Sfanta Euharistie

Iată, stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu,care se frânge pentru voi,spre iertarea pacatelor.  Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor. Matei 26, 26-29

Preluând acest gest al Mântuitorului, Biserica din toate timpurile a înteles ca prefacerea elementelor euharistice are loc în urma rugaciunii de invocare a Duhului Sfânt (epicleza), act de maxima importanta în desfasurarea Sfintei Liturghii, rugaciune însotita de binecuvântarea lui Dumnezeu prin preotul slujitor. Dupa prefacere, Mântuitorul nu mai ofera apostolilor pâine si vin , ci însusi trupul si sângele Sau, care se jertfesc tainic pentru mântuirea noastra si se ofera spre mâncare si bautura.
Mântuitorul Iisus Hristos, la Cina cea de Taina, în urma prefacerii elementelor euharistice, ofera Sfintilor Apostoli, spre împartasire, trupul si sângele Sau; se ofera pe Sine. De aceea, se vorbeste despre prezenta reala sacramentala a Mântuitorului în Sfanta Euharistie.

In ciuda claritatii cuvintelor Mantuitorului, protestantii considera ca painea si vinul sunt doar simboluri ale Trupului si Sangelui Domnului.

Inainte de a analiza versetele biblice in care se vorbeste despre Sfanta Euharistie, trebuie sa facem cateva consideratii asupra semnificatiei si necesitatii Sfintei Euharistii.

Consideratii generale

1. Despre Jertfa lui Hristos

Primele jertfe la care face referire Sfânta Scriptura sunt cea a lui Cain si cea a lui Abel, care au adus ofranda lui Dumnezeu, unul din „roadele pamântului” (Fc 4, 3), altul „din cele întâi nascute ale oilor sale si din grasimea lor” (Fc 4, 4), din rodul lucrurilor mâinilor lor, jertfa ce reprezinta efortul muncii depuse de ei. Din acestea, reiese ca Dumnezeu îngaduie jertfa, ba mai mult, pe cea a lui Abel o primeste. Sfântul Ioan Hrisostom, facând referire la jertfa adusa de Cain si la cea adusa de Abel, spune ca Dumnezeu primeste jertfa nu în virtutea unei necesitati, ci în baza recunostintei pe care omul o manifesta fata de El. Iar în alt loc, spune ca Dumnezeu a permis jertfele sângeroase ca un mijloc de pedagogie divina pentru a pastra în constiinta poporului ales nadejdea dupa venirea lui Mesia si pentru ca ei sa nu îmbratiseze de la popoarele vecine credintele idolatre.
Omul este lasat ca prin jertfa sa dea lumii, care îi fusese pricina de cadere, o alta întrebuintare. Daca, prin folosirea ei în mod patimas, Adam si Eva s-au îndepartat de Dumnezeu, acum prin reîntoarcerea acestora sub forma jertfei omul încearca sa-si repare greseala. Alexis van der Mensbrugge, episcop de Meudon, prezinta jertfele Vechiului Testament ca fiind de patru feluri: jertfe de adorare (holocaust); darul de hrana; jertfe de pace, ca act de multumire, si jertfa de ispasire pentru pacatele savârsite, trasatura comuna a acestora constituind-o prezentarea înaintea lui Dumnezeu a unei victime care a fost junghiata în prealabil, deoarece evreii nu considerau ca aduc drept ofranda cadavrul victimei, ci sângele acesteia, „chintesenta vietii ei”. Actul principal al jertfei nu era arderea, ci curgerea sângelui, deoarece se credea ca „viata a tot trupul este în sânge” (Lv 17, 11), iar odata cu sângele se aduce ca dar lui Dumnezeu viata animalului respectiv, tocmai de aceea fiindu-le interzis sa consume sânge (Lv 17, 12). În acest context, V. Jankelevith spune ca jertfa nu se aduce spre moarte, ci spre viata.
Prin faptul ca preotii Vechiului Testament aduceau jertfe de animale în fiecare zi, iar arhiereul doar o singura data pe an, la sarbatoarea numita Ziua Împacarii, se scoate în evidenta faptul ca nu numarul jertfelor este important, ci calitatea acestora, o singura jertfa putând realiza adevarata împacare si comuniune cu Dumnezeu, iar aceasta este jertfa deplina a Domnului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, caci „jertfa lui Iisus Hristos e plenitudinea jertfei nu numai pentru ca ea e în stare sa topeasca tot fondul de pacat din natura omeneasca, ci si pentru ca ea este capabila sa obtina iertarea de la Dumnezeu pentru toti oamenii, fara ca Acesta sa mai ceara fiecaruia o suferinta echivalenta pentru pacatul din el”. Sau, dupa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „El nu are nevoie sa aduca zilnic jertfe, ca arhiereii: întâi pentru pacatele lor, apoi pentru ale poporului, caci El a facut aceasta o data pentru totdeauna, aducându-Se jertfa pe Sine Însusi. Caci Legea pune ca arhierei oameni care au slabiciune, pe când cuvântul juramântului, venit în urma Legii, pune pe Fiul, desavârsit în veacul veacului” (Evr 7, 27-28).
Asadar, cu jertfa lui Hristos se pune capat tuturor sacrificiilor. Ea are putere universala si deschidere fata de toti oamenii.

Daca jertfele care au precedat venirea Mântuitorului nostru constituie, de fapt, înclinarea plina de iubire pe care Creatorul o manifesta fata de zidirea Sa, „de data aceasta nu omul, ci Dumnezeu ofera victima. În loc ca omul sa întâlneasca pe Dumnezeu, oferindu-i ceva din ceea ce el are mai de pret, Dumnezeu vine la el, jertfind pe Fiul Sau”. Împlinindu-se ceea ce era vestit, simbolurile nu-si mai gasesc rostul. Omenirea intra într-o noua perioada: cea a sensului si a vietii. Nu mai exista teroare, nu mai exista retinere, nici haos, nici robie, caci prin Hristos fiinta umana descopera adevarata dimensiune a jertfei: „Sacrificiul crestin s-a împlinit o singura data, pe Golgota, si S-a sacrificat Însusi Fiul lui Dumnezeu, iar aceasta jertfa suprema a facut inutile toate jertfele pagâne, care sunt înlocuite prin repetarea la infinit, sub forma nesângeroasa, a jertfei de pe cruce, în Sfânta Euharistie. Sublimarea jertfei pagâne si caracterul ei deosebit sunt evidente… Jertfele din cultul iudaic, îngaduite de Dumnezeu ca un pogoramânt, ca o concesie facuta acestui popor, n-au servit decât ca preînchipuire a jertfei ispasitoare, aceea a Domnului nostru Iisus Hristos”.

Făcând o comparaţie între jertfele Vechiului Testament şi cea a lui Iisus Hristos, putem spune că aceasta din urmă este unică şi are o valoare desăvârşită, şi pentru faptul că se prelungeşte peste timp şi spaţiu şi culminează cu cea euharistică din cadrul Sfintei Liturghii, şi, de asemenea, pentru alte câteva motive, cum ar fi:
a) Este jertfa unui om care este conştient de aceasta, pe când animalele nu sunt conştiente.
b) Iisus Hristos Se aduce pe Sine Însuşi, nu pe altcineva, prin urmare este şi Arhiereu şi jertfă.
c) Jertfa lui Iisus Hristos este adusă din dragostea Sa desăvârşită faţă de semeni şi de Dumnezeu. Este o jertfă lipsită de păcat şi de egoism personal.
d) Iisus Hristos nu este doar om, ci şi Dumnezeu, jertfa Sa primind, în consecinţă, o valoare infinită.

În tratatul sau de Teologie Dogmatica Ortodoxa, Parintele Dumitru Staniloae ne spune ca, „daca prin Taina Dumnezeu ne împartaseste lucrarea Sa, ca har si ca dar, iar prin jertfa noi oferim lui Dumnezeu cele ale noastre si însasi fiinta noastra, în Euharistie se întâlnesc aceste doua miscari: de la noi la Dumnezeu si de la Dumnezeu la noi, în modul cel mai complex si mai accentuat. Euharistia se constituie din numeroase simtiri, acte si semnificatii ce pornesc de la noi spre Dumnezeu si de la Dumnezeu spre noi, întocmai ca o fata umana care se constituie din întâlnirea într-un desen complex a nenumarate linii ce vin din noi, din natura si de sus, ca sa-i dea directia spre cer, spre exterior si spre interior. Aspectul de Jertfa si cel de Taina al Euharistiei sunt nedespartite. Chiar ca Jertfa ea este o Taina, caci daruindu-ne lui Dumnezeu ne înaltam si ne împartasim de sfintirea si de binecuvântarea Lui. Si chiar Taina este o Jertfa, caci trupul Domnului care ni se da este în stare de trup jertfit si înviat si ne imprima starea de jertfa, prin care ne înaltam si înaintam spre înviere”.

2. Despre asumarea, de către noi, a Jertfei Mântuitorului

În decursul vietii Sale pamântesti, Fiul lui Dumnezeu curata umanitatea de toate patimile egoiste, de toata umbra pacatului, întarind-o în savârsirea binelui.
Prin Domnul nostru Iisus Hristos, se elibereaza toate partile, toate componentele firii: trupul, sufletul, sensibilitatea, mintea, vointa etc., caci pe toate acestea le-a avut si El, si prin toate Si-a aratat iubirea fata de Dumnezeu si fata de oameni. Iisus Hristos purifica etapele vietii umane, omul putând ca, în orice perioada a vârstei sale, sa-L slujeasca pe Dumnezeu. Omenirea nu mai este înrobita si constrânsa de pacat, faptele nu se mai prezinta ca manifestari inevitabile ale acestuia, caci prin Fiul lui Dumnezeu ea este eliberata si restabilita în modul autentic de viata. Referindu-ne la Domnul nostru Iisus Hristos ca biruitor al mortii, observam faptul ca, dupa ce învinge toata ispitirea diavolului care încerca sa-L atraga în mrejele placerii, Mântuitorul Iisus Hristos merge mai departe în manifestarea iubirii fata de Dumnezeu si de oameni, neînfricosându-Se nici de moarte, pentru ca, ajungând la capatul drumului existentei pamântesti, sa poata spune fara ezitare: „Parinte, în mâinile Tale încredintez duhul Meu” (Lc 23, 46). Prin aceasta descoperindu-se, de fapt, sensul si rostul întregii jertfe pe care Hristos a împlinit-o de la Betleem la Golgota, acela de a fi introdus fiecare din noi pe acest drum al sosirii sigure înaintea lui Dumnezeu: „Pentru ei Eu ma sfintesc pe Mine Însumi, ca si ei sa fie sfintiti întru adevar” (In 17, 19).

