Maica Domnului

I. Preacinstirea Maicii Domnului

Biserica lui Hristos cea dreptmăritoare o mărturiseşte pe ea a fi mai cinstită decât heruvimii şi mai slavită fără de asemănare decât serafimii, încă din primele veacuri creştine.

Omenirea întreagă a aşteptat mii de ani naşterea Mântuitorului, dar nu se putea întâmpla lucrul acesta până ce, mai întâi, nu se năştea cea care avea să-L nască pe Mântuitorul, acea fecioară plină de har care, precum spun Sfinţii Părinţi, face cât toată biserica; pentru că aşa cum harul îşi are sălaş în Biserica drept-măritoare, aşa şi Maica Domnului a fost sălaş harului dumnezeiesc, încât se miră şi puterile cereşti cum a fost cuprins în pântecele Fecioarei Maria Cel Necuprins. Maica Domnului este Noul Ierusalim, Casa Domnului Dumnezeului nostru (Psalm 120, 9), Cetate a împăratului tuturor veacurilor, Poarta de Aur pe care a intrat Împăratul în lume (cf. Iez. 44, 2).

Ea este precum Sionul pentru că a crezut în cuvântul Domnului trimis ei: Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 38). Şi iată: Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului (Psalm 124, 1). Precum a spus cuvântul, aşa a făcut: a ascultat, a văzut, a plecat urechea ei şi a uitat de toate ale lumii şi iată: în ea S-a sălăşluit pacea şi odihna sufletelor – Mântuitorul Lumii. Ea i-a fost casă şi cetate, zid şi turn şi a odihnit pe braţele sale pe cel ce ţine toată lumea, a odihnit la pieptul său pe cel care avea să se odihnească pe cruce de osteneala poverii păcatului lumii.

Şi iată pe Fecioara Maria scaun al Împăratului, sfeşnicul care a ţinut lumina ce avea să lumineze tuturor. Smerenia a ajuns împărăteasă: Stătut-a împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Psalm 44, 11), împodobită cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor (Psalm 44, 2).

Multe au fost fecioarele care şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu, însă ca dânsa nu a mai fost nici una. Celelalte, când au văzut-o, laude i-au înălţat, iar reginele şi concubinele osanale i-au cântat (Cânt. Cântărilor 6, 9). „Ea e numai una porumbiţă preacurată, una-i ea la a ei mamă, singură născută în casă”, cea care a adus omenirii acea ramură de măslin, precum oarecând porumbelul lui Noe la potop (cf. Facerea 8, 11), care vestea pacea şi milostivirea lui Dumnezeu.

Cu neputinţă este ca preacinstirea Maicii Domnului să supere pe Fiul ei, Căruia, prin aceasta, nu-I scădem nimic din adorarea ce I se cuvine, ci, dimpotrivă, toată preacinstirea Maicii Domnului trece de partea Fiului său, Care a ales-o şi a sfinţit-o pe ea spre a-I fi Lui Maică. Cinstirea ce i se dă ei se numeste preacinstire şi ei i se cuvine această preacinstire pentru ca ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o ”prietenă” a Lui, asemenea celorlalţi sfinţi. Ea este mai presus decât sfinţii şi îngerii, deoarece şi îngerii şi oamenii i se închină. Maica Domnului este roaba lui Dumnezeu (Luca 1 ,38), dar îi este şi Maica şi Fiica.

Maica Domnului este acea fecioară care a născut pe Emanuel – Dumnezeu (Isaia 7, 13) , nu o femeie oarecare, ca toate femeile. Ea L-a purtat în pântece pe Dumnezeu, a Cărui slavă nu o cuprinde nici cerul, nici pământul (II Paral. 2, 6).

Dumnezeu Se putea naşte doar din cea mai sfântă femeie din toate generaţiile, care să fie demnă de a-I da naştere. Şi cine s-a mai invrednicit dintre oameni şi îngeri să aibă ca fiu pe Însusi Domnul? Daca Dumnezeu a ales-o pe ea, inseamna ca a fost cea care si-a dedicat viata Lui mai mult decat oricare femeie, din toate timpurile. Numele ei, «Maria», se tâlcuieşte – dupa înţelesul său în limba ebraică -«Doamnă», «Stăpână» sau «cea aleasă».

Ea a născut pe Fiul lui Dumnezeu (Luca 1, 34-35), Care a luat Trup din trupul ei şi sânge din sângele ei, sânge care ne curăţeşte de orice păcat (I Ioan 1:7). Zămislind de la Duhul Sfânt pe Mântuitorul în pântecele ei, a fost cu totul curaţită de păcate, ca nici un alt om, oricât de sfânt ar fi fost. A nu o cinsti înseamnă a nega puterea sfinţitoare a Duhului Sfânt.

Câta vreme în Sfânta Scriptura sta scris ca pe Maica Domnului o vor ferici toate neamurile (Luca 1, 48-49), cum ar putea cineva – care pretinde a se baza pe Biblie – sa nu-i arate cel mai deplin respect?

Dintre toţi sfinţii, numai ei i s-a închinat Arhanghelul Gavriil, la Bunavestire, şi a numit-o pe ea „plină de har şi binecuvântată între femei” (Luca 1,28). Sfinţii Vechiului Testament se închinau îngerilor, dar nu primeau închinare de la aceştia. Sfântul Evanghelist Ioan s-a închinat îngerului, deci, cu atat mai mult, se închina Fecioarei (Apoc 22:8-9).

Ei i s-a închinat si Sfânta Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul, şi a numit-o pe ea „binecuvântată între femei şi Maica Domnului” (Luca 1, 40-43). Marele prooroc Ioan Botezatorul s-a bucurat la venirea ei (Luca 1,41).

