, iarasi, pentru cei morti nebotezati (I Cor 15,29), cum si-ar fi lasat ei copiii sa moara nebotezati ?


De ce copiii trebuie sa fie botezati?


  • Copiii au numai naşterea cea trupească, nu şi pe cea duhovnicească, care se face „din apă şi din Duh” (Ioan 3, 3-5). Ei sunt trup, căci ce este născut din trup, trup este (Ioan 3, 6), iar carnea şi sângele nu pot să moştenească Împărăţia lui Dumnezeu (I Cor. 15, 50).
  •  Copiii sunt zămisliţi întru fărădelegi şi născuţi în păcate (Ps. 50, 6; Fac. 8, 21; Iov 15, 14; 25, 4; Ps. 57, 3; Isaia 48, 8;Ioan 3, 6; III Regi 8, 46; Gal. 3, 22).
  • Botezăm copiii spre a-i curaţi de păcate, spre a putea intra în Împărăţia lui Dumnezeu prin naşterea cea „din apă şi din Duh” (Ioan 3, 3), deoarece Sfânta Scriptură zice că nimic necurat nu va intra întru Împărăţia lui Dumnezeu (Matei 7,19-21; Apoc. 21, 27).
  • Fără de „baia naşterii celei de a doua” şi fără „înnoirea Duhului Sfânt”, nimeni nu se poate mântui (Tit 3,5; Gal. 3, 27).
  •  Botezul „din apă şi din Duh” este necesar şi copiilor, fiind semnul văzut al renaşterii lor şi semnul lăsării şi a curăţirii păcatelor lor (Ioan 3, 5; Efes. 5, 26; Col. 2, 12; Tit. 3, 5;I Cor. 6, 11; Fapte 2, 38-39; 22, 16; Rom. 3, 10; Iacov 3, 2;I Ioan 1, 8; 5, 19 ş.a.).

 

Mântuitorul a primit botezul la 30 de ani pentru ca de abia atunci a început activitatea Sa publica, la vârsta când cineva era socotit capabil sa paseasca în public si sa învete pe altii. In fara de asta, Iisus nu putea fi botezat de mic, din moment ce singurul care boteza era Sfantul Ioan, care era mai mare cu 6 luni decat Hristos. Dar botezul pe care l-a primit El nu a fost acelasi cu al nostru, si nici nu a avut aceleasi efecte.

Omul se poate mântui numai prin botez şi credinţă (după noi), sau prin credinţă şi botez (după neo-protestanti). În fond se cer aceleaşi condiţii:botezul şi credinţa, respectiv credinţa şi botezul. Când un copil, fie ortodox, fie neo-protestant, moare, lui îi lipseşte una din cele două condiţii. Copilul ortodox moare cu botez, dar fără credinţă, iar cel neo-protestant moare cu credinţă (?), dar fără botez – deşi nici la un copil neo-protestant, întocmai ca la cel ortodox, nu poate fi vorba de credinţă. Dar se pune întrebarea: care din cele două condiţii poate lipsi mai uşor: Botezul sau credinţa? Din cele arătate mai înainte rezultă evident că credinţa. Dar la copilul ortodox, credinţa este substituită de credinţa conştientă şl matură a altora care i-o garantează pe a lui, pe când la copilul neortodox nebotezat, nici de credinţa propriu-zisă nu poate fi vorba în nici un chip (pentru că copilul nu are credinţa conştientă care să poată avea o valoare în sine), iar în al doilea rând nici nu i-o garantează nimeni. Astfel la noi, copilul mort are botezul, iar pe de altă parte are şi credinţa (dacă nu proprie, cel puţin substituită), pe când la neo-protestanti, copilul moare şi fără de botez şi fără de credinţă. Iată de ce practica noastră de la botezul copiilor este superioară şi nu putem renunţa la dânsa.

 Cei care contesta caracterul biblic al botezului copiilor trebuie sa ia în considerare faptul ca practica botezului la maturitate, pentru fiii si fiicele nascute din parinti crestini, pe care ei îl recomanda, este chiar mai putin atestata de Noul Testament decât Botezul copiilor (pentru care se pot indica anumite analogii) fiind lipsita, într-adevar, de orice fel de dovada, caci, dupa cum se poate vedea din I Cor 7:14, copiii crestinilor sunt deja sfinti.Deci, de ce s-ar mai boteza la maturitate?

 

 

 Primii crestini

 

 Sfântul martir Ciprian, episcopul Cartaginei, a condus Sinodul din Cartagina în anul 251 in care s-a redactat un răspuns catre Fidus, care propusese ca botezul să fie administrat ca şi circumcizia odinioara, adica in a opta zi de la naştere. În raspuns se spune că mila şi harul lui Dumnezeu nu trebuie refuzate nici unui om, indiferent de vârstă.