Cât priveşte extinderea Jertfei Domnului Iisus Hristos, aceasta nu se reduce doar la oamenii care au trăit în perioada respectivă. Ea depăşeşte timpul şi spaţiul, cuprinzând în sine întreaga omenire. Umanitatea şi cosmosul primesc din Jertfa lui Iisus Hristos puterea realizării unităţii şi trăirii în comuniune.
Aici trebuie retinut faptul ca acesta este (si) sensul permanentei jertfe euharistice în care Iisus Hristos – Marele Arhiereu – aduce si Se aduce jertfa Tatalui ca om, dar nu în mod juridic, ci El ne deschide prin aceasta calea la Tatal. Deci pentru aceasta se pune El la dispozitia noastra în Euharistie: ca odata cu Sine sa ne ofere si pe noi Tatalui. Caci, întrucât la Tatal nu putem intra decât în stare de jertfa curata, starea aceasta de jertfa curata n-o putem dobândi decât numai din starea de jertfa curata a lui Iisus Hristos, Care în sensul acesta Se aduce continuu Tatalui, pentru a ne da puterea sa ne aducem si pe noi cu Sine.

Dar puterea pentru această viaţă de jertfă o luăm din starea de jertfă în care ne transpunem cu Hristos în Euharistie. Astfel, prin faptul că Hristos ne ia şi pe noi ca să ne aducă, prin împreuna noastră jertfire cu Sine, jertfă Tatălui, se produce o uniune strânsă între jertfa Lui şi jertfa noastră, în sensul că jertfa noastră face parte din jertfa Lui şi jertfa Lui din jertfa noastră, sau noi suntem în El, Cel ce Se aduce, şi El în noi care ne aducem.

Nu există nici o separaţie individualistă între jertfa lui Hristos şi jertfa noastră. E o întâlnire deplină între Hristos şi noi, o comunicare intimă în dispoziţia de jertfă şi în starea de jertfă a Lui şi a noastră. Deci, pe de o parte, ne oferim lui Dumnezeu, dar, pe de alta, ne ia Hristos şi ne încadrează în jertfa Lui, sau actualizează jertfa Lui pentru noi, ca jertfă a noastră adusă de El, sau face a Lui jertfa noastră. «Fiecare îşi oferă viaţa sa ca dar Dumnezeului atotstăpânitor”. Dar ea e încadrată de Hristos în jertfa Lui, oferind-o ca o rodire a jertfei Lui pentru noi, ca o actualizare a ei». Această jertfă permanentă, euharistică, fiind o încununare şi o extindere peste timp şi spaţiu a jertfei de pe Golgota, existând o reală şi pnevmatică legătură între ele, masa sfântului altar devenind Golgota cea duhovnicească a acestei Sfinte Jertfe care se petrece la fiecare Dumnezeiască Liturghie, în cadrul căreia Hristos moare de atâtea ori pentru recapitularea şi reaşezarea noastră în comuniune cu Dumnezeu Tatăl, prin Fiul în Duhul Sfânt, acesta fiind, deci, motivul şi scopul realizării acestor jertfe în, de către şi cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos…
Primirea jertfei lui Iisus Hristos nu înseamnă o simplă acceptare teoretică, ci o transpunere reală a ei în viaţa noastră. Iisus Hristos este Înaintemergătorul nostru la Tatăl (Evr 4, 14; 6, 20), prin Jertfa Sa deschizându-ne tuturor drumul înaintării spre Împărăţia Cerurilor. Activitatea Lui nu se prezintă ca o ispăşire juridică, ca o răscumpărare generală, ce acţionează asupra omului indiferent de voinţa sau de lucrarea acestuia, ci, dimpotrivă, fiind mântuiţi în mod obiectiv, trebuie să accedem şi noi subiectiv spre opera realizată de Fiul lui Dumnezeu. A refuza respectiva participare înseamnă închidere faţă de tot ce a făcut Hristos. El este Înaintemergătorul nostru către Tatăl, dar şi Cel care, prin Duhul Sfânt, ne atrage în urcarea noastră, dar depinde de fiecare în parte dacă prin faptele sale se prezintă ca o jertfă „întru miros de bună mireasmă” înaintea lui Dumnezeu: Numai devenind şi noi jertfe sfinte intrăm la Tatăl, adică în comuniunea cu El. Dar numai în Hristos putem noi intra în această comuniune cu Tatăl. În aceasta se arată extinderea jertfei sfinţite şi sfinţitoare a lui Iisus Hristos în noi, pentru a ne face şi pe noi, nu fără colaborarea noastră, jertfe sfinţite şi, întrucât Iisus Hristos ca jertfă este totodată şi preot, preoţi în strânsă unire cu El.

Reprezentarea acestei suferinţe a Fiului atât în faţa Tatălui în cer, cât şi între oameni, prin Euharistie, purifică în om păcatul printr-o influenţă spirituală, duhovnicească, nu fizică, dar, totodată, este ispăşitoare în faţa Tatălui, deoarece produce puterea care dărâmă în calea omului respectiv drumul spre Dumnezeu. Oarecum, suferinţa lui Iisus Hristos s-a coborât în omul respectiv fără ca el însuşi să sufere, dar făcându-şi în el efectele unei suferinţe efective”.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune: ,,Dupa ce Cuvântul lui Dumnezeu s-a întrupat o singura data din Fecioara Maria si s-a nascut din ea trupeste în chip de negrait si mai presus de cuvânt, întrucât nu se mai poate întrupa sau naste trupeste iarasi din fiecare dintre noi, ce face? Ne împartaseste spre mâncare trupul Sau preacurat, pe care l-a luat din trupul neprihanit al Preacuratei Nascatoare de Dumnezeu Maria, nascându-se din ea trupeste. Si mâncând acest trup al Lui, fiecare avem în noi, întreg, pe Dumnezeu Cel întrupat, pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe însusi Fiul lui Dumnezeu si Fiul Preacuratei Fecioare Maria, care sade de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal”. Hristos este ,,cu adevarat prezent în trupul Sau neprihanit si sângele Sau pretios, în trupul adevarat si sângele adevarat, cu care a patimit, cu care a Înviat, în trupul slavit si transfigurat al acestei învieri”.

3. Valoarea şi importanţa Sfintei Euharistii ca Taină

Ca în toate Tainele, aşa şi în Euharistie, prin Taină se inaugurează o relaţie personală sau o treaptă nouă a relaţiei personale a lui Iisus Hristos cu fiecare persoană, deşi aceasta are loc în cadrul comunităţii, într-o legătură a fiecărei persoane cu celelalte. Harurile Tainelor se dăruiesc persoanelor, pentru că lor li se încredinţează răspunderea pentru actualizarea şi dezvoltarea lor, prin eforturile unei vieţi de jertfă, din puterea Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos.

Chiar sfinţirea credincioşilor ce se împărtăşesc însemnă o şi mai deplină transpunere a credincioşilor în starea de jertfă din puterea jertfei lui Hristos. Propriu-zis, de-abia prin actul împărtăşirii credincioşilor se încheie Euharistia ca jertfă şi ca taină, căci abia acum se înfăptuieşte scopul ei de jertfă adusă Tatălui, dar şi pentru sfinţirea credincioşilor, abia acum se rosteşte numele fiecărui credincios, ca la toate Tainele. Frângerea trupului dinainte de împărtăşire duce la capăt o frângere începută la proscomidie, care reprezintă Naşterea Domnului, şi arată că încă în ea era implicată destinaţia Lui pentru Cruce şi pentru împărtăşire. Această rânduire a Lui de la naştere ca să fie jertfit, Îl arată că nu e în stare de jertfă numai în timpul răstignirii, ci şi după Înviere şi Înălţare, ca să ne putem împărtăşi de El în stare de jertfă, pentru a ne însuşi şi noi această stare.

Aşadar, prin aducerea de pâine şi de vin, creştinii prezintă înaintea lui Dumnezeu jertfa muncii lor, iar prin prefacerea acestora în Trupul şi în Sângele Mântuitorului Iisus Hristos, pe lângă prezenţa reală a Fiului lui Dumnezeu în daruri şi în comuniunea eclezială, sau realitatea vie şi puterea veşnică a Jertfei lui Hristos ce se transmite Bisericii prin Euharistie, se deschide credincioşilor perspectiva de a se împărtăşi, prin Duhul Sfânt, de Paştile lui Iisus Hristos, de a interioriza viaţa lui Hristos şi de a se oferi Tatălui.

Astfel, prin faptul că Iisus Hristos ne ia şi pe noi ca să ne aducă, prin împreuna noastră jertfire cu Sine, jertfă Tatălui, se produce o uniune strânsă între Jertfa Lui şi jertfa noastră, în sensul că jertfa noastră face parte din jertfa Lui, şi jertfa Lui din jertfa noastră, sau noi suntem în El, Cel ce Se aduce şi El în noi care ne aducem.

În urma unirii cu Iisus Hristos ia naştere şi în noi manifestarea iubirii Sale faţă de lume. Prin mine Iisus Hristos îl iubeşte pe semenul meu şi acela primeşte iubirea mea care îşi are sursa în Iisus Hristos. Prin această iubire şi prin puterea lui Iisus Hristos ajungem, fiecare din noi, într-o măsură mai mare sau mai mică, să ne dăruim ca jertfe vii. Dar, precum Jertfa lui Hristos n-a fost despărţită de Înviere, tot aşa nici jertfa noastră nu rămâne străină de viaţa pe care El ne-o oferă. Şi să nu uităm faptul că fără de jertfa Domnului Iisus Hristos, îndeosebi cea euharistică, nu putem face nimic. Tocmai de aceea se cere împlinită şi împărtăşită.