Fiindu-i prezisă de Dumnezeu cinstirea – ca nici o altă cinstire a vreunui om – , Sfânta Fecioară Maria trebuie socotită ca cea dintâi dintre sfinţi, aşa cum Ioan Botezătorul este cel mai mare între prooroci (Luca 7, 28), deoarece venirea lui a fost profeţită de alţi profeţi (Mal. 3, 1; Isaia 40, 3).

  • Dumnezeu a vestit, încă de la începutul lumii, că prin ea se va zdrobi capul şarpelui (diavolului) (Fac. 3, 15).
  • Dumnezeiescul Prooroc David a văzut-o pe ea prin Duhul Sfânt ca împărăteasă stând de-a dreapta lui Dumnezeu, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată (Ps. 44, 10-11).
  • Acelasi Sfânt Prooroc şi strămoş al ei a arătat, prin Duhul Sfânt, că numele ei se va păstra din neam în neam şi popoarele o vor lăuda pe ea în veacul veacului (Ps. 44, 20-21).
  • Marele Prooroc Isaia o numeşte „mireasă împodobită cu podoabă” (Is 61:10).
  • Apostolul vizionar o vede împodobită ca împărăteasă a întregului univers (Apoc 12:1; Apoc 2:10).

Există interpretări conform cărora femeia reprezintă Biserica. Ştim că Sf. Ioan face uz de simboluri, dar este clar că femeia la care face referinta este Fecioara Maria. Biblia începe cu un bărbat real (Adam), o femeie reală (Eva) şi un şarpe real (diavolul) şi sfârşeşte cu un bărbat real (Iisus – ultimul Adam), o femeie reală (Maria – Noua Evă) şi un şarpe real (diavolul din vechime).

Protestantul: „Maica Domnului este o simplă «femeie»”

Este argumentată de neoprotestanţi pe faptul că Însusi Mântuitorul i s-a adresat de mai multe ori Fecioarei Maria numind-o «femeie» (Ioan, 2, 4; Ioan 19, 26). Şi Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre naşterea Mântuitorului dintr-o simplă «femeie» (Gal., 4, 4). Deci, spun ei, atât Mântuitorul cât şi Sfântul Apostol Pavel nu i-au acordat Sfintei Fecioare o cinste deosebită de care s-a învrednicit ca Născătoare de Dumnezeu, ci adresându-i-se cu cuvântul «femeie», ar fi considerat-o o femeie obişnuită care a fost căsătorită şi a avut şi alţi copii.

Răspuns:

Peste tot în Sfânta Scriptura, ca şi în textele menţionate, cuvintele de «bărbat» şi «femeie» sunt, în general, folosite pentru a marca deosebirea de gen, indiferent de starea civilă sau socială (Matei, 26, 7; Fapte, l, 10—11; Fapte 5,35).

Adam o numeşte pe Eva “femeie”, deşi era fecioară (Fac. 2, 22-23);

Sfintii Îngeri i se adresează Mariei Magdalena, venită la mormântul Domnului, după Înviere, cu cuvântul «femeie» (Ioan, 20, 12—13);

La Înaltarea la cer a Mântuitorului, Sfintii Îngeri li se adresează Sfintilor Apostoli cu expresia «barbati galileeni» (Fapte l, 10—11);

Acest mod de adresare, specific acelor timpuri, este folosit şi de Sfântul Apostol Petru la Cincizecime (Fapte 2, 14, 22), şi de Gamaliel în sinedriu (Fapte, 5, 34-35).

Deci, termenii de «femeie» şi «bărbat» sunt folosiţi ca apelative şi mod de adresare,  nu de dispreţ şi, totodată, arată, în chip tainic, că Maica Domnului este femeia aceea prin care se va zdrobi capul şarpelui (Fac. 3, 15) şi prin care va veni mântuirea neamului omenesc.

Protestantul:  „Cineva I-a zis: Iată mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească. Iar El i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi, întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Că oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă”.

Raspuns: În Matei 12:47-50, Mântuitorul nici n-a înlăturat înrudirea Sa cea trupească cu Maica Sa, nici n-a micşorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci a căutat să accentueze că cealaltă înrudire cu El, cea sufletească, deşi este de mai mare preţ, o poate realiza, totuşi, orice credincios (Maica Domnului a fost şi singura care a împlinit desăvârsit voia lui Dumnezeu – Luca 1:38 ). Aşadar, a fost un cuvânt de îndemn şi de încurajare la adresa mulţimii, iar nu unul de dispreţ la adresa Maicii Sale. Şi cum oare ar fi putut să dispreţuiască pe Mama Sa, când Însusi Dumnezeu a dat poruncă să cinstim pe tată şi pe mamă (Deut. 5, 16) ?

Acest argument protestant este fals si daca ne uitam in Luca 11,27-28:

„Şi când zicea El acestea, o femeie din mulţime, ridicând glasul, I-a zis: Fericit este pântecele care Te-a purtat şi fericiţi sunt sânii pe care i-ai supt! Iar El a zis: Aşa este, dar fericiţi sunt cei ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi-l păzesc”.

Vedem ca, desi Mantuitorul accentueaza, ca si in versetele expuse mai sus, ca si cei care nu sunt rude trupesti pot fi fericiti, confirma cinstirea adusa Fecioarei Maria, prin cuvintele „Asa este” (in traducerile protestante, aceste doua cuvinte lipsesc). Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a supus ei ca unei mame prea scumpe (Luca 2, 51). O asculta pe ea, când avea vreo cerere către El (Ioan 2, 3-10). S-a îngrijit de soarta sa chiar când era răstignit pe Cruce, încredinţând-o pe ea spre îngrijire celui mai iubit ucenic al Său (Ioan 19, 26-27).