 

Sfântul Irineu ( 180 d.Hr.):

„Iisus a venit să mântuiască prin Sine pe toţi, adică pe cei ce se renasc printr-Însul pentru Dumnezeu: pe prunci, pe copii, pe tineri şi pe bătrâni” (Contra erez. II. c. 22 n. 4).

Sfantul Hipolit al Romei(215 d.Hr):

„Si trebuie sa boteze, mai intai, copiii mici. Si daca pot raspunde singuri, sa-i lase sa raspunda. Daca nu, sa-i lase pe parintii lor sa raspunda sau pe cineva din familie” –Traditia Apostolica.

Origen ( 254 d.Hr.):

„Biserica a primit de la apostoli tradiţia de a împărtăşi Botezul pruncilor” (Cartea V, la Rom. 9).

Origen, Omilii la Luca, XIV (anul 233):

„Si copiii sunt botezati.”

Ciprian, Lui Fidus, Epistola 58(64):2, 6 (anul 251):

„Nimeni nu trebuie sa fie departat de Botez…mai ales copiii si nou-nascutii” 

Grigorie de Nazianz, Discurs despre Sfantul Botez, 40:17 (381):

„Ai un copil mic? Nu lasa ca pacatul sa aiba oportunitate, ci sfinteste-l din copilarie; de la cea mai mica varsta, lasa-l sa fie sfintit de Duh”.

Origen (244 d.Hr):

„Botezul e dat pentru iertarea pacatelor si, dupa practica Bisericii, Botezul e dat chiar si pruncilor”. (Omilii la Levitic 8:3)

Fericitul Augustin ( 430 d.Hr.):

„Botezul pruncilor l-a avut Biserica totdeauna, l-a păstrat totdeauna; ea l-a primit din credinţa înaintaşilor, ea îl păzeşte constant, până la sfârşit” (Cuv. 176 de verbis apostol, n. 2).

Sfântul Sobor din Cartagina (418):

„Cel ce neagă necesitatea Botezului pruncilor celor nou născuţi, sau zice că deşi se botează ei spre iertarea păcatelor, totuşi nu primesc din păcatul cel strămoşesc al lui Adam nimic ce ar trebui să se spele prin baia renaşterii (prin Botez), acela să fie anatema” (Can. 124).

Intrebari

 

         1. Daca botezul copiilor este o inventie ulterioara, cand a fost mentionat prima data si cine a fost initiatorul?

          2. Cine sunt cei care au protestat împotriva unei astfel de „nelegiuri” şi care sunt scrierile lor, din perioada respectivă (unde am putea citi despre asta)?

          3. Unde se spune, in Biblie, exact, ca este interzis botezul copiilor?

          4. Unde prescrie Scriptura o varsta anume pentru botez? Care este vârsta la care se pot boteza candidaţii? Cine stabileşte această vârstă şi pe ce criterii?

          5. Chiar daca ar exista o varsta cand credinta ajunge la maturitate, cum se poate discerne ea ? Care credinta nu se maturizeaza mereu ? Cand este destul de matura pentru botez?

          6. Unde, in Scriptura, scrie ca pruncii sunt scutiti de efectele caderii pentru ca nu sunt destul de maturi sa creada ? (chiar si creatia este sub blestemul caderii omenirii –Romani 8:19-21)

          7. Cum ramane cu multele intelesuri biblice ale botezului, altele decat „urmare a pocaintei”, cum ar fi: taina regenerarii (Tit 3:5), altoirea in trupul lui Hristos (1 Cor. 12:13), trecerea din domnia Satanei sub autoritatea lui Hristos (Romani 6:17), expresia manifestarii dumnezeirii (Luca 3:21, 22), primirea in legamantul lui Dumnezeu (Coloseni 2:11),actul de adoptiune al Domnului si imbracarea cu Hristos (Gal 3:26, 27)? De ce aceste lucruri sa fie luate, interzise copiilor unei familii crestine ?

         8. Daca botezul pruncilor nu este biblic, de ce Luter si reformatii totusi l-au pastrat pana astazi? (ex: luterani, presbiterieni, metodisti, anglicani etc). Daca Reforma a fost inspirata, cum credeti voi, putea oare fi imperfecta in punctele de baza?

      9. Oare la ce varsta un copil, fara vina personala in fata lui Dumnezeu, se transforma peste noapte dintr-un miel inocent intr-un pacatos pe care iadul il asteapta daca nu se pocaieste si se boteaza? Sa fie la 8, 12, 14 sau 20 de ani ? Cand Dumnezeu va considera unele actiuni care ieri ar fi fost trecute cu vederea, puse pe seama imaturitatii, ca fiind pasibile de pedeapsa cea mai grea.

A se citi si cartea „Botezul biblic”.

Surse:

Andrei Mironescu

Pr Cleopa – Calauza in credinta ortodoxa

Anunțuri