4. Efectele Sfintei Euharistii

Sfântul Maxim Marturisitorul spune ca Fiul lui Dumnezeu, pentru a ne da noua biruinta asupra tuturor lucrarilor diavolului si pentru a ne scoate de sub stapânirea mortii, S-a facut „om deplin”, luând o fire fara de pacat, dar, în acelasi timp, a luat si care se transmit în mod natural fiecarei persoane, pentru ca si acestora sa le dea capacitatea de a-si schimba lucrarea de nastere a pacatului în cea de nastere si cultivare a virtutilor.
Unirea cu Hristos în Euharistie este „o unire deplina tocmai pentru ca El nu mai este lucrator în noi numai prin energia adusa în noi de Duhul Sau, ci cu Trupul si cu Sângele Lui, imprimate în trupul si în sângele nostru. Iar unde este trupul si sângele Sau e prezent si lucrator în mod deplin însusi subiectul lor. Deci însusi subiectul lui Hristos, ca subiect al trupului si sângelui Sau, se face prin Euharistie subiect direct al trupului si sângelui nostru cu care sunt unite intim trupul si sângele Sau, care au dat prin aceasta calificarea lor trupului si sângelui nostru…”. Iar unirea deplina în care ne atrage Hristos cu Sine prin prelungirea Sa cu trupul Sau în noi înseamna si o unire a noastra cu ceilalti oameni, în care s-a extins Iisus Hristos prin acelasi trup al Sau. Din aceasta pricina, Euharistia este aceea care constituie Biserica ca trup extins al lui Hristos, desavârsind, în sensul acesta, lucrarea de încorporare a oamenilor în Iisus Hristos ca membri ai Bisericii, Euharistia fiind cea care încheie si desavârseste înnoirea si sfintirea fiecaruia dintre noi. De aceea, cultul ortodox este o desfasurare liturgica a vietii lui Iisus Hristos, concentrata în Cina cea de Taina, în jertfa Sa cea fara de sânge perpetuata în Biserica prin prezenta Sa fagaduita pâna la sfârsitul veacurilor, adica pâna în pragul Împaratiei. Biserica si liturghia reprezinta eternitatea în temporalitate si temporalitatea în eternitate, pentru ca Hristos le uneste în Sine pe amândoua. Ceea ce este natural devine suprafiresc, iar ceea ce este suprafiresc preface ceea ce este natural. Elementele naturale ale vietii, pâinea si vinul, se enipostaziaza în persoana lui Hristos. În liturghie, noi traim viata lui Hristos ajunsa la culmea ei îndumnezeita, în Cina cea de Taina.

Aceasta lucrare a Duhului este o culme pe care o atinge lucrarea Sa sfintitoare, prin trupul si sângele lui Hristos, ridicând la puritatea originara si chipul deiform al credinciosului. Împartasirea se face în urma marturisirii de credinta în dumnezeirea lui Hristos, în prezenta Sa reala: „Cred ca Acesta este însusi Preacurat Trupul Tau si Acesta este însusi Scump Sângele Tau”, iar scopul suprem este iertarea pacatelor si viata de veci, tamaduirea sufletului si a trupului. Elementele nu contin dumnezeirea, ci sunt transformate în trupul si sângele îndumnezeit. Fenomenul acesta de transformare este explicat concis de catre Sfântul Ioan Damaschin: „Duhul Sfânt Se revarsa si împlineste ceea ce este mai presus de orice cuvânt si orice cugetare”. Dupa Împartasanie, întreaga Biserica a credinciosilor cânta: „Am vazut lumina cea adevarata, am primit Duhul cel ceresc…”, ceea ce aduce cu sine „umplerea de bucurie si veselie a sufletelor… Euharistia, binecuvântare si multumire, ne deschide perspectiva luminoasa a învingerii mortii, facând din moarte trecere la o viata noua. De aceea împartasirea este echivalenta cu dobândirea nemuririi”.
Potrivit spuselor Parintelui Dumitru Staniloae, „în Euharistie, omul renascut în Hristos si întarit prin Duhul Sfânt nu se mai uneste cu Hristos Care Se naste si moare pentru pacatele noastre, ci cu Hristos Care moare la sfârsitul activitatii Sale, pentru a învia la viata eterna. Euharistia sadeste astfel în noi puterea pentru a preda total existenta noastra lui Dumnezeu, spre a o primi umpluta de viata Lui eterna, asemenea lui Hristos, prin înviere. Euharistia nu este atât pentru viata reînnoita de pe pamânt, dupa asemanarea vietii de pe pamânt a lui Hristos, ci mai ales pentru viata de veci… În mod principal Euharistia, se da pentru viata de veci, deci pentru ridicarea deasupra vietii pamântesti… Euharistia e forta unui agent magnetic ce lucreaza în viata noastra pamânteasca, atragând-o spre ea; e steaua polara ce calauzeste corabia vietii noastre pe valurile existentei pamântesti; e fermentul sau aluatul care preface viata noastra pamânteasca treptat în viata de veci. Viata cea noua din Botez, ce urmeaza mortii omului vechi, nu poate exista fara perspectiva si arvuna vietii de veci sustinuta de Euharistie. De aceea Euharistia se da îndata dupa Botez si dupa Mirungere. Viata cea noua de pe pamânt n-ar avea nici un rost si nici o putere fara perspectiva si arvuna învierii”.

Pentru o prezentare mai amanuntita, a se citi “Mântuitorul nostru Iisus Hristos – Euharistic –, ieri, azi şi în veci Acelaşi.”

Sfanta Euharistie, in Sfanta Scriptura

1. Hristos ne vorbeste despre Trupul si Sangele Sau

Cu exact un an înainte de Cina cea de Taina, tot de Paşti, dupa minunea inmultirii painilor (care preînchipuieşte jertfa Euharistică), Hristos spune urmatoarele cuvinte, consemnate in Evanghelia dupa Ioan, cap. 6:

Eu sunt pâinea vieţii. Părinţii voştri au mâncat mană în pustie şi au murit. Pâinea care se coboară din cer este aceea din care, dacă mănâncă cineva, nu moare. Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci.

De data aceasta, nu mai este vorba despre a crede (ca in versetele anterioare), ci despre a mânca. Nu mai este vorba despre persoana lui Iisus, ci despre trupul Său. Nu mai este Dumnezeu Tatăl cel care dă pâinea, ci Iisus este Cel care o dă, spre a fi mâncată: „Lucraţi nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru mâncarea ce rămâne spre viaţa veşnică şi pe care o va da vouă Fiul Omului, căci pe El l-a pecetluit Dumnezeu-Tatăl“ (Ioan 6, 27). De altfel, orasul in care Hristos S-a nascut se numeste Betleem, adica “orasul painii”.

Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viaţa lumii este trupul Meu.

Daca vom combina cele doua pasaje, obtinem:  “Cine mananca din trupul Meu viu va fi in veci“. De remarcat faptul ca, atunci cand Iisus vorbeste despre faptul ca Isi va da trupul, nu o face metaforic (desi cei prezenti credeau asta).

Deci iudeii se certau între ei, zicând: Cum poate Acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?

Din aceasta intrebare a celor prezenti, observam ca ei au inteles cuvintele Mantuitorului asa cum o face si Biserica Ortodoxa: in sens literal, ci nu metaforic.

Şi le-a zis Iisus: Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca trupul Fiului Omului şi nu veţi bea sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi.

Sa observam ca este introdus un nou element – Sangele – ceea ce nu ar fi fost necesar daca Mantuitorul ar fi vorbit in sens metaforic. Sintagma ‘Painea Vietii’ ar fi fost de ajuns.

Dacă vom urmări în Evanghelii felul în care Iisus reacţionează la întrebările interlocutorilor Săi, vom observa că, de data aceasta, va trebui să interpretăm cuvintele Sale literal. El foloseşte metafore adesea şi adesea este înţeles greşit de către cei care iau cuvintele Sale literal, dar întotdeauna El are grijă să îi corecteze pe cei care nu L-au înţeles. Din contră, atunci când ascultătorii Săi sunt scandalizaţi, înţelegând corect ceea ce El spune, Iisus repetă mesajul Său în termeni mai puternici şi mai tranşanţi, exact ca în acest loc.

De exemplu, discutând cu Nicodim despre naşterea din nou, acesta ia literal cuvintele Sale şi întreabă dacă se poate întoarce cineva în pântecele mamei sale (Ioan 3:4). Iisus îl corectează îndată.

Cu altă ocazie, Iisus le atrage atenţia ucenicilor să ia aminte la aluatul fariseilor şi saduceilor (Matei 16:6), însă ucenicii cred că Domnul se referă la faptul ca nu au luat pâine.  Iisus îl corectează îndată, spunându-le că se referea la ipocrizia lor (vezi şi Luca 12:1).

În Evanghelia după Ioan, Iisus le spune, la un moment dat, ucenicilor că El are „o mâncare, pe care voi n-o cunoaşteţi.” (Ioan 4:32), dar aceştia cred că cineva i-a adus hrană. Iisus îi corectează îndată: „Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis şi să împlinesc lucrarea Lui.”

Când Iisus primeşte vestea morţii lui Lazăr, El le spune ucenicilor Săi că acesta doarme, dar îndată este nevoit să le spună explicit „Lazăr a murit” (Ioan 11:14).

Cu altă ocazie, Iisus le spune fariseilor că, acolo unde merge El, ei nu pot veni. Aceştia înţeleg că ar vrea să se sinucidă. Iisus, răbdător, ca întotdeauna, în astfel de situaţii, îi lămureşte că El vine de sus şi că acolo trebuie să se întoarcă, iar ei nu îl pot urma din cauza păcatelor lor (Ioan 8:21-25).

Din contră, când cuvintele sale trebuie luate la propriu, iar interlocutorii sunt scandalizaţi de ce aud, El repetă ceea ce are de spus, accentuând partea scandaloasă.

După ce iudeii Îl acuză că ar fi samaritean şi posedat de diavol, El le răspunde că „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă păzeşte cineva cuvântul Meu, în veac nu va vedea moartea” (Ioan 8:51). Iisus nu face altceva decât să sublinieze, de două ori chiar, că îi este superior (v. 56) şi chiar anterior (v. 58) lui Avraam.

Pe când se afla în Galileea, i-au adus un bărbat ce zăcea infirm pe o targă. El îi iartă păcatele, iar fariseii sunt scandalizaţi că a îndrăznit să facă ceea ce numai Dumnezeu poate să facă. Reacţia lui Iisus este să sublinieze, fără jumătăţi de măsură, că are autoritatea de a ierta păcate (Matei 9:1-6).