 

Fecioara Maria- Noul Chivot al Legii

Daca evreii venerau Chivotul Legii Vechi, ce continea 2 table atinse doar de degetul lui Dumnezeu (Iosua 7:6, I Par 16:37), cum sa nu o cinstim pe Fecioara Maria, in care a stat Dumnezeu Insusi?

Maica Domnului este noul Chivot al Legământului, prin care a lucrat Dumnezeu la mântuirea neamului omenesc.

a) Chivotul Legii Vechi / Chivotul Legii Noi:

Un nor a umbrit Chivotul (Ies 40:35)/ Puterea Celui Preaînalt a umbrit-o pe Fecioară (Luca 1:35)

Chivotul a călătorit spre casa lui Obed-Edom, spre muntii lui Iuda(2 Regi 6:1-11)./ Fecioara a călătorit spre casa Elizabetei, spre munţii lui Iuda (Luca 1:39).

Îmbrăcat ca preot, David a dansat şi a săltat de bucurie în faţa Chivotului (2 Regi 6:14)./ Ioan Botezătorul – de seminţie Preoţească – a săltat în pântece, la apropierea Fecioarei (Luca 1:41).

David întreabă: „Cum va intra Chivotul Domnului la mine?” (2 Regi 6:9)/ Elizabeta întreabă: „Şi de unde mie aceasta, ca să vină la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1:43).

David a strigat, în prezenţa Chivotului (2 Regi6:15)/Elizabeta „cu glas mare a strigat” in în prezenţa Maicii Domnului (Luca 1:42).

Cuvântul folosit pentru a exprima „închinarea” Elisabetei, anafametezein, este unul foarte rar. Este folosit numai în legatură cu vechile ceremonii liturgice având în centru Chivotul Legământului.

Arca a rămas în casa lui Obed-edom timp de trei luni (2 Regi 6:11)./ Fecioara Maria a rămas în casa Elizabetei timp de trei luni (Luca 1:56).

Casa lui Obed-edom a fost binecuvântată de prezenţa Chivotului (2 Regi. 6:11)./ Cuvantul “binecuvântată” e folosit de trei ori (Luca 1:39-45).

Arca ajunge în Ierusalim, unde prezenţa şi gloria lui Dumnezeu sunt revelate în templu (2 Regi. 6:12; III Regi. 8:9-11)./ Fecioara Maria ajunge în Ierusalim, unde Il Prezintă la Templu pe Dumnezeu Întrupat (Luca 1:56; 2:21-22).

b) Continutul Chivotului Vechi / continutul Chivotului Nou:

Tablele Legii – cuvântul scris în piatră/ Trupul lui Iisus Hristos – Cuvântul lui Dumnezeu întrupat.

Urna cu mana din deşert – coborâtă din cer/ Pântecele în care este Iisus, Painea Vietii, coborâtă din cer (Ioan 6:41).

Toiagul lui Aaron, care a îmbobocit pentru a demonstra Care este adevăratul Arhiereu / Vesnicul Arhiereu.

Chivotul Legii era dispărut de secole când Sf Ioan, în Apocalipsa 11:19, a anunţat că Arca va fi văzută în Templu. Când Ioan a scris această carte, nu exista organizarea pe capitole. Deci, putem lega acest verset de versetele care urmează. După vederea Chivotului, Ioan a văzut “o femeie înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună din douăsprezece stele. Şi era însărcinată.” (12:1-2). Femeia este Maria, Chivotul Legământului. Ea purta în pantece copilul “care avea să păstorească toate neamurile cu toiag de fier.” (12:5).

II. Pururea fecioria Maicii Domnului

Protestantul: „Maica Domnului a avut şi alţi copii de la Iosif”.

La Matei 1, 24, se spune: „Şi n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său Cel Întâi Născut şi a chemat numele Lui Iisus”, iar la Matei 13, 55: „Oare nu este acesta fiul tâmplarului?… Si surorile Lui oare nu sunt toate la noi?”.

Răspuns:

Expresia „pâna ce” (eos în greacă) de la Matei 1, 24 nu determină nimic cu privire la ceea ce se va întâmpla după aceea, ci numai un punct fix după care nu ne interesează nimic. De exemplu, citatul din Ps. 109, 1 („Zis-a Domnul Domnului meu: „Sezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmaşii Mei aşternut picioarelor Tale”), nu vrea să spună că, după ce îi va aşterne pe vrăjmaşi, Domnul nu va mai şedea de-a dreapta Tatălui. A se vedea şi textele de la Facere 8,7 („Şi a dat drumul corbului, ca să vadă de a scăzut apa pe pământ. Acesta, zburând, nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ”) si de la II Regi 6, 23 („Şi Micol, fiica lui Saul, n-a avut copii până ce a murit”). David spune: “Aşa cum se uitã ochii iubitei dupã iubitul ei, asa se uitã ochii noştri dupã Domnul Dumnezeul nostru, pânã când El se va milostivi de noi” (Ps. 122,2). Deci proorocul va avea ochii îndreptaţi spre Domnul numai pânã când va cãpãta îndurare, apoi si-i va îndrepta înapoi spre pãmânt?

La acestea să mai adăugăm şi observaţia că expresia ”până când” nu limitează nicidecum durata stării de feciorie a Mariei, ci, dimpotrivă, este folosită tocmai ca să accentueze faptul că Iisus Hristos S-a născut din fecioară fără de bărbat.

În modul de vorbire al evreilor din Vechiul Testament, „întâiul născut” era folosit la modul propriu, indiferent dacă urmau sau nu copii. Acesta este un fel de a vorbi al Vechiului Testament, unde ”întâiul născut” se numeşte cel ce deschide întâi pântecele, indiferent dacă va mai avea şi alţi fraţi sau nu (les. 13, 2) şi unde, adeseori, numeralul cardinal este înlocuit ori întrebuinţat amestecat cu cel ordinal.