Când le spune iudeilor că El este pâinea care „s-a pogorât din Cer” (Ioan 6:41), ei nu Îl cred, pentru că interpretează literal acest lucru şi au dreptate. Iisus a venit, literal, din Cer pe pământ prin întruparea Sa. El nu face altceva decât să repete afirmaţia Sa, în ciuda faptului că interlocutorii săi sunt scandalizaţi. O face în versetele 50, 51 şi 58.

Cu aceeaşi ocazie, când iudeii înţeleg că El le cere să Îi mănânce carnea şi să Îi bea sângele, în sens literal, El nu se opreşte să le explice metaforic afirmaţia Sa, ci întăreşte de mai multe ori sensul literal al cuvintelor Sale.

 

Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.Trupul Meu este adevărată mâncare şi sângele Meu, adevărată băutură. 

Aici, Sfantul Evanghelist Ioan face o schimbare importanta. Daca pana la acest verset, pentru cuvantul ‘a manca’, Sfantul Evanghelist Ioan foloseste cuvantul grecesc ‘phago’, care poate avea atat sens simbolic, cat si literal, acum el schimba verbul. Acesta foloseste cuvantul ‘trogo’, care inseamna ‘a mesteca’. Cuvantul “trogon” mai este folosit doar de 2 ori in Noul Testament (Mat 24:38 si Ioan 13:18) si are mereu sens de “a roade” sau “a mesteca”. Verbul phago (a mânca) poate fi folosit în greacă atât în sens literal, cât şi metaforic. Însă verbul trogo (a mesteca) nu poate fi folosit decât în sens literal. Asadar, textul biblic schimba un verb cu celălalt pentru a accentua caracterul literal al poruncii Domnului. În continuare, în versetele 56, 57 şi 58 găsim acelaşi verb trogo.

Mai mult decat atat, Sfantul Evanghelist foloseste cuvantul “sarx” pentru “trup”, care, de fapt, inseamna “carne” (cuvantul “trup” se reda prin “soma”). Pentru “adevarata”, este folosit cuvantul “alethes”, care inseamna “intr-adevar”. Daca traducem literal, avem: Cel ce roade Carnea Mea si bea Sangele Meu are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Carnea mea este, intr-adevar, mancare si sangele Meu este, intr-adevar,bautura.

Cuvintele Mantuitorului sunt clare: Trupul si Sangele Lui sunt adevarata mancare si bautura, ci nu simboluri. În ce măsură nişte “simboluri” ne pot da viaţa veşnică şi învierea?


Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el. Precum M-a trimis pe Mine Tatăl cel viu şi Eu viez pentru Tatăl, şi cel ce Mă mănâncă pe Mine va trăi prin Mine. Aceasta este pâinea care s-a pogorât din cer, nu precum au mâncat părinţii voştri mana şi au murit. Cel ce mănâncă această pâine va trăi în veac.

Iisus face o comparatie intre mana evreilor, care a fost mancata Trupul si Sangele Lui, care trebuie sa fie mancate.

Protestantii vorbesc, adesea, de o relatie personala cu Domnul Iisus. Aici, Hristos vorbeste de o relatie personala cu credinciosul. Dar vedem ca aceasta relatie este data de Taina Sfintei Euharistii, Taina ce lipseste din Protestantism.

Deci mulţi din ucenicii Lui, auzind, au zis: Greu este cuvântul acesta! Cine poate să-l asculte?

Daca Hristos vorbea metaforic, de ce eraceva greu de inteles pentru apostoli? Daca protestantii inteleg cu usurinta ca ar fi vorba de simboluri, de ce apostolilor li se parea de neinteles? De ce nu li s-a parut greu si cuvantul “Eu sunt usa”?

Iar Iisus, ştiind în Sine că ucenicii Lui murmură împotriva Lui, le-a zis: Vă sminteşte aceasta?Dacă veţi vedea pe Fiul Omului, suindu-Se acolo unde era mai înainte? Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. Cuvintele pe care vi le-am spus sunt duh şi sunt viaţă.

Sa observan ca Mantuitorul nu spune “Cuvintele pe care vi le-am spus sunt simboluri”, ci “sunt DUH si VIATA”, ceea ce implica ceva supranatural.

Dar sunt unii dintre voi care nu cred. Căci Iisus ştia de la început cine sunt cei ce nu cred şi cine este cel care Îl va vinde. Şi zicea: De aceea am spus vouă că nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-i este dat de la Tatăl. Şi de atunci mulţi dintre ucenicii Săi s-au dus înapoi şi nu mai umblau cu El. Deci a zis Iisus celor doisprezece: Nu vreţi şi voi să vă duceţi? Simon Petru I-a răspuns: Doamne, la cine ne vom duce? Tu ai cuvintele vieţii celei veşnice. Şi noi am crezut şi am cunoscut că Tu eşti Hristosul, Fiul Dumnezeului Celui viu.

Protestantii, asemenea multora din vremea lui Hristos, nu asculta glasul, nu vor sa mearga cu EL si sa accepte acest cuvânt tare, adica nu accepta calea mântuirii si Împaratia pe care a pregatit-o Dumnezeu, neglijand cuvintele psalmistului: “Gustaţi şi vedeţi că bun este Domnul!” (Ps 33,8)

Sa observam ca Mantuitorul “risca” sa piarda mantuirea oamenilor. El nu le spune numerosilor ucenici (aproximativ 5000) care l-au parasit “Nu plecati, pentru ca am vorbit metaforic”, ci ii lasa sa plece, ba chiar ii indeamna si pe ultimii 12 sa faca acelasi lucru. Oare ar fi preferat Mantuitorul sa nu mai avem parte de mantuire doar pentru ca nu a vrut sa le explice ucenicilor ca vorbea simbolic? Dupa cum am specificat mai sus, Iisus corecta mereu impresiile gresite ale invataturilor Sale.

Si, in final, daca ar fi vorbit simbolic, ce nevoie mai era sa realizeze ritualul de la Cina cea de Taina? Ce legatura ar avea mancarea unei simple paini cu credinta omului in Painea Vietii?Ar fi fost un ritual inutil. O simpla paine nu creste credinta omului, nici nu o diminueaza. Cuvintele de la Cina cea de Taina nu pot fi despartite de cuvintele din capitolul 6 al Evangheliei dupa Ioan.

2. Mantuitorul instituie Sfanta Impartasanie

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt şi, dând ucenicilor, a zis: Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu,care se frânge pentru voi,spre iertarea pacatelor.  Şi luând paharul şi mulţumind, le-a dat, zicând: Beţi dintru acesta toţi, Că acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor.Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea. Mt 26, 26-29; Mc14, 22-25; Lc 22, 16-20

În nici un caz nu se poate spune ca acestea (pâinea si vinul) ,,simbolizeaza”, sau ,,cuprind”, sau ,,reprezinta” trupul si sângele Domnului, cum sunt întelese în teologia protestanta. Aramaica are 30 de cuvinte pentru “reprezinta”, insa Iisus nu a folosit nici unul din ele. El a folosit cuvantul aramaic pentru “estin”, adica “este”.
Prin urmare, caracterul de Taina al Euharistiei este cât se poate de evident.

Astfel, versetele de mai sus ne arata ca la Cina cea de Taina, Domnul a prefacut cu adevarat pâinea dospita în însusi trupul Sau, iar vinul în însusi sângele Sau, rostind pentru fiecare o rugaciune speciala si împartasind apoi cu fiecare pe ucenici. De aceea, Euharistia devine în crestinism slujba de multumire prin excelenta adusa lui Dumnezeu de catre întreaga Biserica. Relatarea paulina a Cinei celei de Taina nu exclude, ci implica acea ,,binecuvântare” pe care a aratat-o Mântuitorul asupra pâinii si vinului, despre care scriau evanghelistii sinoptici:,,…luând pâine si binecuvântând, a frânt …” (Mt 26, 26); ,,asemenea si paharul” dupa ce au cinat… ” (Lc 22, 20; I Co 11, 25), adica tot asa, la fel cum procedase cu pâinea: ,,a binecuvântat si multumind le-a dat lor”. Aceasta ,,binecuvântare” nu era o simpla împlinire a prescriptiei iudaice în legatura cu desfasurarea cinei, ci era un act prin care avea loc prefacerea elementelor euharistice în trupul si sângele Domnului. În sens liturgic, binecuvântare înseamna invocarea harului lui Dumnezeu asupra cuiva sau ceva. Binecuvântarea apartine lui Dumnezeu (Mt 25, 34; Gal 3, 8) si prin ea Hristos transmite harul si darurile Sale. Sa ne amintim de minunea inmultirii painilor, care s-a infaptuit dupa ce Iisus a binecuvantat painile.
Prin urmare, cuvintele de instituire trebuie întelese în sens propriu, în sens literal, fara nici un fel de interpretare. Ele sunt în deplina concordanta cu ceea ce spunea tot Mântuitorul dupa minunea înmultirii pâinilor si saturarea color 5000 de barbati: ,,Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine manânca din pâinea aceasta va fi viu în veci. Iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu (sarx = este carnea Mea) … Cel ce manânca trupul Meu si bea sângele Meu are viata vesnica si Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In 6, 51.54).

Expresiile: ,,se frânge”, ,,se varsa”, ,,sânge”, ,,moarte”, sau ,,Legea cea noua intru sângele Meu” si ,,se varsa spre iertarea pacatelor” au caracter sacrificial-cultic, scotând în evidenta ideea de jertfa liturgica. Daca cultul Vechiului Testament avea la baza sacrificii animale repetabile, cultul Noului Testament are la baza jertfa unica a Mântuitorului Iisus Hristos, care se actualizeaza prin Sf. Euharistie.
Mântuitorul, vorbind despre trupul Sau care ,,se frânge” si sângele Sau care ,,se varsa”, se raporteaza direct atât la jertfele obisnuite, cât si la mielul pascal, a carui jertfa reprezenta centrul cultului iudaic si de care se leaga si contextul în care El rostea aceste cuvinte. De aceea, Sf. Pavel spune: ,,Pastile nostru, Hristos, pentru noi s-a jertfit” (I Co 5, 7). În sens prefigurativ, jertfele Vechiului Testament preînchipuiau jertfa Mântuitorului prin care omul, în mod real si deplin, este eliberat de pacat si intra în legatura cu Dumnezeu. Hristos, care era ,,Mielul lui Dumnezeu Cel ce ridica pacatul lumii” (In, 29), se aduce pe Sine jertfa pentru iertarea pacatelor întregului neam omenesc, devenind totodata ,,Agnetul” (agnus = miel) euharistic, care sta în fata Tatalui în permanenta stare de jertfa (FAp 5, 6).
Prezentele ,,se da”, ,,se frânge”, ,,se varsa” arata ca este vorba de o jertfa prezenta, de jertfa euharistica prin care Domnul a savârsit anticipat, în chip nesângeros jertfa de pe cruce.
Pentru crestini, jertfa se savârseste chiar în momentul sfintirii; nu înainte si nici dupa ea si, de aceea, putem spune ca este o jertfa adevarata: este jertfa Mielului lui Dumnezeu, care s-a adus o data (pe cruce). Jertfa însasi consta din prefacerea pâinii în Mielul înjunghiat.