Dacă am urma interpretarea protestantă, ar însemna că evreii ar fi trebuit să aştepte să aibă şi alţi copii pentru a-l duce la Templu pe primul, ceea ce i-ar fi dus la nerespectarea Legii.

Biblia vorbeşte despre Fecioara Maria şi Iosif numai ca fiind logodiţi. Cu excepţia cazului în care s-ar fi cãsãtorit ulterior, ei aveau toate responsabilitãtile unei cãsãtorii, însã ar fi pãcãtuit dacã ar fi avut relaţii matrimoniale unul cu altul. Este clar din Evanghelii cã ei erau numai logoditi atunci când au pãrãsit Nazaretul si când Fecioara era însãrcinatã. Credeti cã s-ar fi putut cãsãtori ulterior fãrã a fi mai întâi omorâti cu pietre?

Iar despre „fratii şi surorile Domnului” de la Matei 13, 55 arătăm că, la vechii evrei, ca şi în general la toţi orientalii, la unii şi astăzi, cuvintele „frate” şi „soră” se dau şi rudeniilor apropiate. De exemplu, Avraam era unchiul lui Lot, iar el nepot de frate şi se numeau „fraţi ” sau ” rude” (Facerea 11, 27; 12, 5 ; 13, 8; 14, 14-16); apoi, Iacob, nepotul lui Avraam, s-a căsătorit cu verişoarele lui -surorile Lia si Rahela -fiicele lui Laban, nepot de frate lui Avraam, frate cu Nahor, şi se numeau „fraţi” (Facerea 11, 27; 29,15-28). De asemenea, Eliazar şi Kis erau fraţi; şi fiicele lui Eleazar s-au căsătorit cu fiii lui Kis, cu care erau veri, dar se numeau ” fraţi” sau rude cu ele (I Paralipom. 23, 22).A se vedea şi Tobit 5:11, Neemia. 4:14; 5:1,5,8,10,14.

Asa, de pilda, dupa Înviere, Mântuitorul le trimite pe femeile care venisera cu miresme la mormânt (femeile mironosite) sa vesteasca a lor Sai ‘adelfoi’ ca se vor întâlni cu El în Galileea (Matei 28, 28). Dupa cum se vede, nu era vorba de vreun fel de rude, ci de… apostoli! Iata deci ca acest cuvânt, adelfoi, nu definea
musai fratii (fie ei vitregi sau nu) si nici neaparat verii (mai apropiati sau departati) ci si pe prietenii apropiati ai cuiva.

Aşa-zişii „fraţi” ai Domnului sau „fraţii lui Iisus” – Iacob, Iosif, Simon, Iuda – si aşa-zisele „surori” (conform textului de la Matei 13, 55-56; Marcu 6,3; Luca 4, 23; Ioan 2, 12; Ioan 6, 42; Ioan 7, 3-5; Fapte 1, 14) nu sunt decât rudele, verii şi verişoarele Lui.

Aceştia sunt copiii Mariei lui Cleopa, numită „sora” Maicii Domnului (Ioan 19, 25). Doar Sfântul Evanghelist Ioan precizează calitatea de soră („sora Mamei Lui”), precum şi cea de soţie a lui Cleopa. La rândul lor, Sfintii Evanghelisti Matei şi Marcu arată ca acei „fraţi” ai Domnului sunt copiii Mariei şi ai lui Cleopa, dintre care amintesc de doi: Iacob şi Iosif. Deci, această Marie, soţia lui Cleopa – ci nu Maica Domnului – era mama adevărată a celor numiţi „fraţii lui Iisus”.

Iată textele biblice lămuritoare:

“Şi erau acolo multe femei, privind de departe… între care era Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi, şi mama fiilor lui Zevedeu” (Matei 27, 55-56). Iacov şi Iosi sunt doi din cei patru ”fraţi” ai Domnului (Matei 13, 55). Mama lor, aşadar, este o altă persoană decât Maria, mama lui Iisus. Evanghelistul continuă: “După ce a trecut sâmbata…, au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul” (Matei 28, 1). Aici, iarăşi este vorba de ”cealaltă Marie”, care nu poate fi alta decât mama ”fraţilor” Domnului şi despre care a fost vorba şi în textul precedent. În chip asemănător scriu şi ceilalti evanghelişti: ”Şi erau şi femei care priveau de departe; între ele: Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov cel Mic şi a lui losi şi Salomeea” (Marcu 15, 40).

“Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus” (Marcu 15, 47).

Acelaşi evanghelist scrie: “Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca sa vină să-L ungă” (Marcu 16, 1).

Apoi, în alt text: “Iar ele erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria lui Iacov şi celelalte împreună cu ele, care ziceau către apostoli acestea” (Luca 24, 10). Şi, în sfârşit, altul: ”Şi stăteau lângă crucea lui Iisus, mama Lui şi sora mamei Lui, Maria lui Cleopa, şi Maria Magdalena” (Ioan 19, 25).

În toate textele de mai sus, este vorba de aceleaşi femei care au luat parte la evenimentele Patimilor şi ale Învierii Domnului. Toate sunt pomenite cu numele, numai Maria, mama lui Iacov şi a lui Iosi (doi din ”fraţii” Domnului – Matei 13, 55) este numită, în ambele locuri, “Maria, mama lui Iacov” apoi alteori “mama lui Iosi” sau “cealaltă Marie”, iar în alte locuri, “sora mamei Lui, Maria lui Cleopa”. Dar este vorba de aceeaşi persoană, căci totdeauna este numita ”Maria”. Deci ”fraţii Domnului”, având altă mamă decât pe Maria, mama lui Iisus, nu pot fi fii ai Fecioarei Maria şi fraţi naturali ai lui Iisus.

Ei sunt,de fapt, veri secundari, pentru că însăşi mama lor, Maria lui Cleopa, deşi este numită „sora Maicii Domnului” era în realitate verişoara ei primară, întrucât se ştie că Maica Domnului a fost singurul copil al parinţilor ei, Ioachim şi Ana. Deşi mama lor este numită ”soră” a Maicii Domnului (Ioan 19, 25), ea nu putea să fi fost sora bună a acesteia, deoarece purta acelaşi nume cu Maria şi foarte rar se obişnuia, în vechime, ca două surori sau doi fraţi să poarte acelaşi nume.

Pentru a putea afirma cu dreptate ca Nascatoarea de Dumnezeu Maria a mai avut alti copii, ar trebui ca în Biblie sa se spuna despre ea ca ar mai fi avut si alti copii în afara de Iisus. NU EXISTA ASA CEVA! Nu exista nici un asemenea text în Biblie. Chiar atunci când Iisus ramâne la 12 ani la Templu, si Fecioara Maria si Dreptul Iosif îl cauta, întâi printre rude, iar apoi în Ierusalim, NU se mentioneaza nici un frate (sau sora) a lui Iisus! Care, mai ales la o asemenea întâmplare, ar fi trebuit mentionat daca ar fi existat în familie. Macar s-ar fi spus ce se întâmpla cu ei în timp ce Dreptul Iosif si Fecioara Maria cautau pe Iisus (au fost lasati de izbeliste, au fost dati în seama rudelor samd). Însa nici vorba de asa ceva. Cei doi l-au cautat pe Hristos fara a fi împiedicati în vreun fel de existenta altor copii. Iar daca „fratii” ar fi aparut dupa aceea, ei ar fi fost prea mici când si-a început Hristos propovaduirea, pentru a putea ridica glas împotriva Lui (asa cum s-a întâmplat la un moment dat). Se vede prin urmare ca acei frati ai lui Hristos, adelfoi dupa originalul biblic, NU erau în nici un caz din Sfânta Familie, ci fie erau din prima casatorie a lui Iosif si destul de mari pentru a-si purta singuri de grija, fie – mai curând – veri. Oricum, e limpede ca NU erau frati de sânge cu Iisus, nu aveau nici aceeasi mama, nici acelasi tata. Din ura lor nemasurata si irationala fata de sfinti, si mai ales fata de Maica Domnului, Nascatoarea de Dumnezeu, protestantii nu tin cont de aceste lucruri, si nici de faptul ca scrie limpede în Scripturi ca Iisus este unicul nascut din Maria (Matei 1, 25)! Iata rastalmacirea Scripturii, rastalmacire ce aduce cu ea pedepsele scrise în Apocalipsa 22, 18-19!

Dar aceasta rastalmacire nu este doar o greseala oarecare. Prin aceasta rastalmacire se aduce o foarte grava acuza, de fapt o injurie de cea mai joasa speta – nevrednica de orice om si cu atât mai putin de cineva care se pretinde crestin – Mariei, Nascatoarea de Dumnezeu. Îmi e si groaza a vorbi despre aceasta bârfa oribila, mizerabila chiar si în lumea aceasta, si cu atât mai cumplita pentru cele de sus. Caci insistând în minciuna lor si luptând a amagi pe oameni ca „Maria” a mai avut si alti copii decât Iisus ei se unesc desavârsit cu iudeii care L-au rastignit pe Hristos. Caci si aceia au spus mai târziu, la fel ca si acesti protestanti, ca Fecioara Maria era… adultera. „Dar noi nu spunem asa ceva!” mi-a zis odata îngrozit un protestant. Ba spuneti! Caci daca Fecioara Maria a nascut un Fiu cu Dumnezeu, nu mai avea cum sa cunoasca vreun barbat. Caci unirea cu Dumnezeu, facuta prin Duhul Sfânt, e sfânta si nu se poate dezlega si asta mult mai mult decât o casatorie pamânteasca. Într-adevar, o casatorie pamânteasca se poate dezlega prin moartea unuia dintre soti. Dar o alegere a lui Dumnezeu, o unire cu Dumnezeu, nu se poate dezlega, deoarece Dumnezeu este vesnic. Ori stiind câte fecioare si-au petrecut viata în curatie, din primii ani ai Bisericii si pâna astazi, a crede ca Dumnezeu n-a putut alege o fecioara statornica pentru Întruparea Fiului Sau este o nebunie ce aduce hula si lui Dumnezeu si Maicii Domnului. Si daca Sf. Pavel a ales sa ramana necasatorit, doar pentru ca L-a auzit pe Mantuitor, o singura data, cum sa fi vrut sa se casatoreasca Mama Lui, Care L-a purtat in pantece si a trait langa Insusi Dumnezeu atata timp?
Ca sa nu mai spunem ce jignire sau hula este aceasta si pentru dreptul Iosif, acuzat ca s-ar fi putut apropia cu gânduri si fapte de pofta murdara cea despre care Arhanghelul Gavriil îi vestise „ca ce s-a zamislit în ea este de la Duhul Sfânt” (Matei 1.20), care nascuse pe Mesia, Fiul lui Dumnezeu si despre care Elisabeta spune cu cel mai adânc respect „binecuvântata esti tu între femei” si „de unde cinstea aceasta pentru mine, ca sa vina la mine Maica Domnului meu?” (Luca 1.42-43) . Ca sa nu mai spunem si ce hula se aduce astfel lui Hristos, Care este considerat de catre protestanti a fi fiul unei femei care nu a putut pastra credinciosia unirii sale cu Dumnezeu, unire pecetluita de minunata Sa Nastere.

În acest sens, există dovezi din secolele II-III :

[Sf. Egesipus [mort în 170 DC], Fragmente din cele cinci cãrti ale lui cu comentarii asupra Bisericii, Pãrintii Ante-Niceeni, Vol. 8, pag. 762] :

“Se poate spune cã Simeon a fost unul din cei care l-au vãzut si l-au auzit pe Domnul, dată fiind vârsta lui înaintatã si faptul cã Evangheliile pomenesc pe Maria (sotia) lui Cleopa, care, dupã cum a arãtat deja naratiunea noastrã, era tatãl lui.