Totodata, însusi faptul ca Apostolii vorbesc separat despre ,,sânge” si ,,trup” arata caracterul de jertfa al Sf. Euharistii si relatia sa actuala cu jertfa de pe Cruce unde, prin ,,junghierea” Victimei, sângele curge din rani, separându-se de trup.

Moartea lui Hristos a fost un sacrificiu ,,pentru voi”, adica pentru toti, ceea ce înseamna ca este un sacrificiu rascumparator – pe de o parte (Rom 3, 24), dar si un sacrificiu preotesc – pe de alta parte (II Co 5, 21). Aceasta jertfa se aduce ,,spre iertarea pacatelor” si are caracter universal, devenind jertfa a Legii celei Noi. De altfel, însusi caracterul de taina al Sf. Euharistii îl implica pe acela de jertfa, caci ,,a te împartasi ceremonial din ceea ce s-a jertfit, înseamna a participa la actul sacrificial si la tot ceea ce implica acest act”.

 

Si in Vechiul Testament gasim referinte la Sfanta Euharistie:

Facerea 14,18: Iar Melhisedec, regele Salemului, i-a adus pâine şi vin. Melhisedec acesta era preotul Dumnezeului celui Preaînalt.

Ps 109,4: Juratu-S-a Domnul şi nu-I va părea rău: “Tu eşti preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec“.

Zah 9,15: Domnul Savaot îi va ocroti şi ei vor sfâşia şi vor călca în picioare pietrele de praştie şi vor bea sângele ca pe vin. Şi vor fi plini ca o cupă de jertfă, ca şi coarnele jertfelnicului.

Pilde 9,1-6: Înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi, A înjunghiat vite pentru ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa sa. Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii:”Cine este neînţelept să intre la mine!” Şi celor lipsiţi de buna-chibzuială le zice: “Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii. Părăsiţi neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi umblaţi pe calea cea dreaptă a priceperii!”

Iez. 2:8-10; 3:1-3 – Dumnezeu ii ordona lui Iezequiel sa manance Cuvantul lui Dumnezeu.

,,Acest pahar este Legea cea noua întru sângele Meu (…)” (I Co 11, 25) înseamna ca Noul Legamânt încheiat de Dumnezeu cu oamenii s-a realizat prin si în Hristos si a fost pecetluit cu sângele Lui. Daca Legamântul sinaitic fusese pecetluit cu sângele viteilor (Ies 24, 1-8), Legamântul Nou a fost pecetluit cu sângele Domnului.
Prin jertfa lui Hristos, întreaga umanitate se sfinteste si se uneste cu Dumnezeu; cu sângele Domnului se împaca întreaga fire cu Dumnezeu si se realizeaza în mod desavârsit mântuirea universala. Prin Sf. Euharistie, Hristos moare aici si acum pentru mine si pacatele mele; Sângele Sau îmi spala pacatele, ma curateste si ma sfinteste, iar trupul Sau ma îndumnezeieste. De aceea, cei care se împartasesc sunt adevarati hristofori = purtatori de Hristos, sau teofori = purtatori de Dumnezeu.

 

Daca, dintre sinoptici, numai Sf. Luca reda, dupa formula de instituire
referitoare la pâinea euharistica, si cuvintele lui Iisus: ,,Aceasta sa faceti spre pomenirea Mea” (Lc 22, 19b), la Sf. Pavel acest îndemn al Mântuitorului apare de doua ori, si dupa formula pentru pâine si dupa cea pentru pahar (I Co 11, 24; 25).
Mai mult decât atât, Apostolul tine sa explice ca Sf. Euharistie este o ,,vestire” a mortii (si, desigur, a Învierii) Domnului: ,,Caci, de câte ori veti mânca aceasta pâine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti, pâna când va veni” (I Co 11, 26).
Potrivit acestui îndemn – porunca primit de la Mântuitorul, Sfintii Apostoli au înteles ca Sf. Euharistie trebuie sa devina o permanenta în viata liturgica a Bisericii din toate timpurile, ceea ce s-a si întâmplat.
Sf. Euharistie se aduce ,,spre pomenirea Mea” (I Co 11, 24-25), adica ,,spre pomenirea” Mântuitorului, Cel care a instituit-o. Întâlnim aici expresia: amamnesis= ,,spre (întru) pomenirea Mea”, expresie care nu poate avea sensul de ,,comemorarea Mea”, ,,simpla mea amintire”. Termenul indica actiunea de a readuce în memorie, a aduce aminte, a pomeni. Dar, aceasta ,,aducere aminte”, sau ,,pomenire” presupune o prezenta reala sacramentala; prezenta persoanei pe care o pomenim. Anamneza este ,,un act în care persoana, sau fapta comemorata este facuta prezenta, actuala, este adusa actual în planul de aici si acum”.

Traducerea literala este “touto poieite tan eman anamnasin.” Asta inseamna “oferiti acestea ca jertfa mea memoriala”. Cuvantul “polein” se refera la o jertfa  (a se vedea Iesirea 29:38-39). Cuvantul “anamnesis” (pomenire) se refera la o jertfa care este,intr-adevar,reactualizata prin puterea lui Dumnezeu  (Evr. 10:3; Num. 10:10).

Cu alte cuvinte, “jertfa” este “pomenirea”. Daca Euharistia nu ar fi o jertfa, apostolul Luca ar fi folosit cuvantul “mnemosunon” (care e folosit cand se descrie un memorial nonsacrificial – Mat. 26:13; Marcu 14:9; Fapte 10:4).

Euharistia ne aduce aminte de persoana divino-umana a Mântuitorului si, mai mult decât atât, Îl re-aduce pe Hristos, real, aici si acum.

Sf. Apostol Pavel întareste aceasta idee, spunând: ,,Caci de câte ori veti
mânca aceasta pâine si veti bea acest pahar, moartea Domnului veti vesti, pâna când va veni” (I Co 11, 26).
Sf. Liturghie nu este doar o comemorare a acestor evenimente întâmplate
cândva, în istorie, ci este participarea la aceste evenimente, care devin contemporane cu noi. Celebrarea Euharistiei în Biserica primara era o anamneza, sau o comemorare a mortii si Învierii lui Hristos, dar si un mijloc de unire a credinciosilor cu Hristos Cel prezent si o asteptare a venirii Lui viitoare.

În felul acesta, actul memorial – liturgic este simultan comemorare, prezenta si anticipare, el concentrând lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu în tripla ei dimensiune: trecuta, prezenta si viitoare si se poate afirma ca ,,în Euharistie este concentrata toata mântuirea noastra pentru a ne-o însusi în mod personal … Euharistia, unindu-ne cu Hristos, ne face asemeni Lui, imprimând si în noi starea capabila de jertfa, puterea învierii si a slavei vesnice … Prin Euharistie devenim concorporali cu Hristos (Ef 3, 6), se extinde în noi starea de mântuire, de înviere si de slava efectuata de Hristos în umanitatea asumata de El”.

3. Credinta apostolilor si a primilor crestini

 

Parintele Staniloae spune ca cel mai hotarâtor argument pentru sensul literal al cuvintelor Domnului este ca asa le-au înteles apostolii si ucenicii lor , precum ne arata Apostolul Pavel si istoria Bisericii de la începuturile ei.

Dupa ce a prezentat învatatura crestina despre Sf. Euharistie, accentuând sfintenia ei, Sf. Apostol Pavel abordeaza problema pregatirii pentru împartasirea euharistica. Fiind vorba de trupul si sângele Domnului, împartasirea nu se poate face oricum, ci fiecare crestin va trebui sa dea dovada de o pregatire deosebita, o pregatire care îl face pe acesta vrednic pentru a primi Sfintele Taine.
Sf. Pavel începe prin a prezenta un aspect negativ al vietii crestine din Corint, vrând parca sa scoata în evidenta gravitatea împartasirii cu nevrednicie:

,,Astfel, oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de trupul si sângele Domnului (I Co 11, 27).

Aceste cuvinte sunt în concordanta cu adevarurile cuprinse în versetele
anterioare: pâinea si paharul (continutul paharului = vinul) euharistice nu sunt pâine si vin obisnuite, ci sunt trupul si sângele Domnului, ceea ce scoate în evidenta, din nou, caracterul sacramental al Euharistiei. Cel ce primeste Sf. Împartasanie ,,cu nevrednicie” nu se face vinovat fata de pâine si vin, ci ,,fata de trupul si sângele Domnului”, adica fata de Hristos însusi. “A fi vinovat/raspunzator fata de” inseamna “a profana” (a se vedea Matei 17,24). Insa un simbol nu poate fi profanat.

Pentru a se face si mai bine înteles, autorul continua:

,,Caci, cel ce manânca si bea cu nevrednicie, osânda îsi manânca si bea, nesocotind trupul Domnului (I Co 11, 29).

Cuvântul ,,diakrinon ” (nesocoteste) se traduce prin: a separa, a face distinctie între un lucru si altul, a deosebi (I Co 4, 7); a estima corect. Deci, în contextul prezent, acest termen înseamna a nu face distinctie între trupul Domnului si pâinea obisnuita; a nu aprecia corect pe Hristos euharistic; a nu cinsti asa cum se cuvine Sf. Împartasanie; a nu realiza ca acea paine este, de fapt, chiar trupul lui Hristos.

Repercusiunile unui comportament nepotrivit al corintenilor se putea vedea usor, ceea ce arata ca Dumnezeu a judecat si a pedepsit:

,,De aceea, multi dintre noi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit (I Co 11, 30).
Împartasirea cu nevrednicie, adica fara sentimentul sincer al iubirii, dar mai ales fara acea ,,cercetare de sine” (spovedanie), aduce dupa sine ,,osânda”. Simbolurile nu pot ucide. Oare Dumnezeu ar permite ca niste oameni sa moara pentru ca au mancat paine si au baut vin fara sa isi aminteasca de momentul Cinei celei de Taina? De ce Iuda s-a “îndracit” la mâncarea cu nevrednicie din niste “simboluri”?  ,,Osânda” grea despre care vorbea mai înainte a adus cu sine si pedepse trupesti: neputinte, chinuri de moarte, caci ,,gânditi-va cu cât mai aspra va fi pedeapsa cuvenita celui ce a calcat în picioare pe Fiul lui Dumnezeu si a nesocotit sângele Testamentului cu care s-a sfintit si a batjocorit duhul harului” (Evr 10, 29).

In Epistola Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni, capitolele 10, 11, gasim urmatoarele:

Paharul binecuvântării, pe care-l binecuvântăm, nu este, oare, împărtăşirea cu sângele lui Hristos? Pâinea pe care o frângem nu este, oare, împărtăşirea cu trupul lui Hristos? Că o pâine, un trup, suntem cei mulţi; căci toţi ne împărtăşim dintr-o pâine. Priviţi pe Israel după trup: Cei care mănâncă jertfele nu sunt ei, oare, părtaşi altarului?

Sfantul Apostol Pavel nu vorbeste despre simboluri, ci afirma cu tarie ca cei ce beau din paharul binecuvantat se impartasesc cu Sangele lui Hristos si ca toti crestinii sunt un trup pentru ca se impartasesc dintr-o paine. Se poate spune ca suntem un trup pentru ca mancam aceeasi paine? Un crestin poate manca o paine si alaturi de un pagan, ceea ce nu inseamna ca devine un trup cu el. Crestinii sunt un trup pentru ca painea pe care o mananca nu e o simpla paine, ci chiar trupul lui Hristos.

Acelasi lucru, Pavel il spune si in Efes. 1:22-23; 5:23,30-31; Col. 1:18,24 si se refera la faptul ca unirea noastra cu Hristos este fizica:Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica,   Pentru că suntem mădulare ale trupului Lui, din carnea Lui şi din oasele Lui. […] Luand deci madularele lui Hristos le voi face madularele unei desfranate?“.

El afirma si ca cei care mananca jertfele sunt partasi altarului. Cu alte cuvinte, Sfantul Apostol afirma ca Sfanta Impartasanie este o jertfa, ci nu un simbol.

Mai departe, Sfantul Apostol Pavel spune:

1 Cor. 10:21 – Nu puteţi să beţi paharul Domnului şi paharul demonilor; nu puteţi să vă împărtăşiţi din masa Domnului şi din masa demonilor.

Evreii au inteles dintotdeauna ‘masa Domnului’ ca referindu-se la un altar de jertfa. A se vedea Maleahi 1:7,12,Lev. 24:6, Iez. 41:22; 44:16,.  Aceasta intelegere este confirmata si de cuvintele aceluiasi apostol, din Epistola catre Evrei 13,10: “Avem altar, de la care nu au dreptul să mănânce cei ce slujesc cortului” sau “Slujitor Altarului şi Cortului celui adevărat, pe care l-a înfipt Dumnezeu şi nu omul”(Evrei 8,2).

Tot in epistola catre evrei, Sfantul Apostol spune:

Să ne apropiem cu inimă curată, întru plinătatea credinţei, curăţindu-ne prin stropire inimile de orice cuget rău, şi spălându-ne trupul în apă curată. Evrei 10,22

La ce se refera cand spune “curatindu-ne prin stropire inimile”?

Ci v-aţi apropiat de muntele Sion şi de cetatea Dumnezeului celui viu, […] Şi de Iisus, Mijlocitorul noului testament, şi de sângele stropirii care grăieşte mai bine decât al lui Abel. Evrei 12,22-24

Vedem ca Sfantul Apostol se refera la stropirea cu Sangele lui Iisus.

In Evrei 13:15, este folosita expresia “jertfa laudei”. Daca ne uitam in  Lev. 7:12-15; 22:29-30, vedem ca se refera la jertfele de multumire care erau aduse, dar si mancate.

Sfantul Evanghelist Ioan ne spune: “Iar dacă umblăm întru lumină, precum El este în lumină, atunci avem împărtăşire unul cu altul şi sângele lui Iisus, Fiul Lui, ne curăţeşte pe noi de orice păcat” 1 Ioan 1:7

Pentru ca Sangele lui Hristos sa ne curateasca de pacate, trebuie sa avem contact cu el.

Luca 24:30-31,35 – Iisus este cunoscut de catre apostoli abia la frangerea painii.

Ideea unei Cine a Domnului ca simplu praznic de aducere aminte a ajuns la noi de la Ulrich Zwingli prin intermediul Puritanilor englezi.Si totusi, acei Protestanti care îl urmeazã pe Zwingli în aceastã privintã nu îsi dau seama cã el si-a enuntat teoria dintr-o întelegere indiscutabil ereticã a persoanei lui Hristos, ca urmare a unei distinctii atât de transante – si, s-o spunem pe sleau, Nestoriene – între divinitatea lui Hristos si natura Sa divinã.

În Biserica primarã, singurii care tãgãduiau cã Împãrtãsania este adevãratul Trup si Sânge al lui Hristos erau cei care tãgãduiau si intruparea Cuvântului. Astfel cã, din perspectiva Pãrintilor Bisericii primare, existã o legãturã strânsã si nemijlocitã între doctrina Întrupãrii si Prezenta Realã a lui Hristos în Împãrtãsanie. A o nega pe una echivaleazã cu a o nega pe cealaltã.

Anul 60 - Didahia celor 12 Apostoli:

“Nimeni să nu mănânce, nici să bea din Euharistia voastră, ci acei care au fost botezaţi în numele Domnului. Căci cu privire la aceasta, a spus Domnul: «Nu daţi ceea ce este sfânt câinilor»“  

Anul 80 - Sfantul Clement (al treilea successor al Sf Apostol Petru):
“Domnul ne-a ordonat sa aducem jertfe si servicii, la anumite ore fixe”. (Scrisoare Corintenilor)

Anul 202 – Sfantul Clement din Alexandria:

“El spune:”Mancati Trupul Meu” si “Beti Sangele Meu”. Domnul ne hraneste cu aceasta hrana de natura intima. El ne trimite Carnea Sa si Sangele Lui.Si nimic nu lipseste pentru cresterea fiilor Lui.O,mister incredibil!”. (Instructorul copiilor)

Anul 80-110 –  Sfantul Ignatie Teoforul, episcop de Antiohia si ucenic direct al apostolilor:
Nimeni sa nu se însele ! Chiar puterile cele ceresti, slava îngerilor si stapânitorii vazuti si nevazuti, daca nu cred în sângele lui Hristos, si ei sunt osânditi. Uitati-va la cei care gândesc altfel despre harul lui Iisus Hristos, pogorât peste noi ! Ei sunt împotriva gândirii lui Dumnezeu. De Euharistie si de rugaciune se departeaza, pentru a nu marturisi ca Euharistia este trupul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, trupul, care a patimit pentru pacatele noastre si pe care Tatal, cu bunatatea Sa, L-a înviat. Asadar, cei care se împotrivesc darului lui Dumnezeu, mor datorita tagadei lor. Se cuvine, dar, sa va departati de uni ca acestia si sa nu vorbiti cu ei nici în particular, nici în public; sa ne tinem strâns de profeti si mai ales de Evanghelie, în care patimile ne sunt aratate, iar învierea se împlineste. Fugiti de dezbinari, ca ele sunt începutul relelor.” (Epistola catre Smirneni).

“[…]sa frangem  o Paine, care e medicamentul nemuririi si antidot impotriva mortii, care ne face sa incepem sa traim, pentru totdeauna, in Hristos. (Scrisoare catre efeseni)

“Vreau Painea lui Dumnezeu, care este Carnea  lui Hristos, Fiul lui David;si, ca bautura, doresc Sangele Lui, care e dragoste ce nu poate fi distrusa.”(Epistola catre Romani)

Si încã, cum pot sã spunã cã trupul putrezeste si nu are viatã, vãzând cã el este hrãnit de Trupul si Sângele Domnului? Ei trebuie sau sã-si schimbe pãrerea sau sã înceteze sã aducã jertfele de care vorbesc. Pãrerea noastrã însã e de partea Împãrtãsaniei, iar Împãrtãsania ne îndreptãteste pãrerea. Noi Îi jertfim ceea ce este al Lui, pe bunã dreptate numind comuniunea si unitatea trupului si a duhului. Cãci precum pâinea, care vine din pãmânt, primeste invocarea lui Dumnezeu, si astfel numai este o pâine oarecare, ci Euharistie (Împãrtãsanie), are douã pãrti: pãmânteascã si cereascã, tot asa trupurile noastre, dupã Împãrtãsanie, nu mai sunt pieritoare, ci nãdãjduiesc la vesnica înviere (IV:18:25).

Teodor de Mopsuestia, care a trãit în secolul V, pare sã se fi adresat direct neoprotestantilor:

Atunci când (Hristos) a dat pâinea, El nu a spus, ‘Acesta este un simbol al trupului Meu’, ci ‘Acesta este trupul Meu’. În acelasi fel, El nu a spus ‘Acesta este un simbol al sângelui Meu’, ci ‘Acesta este trupul Meu’, pentru cã El a vrut sã le privim, dupã primirea harului si venirea Duhului Sfânt, nu dupã natura lor, ci asa cum sunt, trupul si sângele Domnului nostru.” (Omilii Catihetice 5:1).