[…] Ei au venit atunci si au devenit conducãtorii fiecãrei biserici, în calitate de martori ai lui Hristos, fiind rude ale Domnului. Dupã ce s-a stabilit linistea în fiecare bisericã, ei au rãmas pânã în vremea lui Împãratului Traian; adicã pânã când cel care se trãgea dintr-un unchi al Domnului, mai sus-numitul Simeon fiul lui Cleopa, a fost acuzat de diferiti eretici si judecat împreunã cu altii pentru acelasi motiv înaintea consulului Aticus. ”

[Istoria bisericeascã a lui Eusebiu 3:11]:

„Cu toţii l-au ales pe Simeon, fiul lui Cleopa, despre care vorbeşte şi Evanghelia (de notat cã Evangheliile vorbesc de Simeon ca de un frate al Domnului), ca fiind vrednic de a ocupa scaunul episcopal din acea parohie. Acesta era, spun ei, vãr al Mântuitorului. Din datele lui Egesipus reiese cã era fratele lui Iosif”.

Aşa trebuie, deci, înţeleasă expresia „fratii Domnului” şi nu altfel, pentru că, dacă ar fi avut fraţi, Mântuitorul:

a) Nu ar fi încredinţat-o pe Mama Lui ucenicului Ioan înainte de a muri pe cruce (Ioan 19, 26-27).

b) I-ar fi făcut apostoli; dar ei n-au fost dintre cei doisprezece apostoli. Deşi mulţi presupun că aceştia doi dintre ”fraţii Domnului”, anume Iacov şi Iuda, ar fi identici cu cei doi apostoli dintre cei doisprezece care poartă acest nume (Apostolul Iacov, connumit la fel cu ”fratele Domnului” cel Mic, în toate listele apostolilor, iar Iuda ”fratele Domnului” ar fi fost Apostolul Iuda Tadeul), aceasta este o simplă presupunere, neîndestulător de întemeiată, mai ales că ei înşişi nu se numesc ”apostoli”, după cum nu se numesc nici ”fraţi ai Domnului”, ci “rob”(Iacov 1:1) şi “slujitor”(Iuda 1:1), iar despre apostoli vorbesc la persoana a treia (Iuda 1, 17).

Analizând versetele Luca 1, 29-35, vedem că Fecioara Maria s-a uimit când îngerul i-a spus că “va lua in pantece”. Dacă Fecioara Maria ar fi dorit să se căsătorească, nu ar fi fost uimită de vestea dată de înger, dat fiind faptul că îngerul nu i-a spus “ai luat în pantece”, ci “vei lua în pantece”, deci putea presupune că se va întâmpla după căsătorie.

Din Sfânta Tradiţie, stim ca Fecioara Maria a fost dusă la Templu, la 3 ani, deci a fost fagaduită Domnului, de aceea şi uimirea ei la cuvintele Îngerului. Dreptul Iosif era un bărbat în vârstă, care a fost ales spre a avea grijă de Fecioara Maria, care avea doar 15 ani şi nu mai putea rămâne în Templu, dar nu îi mai avea nici pe părinţii săi.

Asadar, Maica Domnului este Fecioară înainte de a-L naste pe Mântuitorul (Isaia 7, 14), în timpul nasterii (Isaia 66, 7) şi după naştere (Iezechiel 44, 1-3), într-un cuvânt este pururi-fecioara, aşa cum învaţă sinodul VII ecumenic. Atunci când ne gândim cã Dumnezeu s-a întrupat din pântecele Fecioarei, nu este greu sã ne închipuim cã acest pântece va rãmâne curat.

 

III. Mijlocirea Maicii Domnului

Protestantul:  Maica Domnului nu poate să mijlocească pentru oameni, pentru că singurul mijlocitor între Dumnezeu şi oameni este Iisus Hristos (I Timotei 2, 4-6).

Răspuns:

În textul de la Timotei 2, 2-4 se vorbeşte despre jertfa obiectivă sau generală a lui Hristos pentru toţi oamenii. Mijlocirea lui Hristos pentru mântuirea noastră este alta decât cea a Născătoarei de Dumnezeu. Ea mijloceşte înaintea lui Dumnezeu prin viaţa ei curată, prin suferinţa produsă de sabia păcatelor omeneşti în sufletul ei (Luca 2, 35) şi, după mutarea Ei la cer, prin rugăciune (Ioan 19, 26; Psalm 44, 5-11), iar Hristos prin jertfa Sa pe cruce (Ioan 3, 14-15; Evrei 9, 5-12).

Posibilitatea de mijlocire şi puterea rugăciunii Maicii Domnului pe lângă Fiul ei, Iisus Hristos, sunt confirmate de cele ce au avut loc la nunta din Cana Galileii (Ioan 2, 3-10), unde Mântuitorul a ascultat şi a împlinit ruga Maicii Sale, savârsind aici prima minune.

Precum Sfânta Fecioară Maria, împărăteasă şi Doamnă, s-a rugat Fiului Ei iubit, la Nunta din Cana Galileii, iar El i-a ascultat rugăciunea şi a prefăcut apa în vin, salvând onoarea familiei, minune făcută de El când „încă nu venise ceasul” Lui (Ioan 2, 4), tot aşa şi cu atât mai mult, Ea fiind în slavă, de-a dreapta Fiului, ca Maica Lui şi a crestinilor, se roagă şi mijloceşte necontenit pentru noi şi pentru mântuirea lumii. Căci „mult poate rugaciunea Maicii înaintea Fiului” (Stapanului), Maica Domnului fiind şi Maica Bisericii. Mântuitorul ne-a încredinţat-o ca Maică (Ioan 19:26; Apoc. 12:17; Luca 2:35).