Iustin Martirul și Filozoful (100-160):

Nu le primim pe acestea ca simplã pâine sau bãuturã; ci pentru cã Iisus Hristos Mântuitorul nostru a fost întrupat prin Cuvântul lui Dumnezeu si a avut trup si sânge pentru mântuirea noastrã, tot asa, dupã cum am fost învãtati, hrana care a fost fãcutã Euharistie prin rugãciunea lãsatã de El… este trupul si sângele Acelui Iisus întruopat.”  (Întâia Apologie, 66:1-20).
“În asa-zisa zi a soarelui (duminica n.n.), se face adunarea tuturor celor ce traiesc la orase sau la sate si se citesc memoriile apostolilor (Evangheliile n.n.) sau scrierile profetilor (Vechiul Testament n.n.), câta vreme îngaduie timpul. Apoi, dupa ce cititorul înceteaza, întâistatatorul (episcopul sau preotul n.n.) tine un cuvânt prin care sfatuieste si îndeamna la imitarea acestor frumoase învataturi. Apoi, ne ridicam în picioare toti laolalta si înaltam rugaciuni; dupa care, încetând noi rugaciunea, ne îmbratisam unii pe altii cu sarutarea pacii si se aduce pâine si vin si apa, iar întâistatatorul înalta deopotriva rugaciuni si multumiri, cât poate mai multe, la care poporul raspunde într-un singur glas, rostind Amin. Si se da fiecaruia sa se împartaseasca din cele ce au fost consfintite prin euharistie, iar celor care nu sunt de fata li se trimite euharistia acasa, prin diaconi.”

 Sf Irineu de Lion (115-200):

Astfel, bautura, care este parte din creatia Sa, El a numit-o Sângele Sau, hranindu-ne pe noi, iar pâinea, care tot creatia Sa este, El a numit-o Trupul Sau; hranindu-ne prin aceasta trupurile. Ori de câte ori paharul si pâinea pregatita de om primesc Cuvântul lui Dumnezeu, Împartasania devine Trupul lui Hristos si prin aceste elemente trupurile noastre primesc hrana si îngrijire.

“Dar ce folos au aceia care cred ca painea pentru care multumim e Trupul Domnului si vinul,Sangele Lui,daca nu cred ca El e Fiul lui Dumnezeu?

(Impotriva ereziilor)

Sfântul Grigore de Nisa:

“Pâinea este la început o pâine obisnuitã, însã atunci când TAINA o sfinteste, se preface si devine Însusi Trupul lui Hristos. La fel mirul tainic, la fel vinul. Dacã înainte de sfintire erau lucruri de putinã însemnãtate, dupã sfintirea lor de cãtre Duh fiecare din ele a cãpãtat o putere superioarã. Aceeasi putere a cuvântului îl face pe preot sã fie venerat si cinstit, separat de restul oamenilor prin noua binecuvântare revãrsatã asupra lui. Deunãzi era unul din multime, un ins oarecare; deodatã a devenit un dascãl de evlavie, învãtãtor al tainelor ascunse.”

Sfântul Chiril scria, în anul 350:

“Haideti acum, în deplinã cunostintã, sã ne împãrtãsim de trupul si de sângele lui Hristos. Cãci în chip de pâine trupul sãu vã este dat si în chip de vin sângele Lui, astfel cã împãrtãsindu-vã de trupul si de sângele lui Hristos, veti putea fi uniti în trup si în sânge cu El. Cãci astfel devenim purtãtori de Hristos. Trupul si sângele Sãu sunt distribuite prin mãdularele noastre. Si astfel devenim, potrivit spuselor fericitului Petru, pãrtasi ai naturii dumnezeiesti.”

Fr. Augustin spunea:

În pâinea euharisticã, primiti ceea ce a fost spânzurat pe cruce, si în pahar, aceea ce a curs din coasta lui Iisus Christos”.

Într-o predicã scrisã pe la anul 244, Origen confirmã aceeasi credintã în prezenta realã a trupului lui Hristos: „Doresc sã vã îndemn cu exemple din religia voastrã. Ati învãtat sã participati la tainele divine, deci stiti cã atunci când primiti trupul Domnului aveti grijã ca nici o fãrâmiturã sã nu cadã si nimic din darul consacrat sã nu se piardã. Vã considerati pe drept vinovati dacã o parte se pierde prin nebãgare de seamã.” (Omilii din Exod 13:3) .

Anul 246 – Sfantul Ciprian al Cartaginei:

“Primim Euharistia ca mancare zilnica a mantuirii…Cel care nu se impartaseste cu Trupul si Sangele Lui, e despartit de trupul lui Hristos si nu are mantuire”. Rugaciunea Domnului, cap. 18.

Chiril al Ierusalimului spune într-un discurs rostit la mijlocul secolului IV:

„Nu priviti deci pâinea si vinul doar asa cum le vedeti, cãci ele sunt, dupã cum ne-a spus Stãpânul nostru, trupul si sângele lui Hristos. Chiar daca simturile ti-ar sugera contrariul, credinta trebuie sã te întãreascã. În privinta aceasta nu judeca dupã gust, ci fi sigur prin credintã, fãrã a te îndoi cã ai fost fãcut vrednic de trupul si sângele lui Hristos” (Discursuri catihetice: Mistagogic 4:22:9).

 

Din toate aceste citate, cât si din alte surse întelegem cã în Biserica primelor veacuri nu a existat nici o controversã cu privire la realitatea trupului lui Hristos în Euharistie.  Crestinii primelor veacuri au luat dintotdeauna în mod literal cuvintele Mântuitorului.Documentele la care ne referim stau mãrturie pentru faptul cã primii crestini si-au conceput închinarea în termeni de jertfã. Protestantii, insa, sunt învãtati sã creada cã Jertfa lui Hristos pe cruce face inutilã orice altã jertfã. Si atunci, cum împãcãm practica Bisericii primare cu caracterul unic si final al lucrãrii lui Hristos?

4. Contraargumentele protestante

1. Primul contraargument adus de protestanti este acela ca, in Epistola catre Evrei, ni se spune ca “printr-o singură jertfă adusă, a adus la veşnică desăvârşire pe cei ce se sfinţesc” (10, 14). Astfel, Mantuitorul a adus o singura jertfa si, daca intelegem literal cuvintele de la Cina cea de Taina, ar insemna ca Se jertfeste de mai multe ori.

Intr-adevar, Hristos S-a jertfit o singura data si jertfa Lui nu se mai repeta, pentru ca, de s-ar repeta, ar insemna ca n-a avut efectul asteptat si ar fi fost asemenea jertfelor din Vechiul Testament. De vreme ce ea, insa, a avut acel efect, orice repetare a ei ar fi fara rost.Dar din aceasta mai rezulta ca Sfanta Euharistie nu poate sa fie jertfa unica a Domnului de pe Golgota, adusa in chip nesangeros. Ea repeta jertfa de pe Golgota, o ofera, o actualizeaza si o permanentizeaza, facand ca roadele ei sa fie intotdeauna prezente si vii in trupurile si sufletele noastre, pana la a doua venire, a Domnului. Jertfa euharistica repeta jertfa de pe Golgota, care atunci a fost in chip sangeros, iar acum nesangeros. Mantuitorul insusi ne-a indemnat ca jertfa Trupului si Sangelui Sau – si in acelasi timp aducerea ei – sa nu inceteze pana la venirea Sa cea de apoi (Luca, 22, 19; I Cor., 11, 25-26). Pe de alta parte, se spune ca jertfa Sa se aduce o singura data, iar pe de alta, ca acea jertfa va trebui sa o aducem pana la venirea a doua. Chiar Sfantul Apostol Pavel vorbeste despre “jertfe”, referindu-se la Jertfa Domnului: “Trebuie dar ca chipurile celor din ceruri să fie curăţite prin acestea, iar cele cereşti īnseşi cu jertfe mai bune decāt acestea”(Evrei 9,23). Si proorocii Vechiului Testament vorbesc despre jertfele crestinilor:

Ieremia 33,18: “Şi preoţii-leviţi nu vor avea lipsă de bărbat care să stea înaintea feţei Mele şi să aducă în toate zilele arderi de tot, să aprindă tămâie şi să săvârşească jertfe“.

Maleahi 1,11: “Căci, de la răsăritul soarelui şi până la apusul lui, mare este numele Meu printre neamuri şi în orice parte se aduc jertfe de tămâie pentru numele Meu şi prinoase curate, căci mare este numele Meu între neamuri”, zice Domnul Savaot.

2. Un alt contraargument la poziţia ortodoxa ar fi acela că, în Marcu 14:25, Domnul vorbeşte despre „rodul viţei”, iar Sfantul Pavel, în 1 Cor. 11:26, 27, 28, vorbeşte despre pâine, în ambele cazuri după binecuvantare. Deci, chiar după binecuvantare avem de-a face doar cu pâine şi vin.

Dar cuvintele de mai sus (Marcu, 14, 25) au fost spuse de Mantuitorul cu privire la primul pahar care, in adevar, continea vinul natural, insa Sfanta impartasanie a fost asezata de Mantuitorul dupa cina, la al doilea pahar, caci atunci a zis Mantuitorul: “Acest pahar este Legea cea noua, intru Sangele Meu…” (Luca, 21, 17- 20). Deci, ceea ce la Marcu este incomplet se completeaza si se lamureste la Luca. Matei nu vorbeste decat de un singur pahar, anume de cel euharistie (al Cuminecaturii); la Luca insa observam ca este vorba de doua pahare – si ca Sfanta Taina a fost asezata la al doilea pahar. Astfel, cuvintele care se refera la primul pahar nu sunt in legatura cu Sfanta impartasanie, cum este cazul si cu citatul de la Marcu (14, 25).

Pe de alta parte, in Ioan 9 avem exemplul orbului din naştere, care este vindecat de Iisus în versetul 7, este numit „cel ce fusese orb mai înainte” în versetul 13, numai ca să fie numit din nou „orb” în versetul 17. Să înţelegem din versetul 17 că, de fapt, el nu fusese vindecat înainte de Domnul? În acelaşi fel, în Marcu 14:25 şi 1 Cor. 11:26, 27, 28 avem de-a face cu „rodul viţei” şi „pâine”, deşi aceste elemente au fost deja transformate în trupul şi sângele Mântuitorului (in Ioan 15:1,5, Mantuitorul spune: “Eu sunt vita”. Astfel, “rodul vitei” este sangele lui Iisus).

3. Un alt contraargument se gaseste in Evanghelia dupa Ioan, cap 6.: “Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic. cuvintele, pe care vi le‑am spus Eu, sunt duh şi viaţă”. Din aceste versete, protestantii inteleg ca Mantuitorul ar fi vorbit doar metaforic.