Căci dacă creştinii au datoria şi porunca de a se ruga pentru toţi oamenii (I Tim. 2, 1-4) şi unii pentru alţii (Iacov 5, 16), ca să se mântuiască unii prin altii (Matei 18, 15; Iac. 5, 1820), cu atât mai mult Maica Domnului, Maica Bisericii şi a noastră a tuturor, care şade de-a dreapta Fiului, în cer, şi n-are nevoie a se ruga alţii pentru Ea cum avem noi, Ea se roagă şi mijloceşte înaintea Fiului ca Maica Bisericii şi a creştinilor, pentru mântuirea lor şi a întregii omeniri, aşa cum şi mama lui David mijlocea pentru supuşii lui (III Regi 2:17-20).

* Cuvintele de rugaciune ”Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi” înseamnă ”Izbăveşte-ne pe noi”. În limba greacă, limba în care au fost scrise toate cărţile Noului Testament, ca şi cărţile de cult ortodox, verbul ”a mântui” înseamnă şi “a izbăvi de rău, de necaz, de ispită, de strâmtorare”. De fapt, intr-o alta rugaciune, se spune si mai clar:  „sa ne izbavim, prin tine, de nevoi”.

 

IV. Primii crestini si Luther o preacinsteau pe Fecioara Maria

Anul 155-Iustin Martirul-Dialog cu Trypho:

„Prin ea S-a născut şi, prin ea, Dumnezeu distruge şarpele şi îngerii şi oamenii asemenea lui; dar îi scapa de la moarte pe cei care se căiesc şi cred în El.”

Sfantul Iustin Martirul şi Filozoful (a murit în anul 165) spunea:

„Datorită ei, Mantuitorul Hristos poate fi numit, în sens propriu, Fiul Omului”.

Anul 180- Sf Irineu -Împotriva ereziilor:

„Asa cum omenirea a ajuns la moarte printr-o fecioară (Eva), a fost salvată printr-o Fecioara (Maria) ” .

Anul 202-Clement Alexandrinul-Instructorul:

„Există un singur Tată al tuturor, există un singur Cuvânt a toate şi există Acelaşi Duh Sfânt peste toate. Este o singură Fecioară-Mamă, pe care îmi place să o numesc Biserică. Numai ea singură nu alăptează, pentru că numai ea nu a devenit femeie. Ea este fecioară şi mamă totodată. Fecioară în deplinul înţeles şi mamă plină de dragoste. Ea îşi aduce fiii şi îi hrăneşte cu lapte sfânt, care este Cuvantul celor vii. Ea nu are lapte, pentru că lapte a fost Copilul frumos şi comun: trupul lui Hristos”.

Anul 232-Origen-Comentariu la Ioan:

„Pentru că Maria nu a avut alt fiu în afară de Iisus”.

Sf. Atanasie din Alexandria (296-373) – Omilia Papirusului din Turin:

„O, Fecioară nobilă, cu adevărat tu eşti mai presus de orice măreţie. Cine mai are măreţia ta, locaş al Cuvântului lui Dumnezeu? Cu ce altă fiinţă te-aş putea compara, Fecioară? Tu eşti mai presus de toţi, Arcă a Legământului, îmbrăcată cu puritate în loc de aur! Tu eşti Arca în care se găsesc vasele aurite cu mana cea adevărată – trupul în care stă divinitatea”.

 Sec III-Sub Tuum Praesidium:

„În mila Ta ne refugiem, Născătoare de Dumnezeu. Nu refuza rugile noastre de nevoie, ci scapă-ne de pericol, [Tu], Cea pură şi binecuvântată” .

Anul 362-Atanasie –Impotriva arienilor II-70:

„Lăsaţi-i pe aceia care nu cred că Fiul este din Tatăl, prin natură şi potrivit Esenţei Sale, să nege şi că S-a întrupat din Pururea Fecioară Maria […]”.

Anul 370 – Sf.Grigorie Teologul-Rugaciune 24:11:

„[…]implorând pe Fecioara Maria să ne ajute, pentru că şi ea a fost fecioară şi a fost în pericol, ea s-a încredinţat postului şi somnului pe podea”.

Anul 1520 –Luther- Comentariu la Magnificat:

“Să ne îngăduiască Hristos acest lucru, prin mijlocirea şi de dragul iubitei Sale Maici, Maria! Amin” (p. 355).

“E Născătoare de Dumnezeu, cea mai mare onoare pe care Dumnezeu a dat-o, vreodată, unei fiinţe umane, de aceea îi datorăm cinstire şi devoţiune” (p. 322).

“E gingaşa Maică ce L-a crescut pe Hristos şi a cărei bunăvoinţă de a-L sluji pe Domnul a făcut posibilă mântuirea lumii” (p 322).

“E cea mai importantă fiinţă umană şi cea mai nobilă comoară a creştinismului, dupa Hristos. Niciodată nu o vom putea cinsti îndeajuns “ (Predica, Craciun, 1531).

“Maria este Maica lui Iisus şi Maica tuturor” (Predica, Craciun, 1529).

Martin Luther – „Iisus Hristos S-a născut iudeu”, în Lucrarile lui Luther, vol. 45, ed. Walther I. Brand, 1962, Muhlenberg Press, p.199:

“A fost pusă în circulatie o nouă minciună cu privire la mine. Se zice că, prin predică şi prin scris, aş fi afirmat că Maria, Maica lui Dumnezeu, nu a fost fecioară nici înainte, nici după ce I-a dat naştere lui Hristos, ci că aş fi spus că L-a zămislit pe Hristos de la Iosif şi că ar fi avut mai mulţi copii după aceea”.

Cele mai vechi si cele mai numeroase fresce reprezentând-o pe Maica Domnului s-au descoperit în catacombele Romei, care erau folosite de crestini la începuturi pentru a-si îngropa mortii, în cimitirele obisnuite interzicându-li-se acest lucru.
De asemenea, reprezentari ale Maicii Domnului aflam si pe peretii catacombei Domitillei (proorocul Isaia si Fecioara cu Pruncul – secolul al III-lea), pe peretii catacombei Sfintilor Petru si Marcelin (Fecioara cu Pruncul, încadrata de doi magi – secolul al III-lea) si pe peretii Cimitirului Ostrian (Fecioara Oranta cu Pruncul – secolul al IV-lea).
Adesea, Maica Domnului era reprezentata singura, ca Oranta (rugatoare). Pe numeroase vase liturgice, gasite în catacombe, erau reprezentati alaturi de ea si Apostolii Petru si Pavel sau mama ei, Sfânta Ana.
Cea mai veche dintre reprezentarile Maicii Domnului, cunoscute noua, se afla în catacomba Sfânta Priscila din Roma si este socotita ca datând din veacul al II-lea. Pentru ca în aceasta catacomba au fost foarte multe reprezentari ale Maicii Domnului, ea a fost numita Catacomba sau Cimitirul Mariei.
Pr. lect. dr. Adrian Dinu, preot spiritual la Facultatea de Teologie Ortodoxa „Dumitru Staniloae“ din Iasi, ne-a aratat ca, pentru a indica faptul ca femeia zugravita este Maica Domnului, alaturi de ea este zugravit un prooroc din Vechiul Testament, care tine în mâna stânga sulul cu proorocia privitoare la Maica Domnului, iar cu mâna dreapta arata la steaua zugravita deasupra capului Maicii Domnului. Acesta reprezentare a Maicii Domnului este, în acelasi timp, un chip simbolic si istoric.
Alaturi de aceasta fresca, mai sunt doua reprezentari ale Sfintei Fecioare: Buna Vestire si Închinarea magilor. În prima scena, Maria sta pe scaun, iar lânga ea, în picioare, se afla Sfântul Arhanghel Gavriil, sub chipul unui tânar fara aripi. În a doua, Maria este asezata pe un tron, tinând Pruncul pe genunchi, iar magii îi ofera daruri.
Reprezentarile acestei scene din urma erau foarte frecvente, datând din perioada secolelor II-IV.

 

Concluzie

Asadar, câtă ratăcire este în capul celor care hulesc pe Preasfânta si Preacurata Fecioară Maria, cea neispitită de bărbat, punând-o pe ea în rândul femeilor celor măritate, pe cea plină de dar, pe cea care a aflat har de la Dumnezeu si este binecuvântatâ între femei (Luca 1, 28)!

Ei nu o cinstesc pe Maica Domnului, când însăsi dumnezeiasca Scriptură le arată că si Arhanghelul Gavriil a cinstit-o pe ea cu închinăciune (Luca 1, 29).

Nu o cinstesc pe Maica Domnului, care este Biserica împăratului slavei, cea mai desfatată decât cerurile, căci ea pe Dumnezeu, a Cărui slavă nu o cuprinde nici cerul, nici pământul, L-a purtat în pântece. (II Paral. 2, 6). Care, după mărturia Sfintei Scripturi si a arhanghelului binevestitor, este ”plină de har” (Luca 1, 28)!

Ei socotesc pe Maica Domnului ca pe o femeie de rând, pe aceea care a aflat ”har de la Dumnezeu” si care este ”binecuvântată între femei” (Luca 1, 28-30). Pe cea pe care, prin Sfântul Duh, a mărturisit-o Elisabeta că este Maica Domnului si binecuvântată între femei (Luca 1, 40-43). Ei sustin că cred cele scrise în Sfânta Scriptură, dar nu o preacinstesc pe Maica Domnului, când Scriptura arată că pe ea ”o vor ferici toate neamurile”, pentru mărirea pe care a facut-o Dumnezeu ei (Luca 1, 48-49).

Sfântul Duh o arată pe ea în psalmi ca pe o împărăteasă a îngerilor si a toată faptura, stând de-a dreapta scaunului Fiului ei în hainâ aurită si prea înfrumusetată (Ps. 44, 10), iar ei o numesc că este o femeie oarecare de rând, ca toate femeile.

Duhul Sfânt arată în Sfânta Scriptură că Maica Domnului va fi pomenită din neam în neam si popoarele o vor lăuda pe ea în veacul veacului (Ps. 44, 20-21), iar ei,  nu vor să o laude si să o preacinsteasca pe Maica Domnului. Duhul Sfânt arată că toată slava fiicei Împăratului (a Maicii Domnului) este înlăuntru, îmbrăcată cu tesături de aur si prea înfrumusetată (Ps. 44, 15). Prin slava dinlăuntru arată că ea este cămara Duhului Sfânt, Preacurată, iar ei o necinstesc.

Maica Domnului este acea fecioară care a născut pe Emanuel-Dumnezeu (Isaia 7, 13) si ei zic că este o femeie oarecare ca toate femeile. Duhul Sfânt prin gura Proorocului lezechiel o arată pe Maica Domnului ca ”usă încuiată”, prin care nimeni nu va trece decât Dumnezeul lui Israel, si după trecere, încuiată va rămâne (lez. 44, 1-3), adică Fecioară va fî înainte de nastere, Fecioară în nastere si după nastere pururea va rămâne fecioară, iar ei, întunecati la întelegere, orbiti de satana, zic că Maica Domnului a mai avut si alti fii în afară de Fiul lui Dumnezeu, pe Care L-a născut.

Surse: Pr. Cleopa –  Calauza in credinta ortodoxa

http://www.logos.md

http://www.razbointrucuvant.ro

Anunțuri