Insa, din moment ce ne-a spus că viaţa veşnică se câştigă mâncând carnea Lui este puţin probabil să ne spună, pe urmă, că aceasta nu foloseşte la nimic. Deducem, deci, ca aceasta afirmatie are un alt sens. Inseamna ca ucenicii trebuie sa aiba o credinta supranaturala, nu logica, pentru a-I intelege cuvintele. In Marcu 14:38, Iisus foloseste, de asemenea, comparatia “carne/duh”. Trebuie sa pasim mai departe de natural ca sa accedem la supranatural. In 1 Cor. 2:14,3:3; Rom 8:5; si Gal. 5:17, si Sf Pavel foloseste aceasta opozitie “duh/carne”, ca sa ne invete ca oamenii neduhovnicesti nu primesc darul credintei, deoarece inca sunt “in trup”.

Sa observam ca Mantuitorul nu spune “Cuvintele pe care vi le-am spus sunt simboluri”. Nu exista nici un loc, in Scripturi, in care “duh” sa insemne “simbol’. Sintagma “duh si viata” se refera la ceva supranatural, ci nu la metafore. Si intr-adevar, prin Sfanta Euharistie, primim Duh Sfant si viata vesnica.

4. Un alt contraargument protestant este interdictia vechi-testamentara de a bea sange: “Nimeni din voi sa nu manance sange, si nici strainul care locuieste’ntre voi sa nu manance sange” (Deut 12:23)

Insa, in Rom. 14:14-18; 1 Cor. 8:1-13; 1 Tim. 4:3, Sf Pavel invata ca putem manca pana si jertfe idolesti, cu conditia sa nu smintim constiinta unui frate si sa le consumam cu multumire catre Dumnezeu.

Sa ne uitam, totusi, la motivul acestei interdictii: “pentru că sângele are în el viaţă şi să nu mănânci viaţa laolaltă cu carnea” (Deut 12,23)

Insa, prin faptul ca ne impartaseste cu Sangele Lui, Hristos nu Isi pierde viata, asa cum o fac animalele. Prin faptul ca Sangele lui este Viata, si noi vom avea viata vesnica, dupa cum am citit in Ioan 6.

5. In Evanghelia dupa Ioan, cap 6, este scris: Şi Iisus le-a zis: Eu sunt pâinea vieţii; cel ce vine la Mine nu va flămânzi şi cel ce va crede în Mine nu va înseta niciodată.

Din acest verset, protestantii deduc ca ‘a manca’ si ‘a bea’ pe Hristos  inseamna a veni la El si, respectiv, a crede in El. Insa, sintagma “a manca trup sau sange”, folosita la modul simbolic, inseamna a distruge un dusman, nu a deveni apropiat al lui. A se vedea Psalmul 27:2; Isaia. 9:20; 49:26; Miheia. 3:3; 2 Sam. 23:17; Apoc. 16:6; 17:6, 16 .

Asadar, Mantuitorul nu putea folosi aceasta expresie la modul simbolic.

Sa observam si faptul ca, daca Mantuitorul s-ar fi referit la credinta, nu mai era nevoie sa vorbeasca despre Trup si Sange, ci acest verset ar fi fost suficient.

Pe de alta parte, acest verset nu demonstreaza ca Mantuitorul ar vorbi simbolic, ba din contra. El ne spune ca cine vine la El, nu va flamanzi. De ce? Pentru ca “Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci. Iar painea pe care o voi da pentru viata lumii este Trupul Meu”. In Cartea intelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah, citim urmatoarele: Cei care mă mănâncă pe mine iar vor flămânzi; şi cei care mă beau iar vor înseta (24:23).

Vedem, asadar, ca in timp ce cel ce vine la El nu va flamanzi, cel ce Il mananca va flamanzi din nou. Cu alte cuvinte, cel ce crede in El, nu va flamanzi, pentru ca se va impartasi cu Trupul si Sangele Lui, iar cel ce se va impartasi, ajungand la comuniunea cu El, va inseta si mai mult dupa Domnul.

6. Unul dintre cele mai folosite contraargumente protestante este acela ca Mantuitorul a vorbit simbolic de mai multe ori: “Eu sunt usa”, “Eu sunt vita”.

Este clar, în aceste cazuri, că Iisus nu este în sens literal o uşă sau o viţă. Problema cu astfel de exemple este că acestea nu sunt paralele. „Eu sunt uşa” ar fi un text paralel cu „Eu sunt painea”. Ori Iisus nu vrea să spună că persoana Sa ar reprezenta o uşă sau o viţă de vie, ci ca uşa, sau viţa îl reprezintă pe El.

Dacă voi spune că David este leul lui Iuda, vom înţelege fără greutate că avem de-a face cu o metaforă. David este curajos şi determinat precum un leu. Este şi cazul exemplelor din Ioan 10:9, 15:1 şi a altora echivalente. Dar dacă voi spune despre un leu că este David, arătând concret leul în cauză, atunci asta nu poate însemna decât că respectivul animal poartă numele de David şi nu că l-ar reprezenta pe David. Acest al doilea caz este paralel cu formula „acesta este trupul Meu”.

Insa, rostul pâinii nu este acela de a reprezenta ceva, ci de a fi mâncată. Nimic din pâine nu ne aduce aminte de carne sau trup, pentru că nu există nici o asemănare. De fapt, Domnul instituie corespondenţa dintre pâine şi trupul Său tocmai prin cuvintele Sale.

Sa observam si ca nimeni nu L-a intrebat pe Iisus daca este facut din lemn. L-au inteles fara probleme. Nu s-au intrebat “cum e usa, daca vedem ca respira?”, asa cum au facut-o in Ioan 6 ( “Cum ne va da trupul Lui, sa-l mancam?”).

Deci, nu putem lua astfel de paralele ca să ne lămurim dacă corespondenţa dintre pâine şi trup este una figurativă doar, sau avem de-a face cu o identitate între cele două.

La Dumnezeu, nimic nu este imposibil. Daca putem crede in Intrupare, cu siguranta putem crede si in Prezenta Realaa a lui Iisus in Euharistie.Venirea lui Dumnezeu catre noi prin elementele pe care le-a creat este o extensie a misterului Intruparii.

Concluzie

Sfanta Euharistie îl ancoreaza pe credincios în eshaton, devenind ,,icoana” a lucrurilor viitoare eshatologice, caci ,,de câte ori veti mânca aceasta pâine si veti lua acest pahar, moartea Domnului vestiti pâna când va veni” (I Co 11, 26), adica pâna la Parusie, pâna la judecata din urma. Între Împaratia lui Dumnezeu si Biserica exista, practic, identitate: cel ce devine membru al Bisericii (al trupului tainic al Domnului) intra în Împaratie si de aceea, acolo unde este Biserica este si Împaratia Cerurilor. Prezenta Împaratiei în lume este data prin însasi prezenta Mântuitorului, prezenta care devine reala prin si în Sf. Euharistie. Cel care participa la Sf. Euharistie si apoi se împartaseste cu Hristos Cel euharistic, participa la comuniunea cu Dumnezeu din Împaratia Sa.
Savârsind Euharistia, Biserica se pune într-o stare de asteptare eshatologica (I Co 16, 22: ,,Maran atha! Domnul vine!”); o asteptare ce recheama Împaratia lui Dumnezeu ,,pâna când va veni” (I Co 11, 26). Este starea pnevmatologic-nuptiala a Bisericii (FAp 22, 17) ce-si asteapta Mirele, de a carui prezenta se bucura liturgic, fara sa înceteze sa invoce venirea desavârsita a acestei împaratii (Mt 6, 10).
Desavârsita unire eshatologica cu Hristos care va fi este implicata în unirea prezenta cu El. Prezenta Lui de acum nu se deosebeste de cea eshatologica, decât prin faptul ca acum ea ni se daruieste sub chipul pâinii si vinului, pe când atunci se va realiza unirea deplina cu El într-un cosmos transfigurat, unde Dumnezeu va fi ,,totul în toate” (I Co 15, 28).
Expresia “pâna când va veni”, în mod evident joaca un rol de ,,Maran atha” a Liturghiei, prin care Biserica se roaga pentru venirea eshatologica a Domnului.

Vorbim, deci, şi de o împărtăşire de Hristos cel jertfit şi înviat în viaţa viitoare, pe care o anticipează împărtăşirea în timpul de acum cu Acelaşi Hristos. În această împărtăşire eternă se încheie iconomia mântuirii, ca unire eternă a oamenilor cu Dumnezeu în Iisus Hristos. Euharistia în viaţa de veci este, ca încoronare a iconomiei dumnezeieşti, acea unire desăvârşită între creaţie şi Hristos, în care „Dumnezeu va fi totul în toate” (1 Co 15, 28).

Asadar, crestinii, prin împartasanie, intra în Împaratia lui Dumnezeu si pregusta astfel bunatatile Ierusalimului celui ceresc.

„Euharistia este împlinirea iconomiei mântuirii, a iconomiei iubirii lui Dumnezeu faţă de oameni şi a unirii Sale cu noi. Dacă Fiul lui Dumnezeu a voit să vină atât de aproape de oameni încât să Se unească cu ei, ca singur mod al mântuirii şi îndumnezeirii lor, El nu Se putea mulţumi să Se întrupeze numai ca un om cu intenţia de a rămâne separat de ceilalţi, ci ca să meargă mai departe, întrupându-Se aşa zicând în toţi oamenii, neîmpiedicându-i de a rămâne persoane deosebite şi neîncetând de a rămâne El Însuşi o persoană deosebită pentru practicarea iubirii desăvârşite. El trebuie să vină în noi, dar nu o singură dată, ci mereu, deci pe de o parte trebuie să fie în noi, pe de alta să rămână deosebit de noi şi mai presus de noi, ca să poată veni mereu într-un mai mare grad în noi, spre sporirea continuă a relaţiei de iubire, spre alimentarea iubirii, care se arată şi prin unirea trupului nostru cu trupul şi sângele Său preacurat.”

Fericiţi cei chemaţi la cina nunţii Mielului! Apoc 19,9

Surse:

Drd Stelian Gombos

Pr.Drd. Ioan Voineag

Pr Cleopa – Calauza in credinta ortodoxa

Mihai Sarbu